Un parinte, doi parinti

Da, stiu si eu, asa cum stie oricine, ca ideal este sa iti cresti copilul alaturi de omul care ti-a fost partener de conceptie. Dar daca acesta nu te mai iubeste sau nu te-a iubit niciodata? Daca conceptia a fost doar un accident? Daca mariajul ti-a fost drum gresit?…

Desi nu ar trebui sa fie asa, uneori, copiii nu sunt facuti din dragoste. Desi niciun copil nu merita asta, cateodata, unul dintre parinti nu doreste sa il aiba. Si, in cele mai triste cazuri, se intampla ca niciunul dintre parinti sa nu doreasca copilul…

Am mai vorbit despre cuplurile in care copiii au fost doriti si au venit in familie pe timp de dragoste, dar pentru ca, la un moment dat, dragostea s-a risipit sub urgia tradarilor, a blazarilor sau a neintelegerilor, parintii au decis sa se desparta. De pe urma cuplurilor destramate raman mereu copii care odinioara avusesera doi parinti, iar acum nu mai au decat unul. Eu cred - desi nu exclud gandul ca m-as putea insela- ca e decizia corecta sa nu iti cresti copiii intr-o casa asezata sub semnul nedragostei si al nelinistii, ci sa le oferi un singur parinte fericit, in schimbul variantei de convietuire cu doi parinti disperati.

Dar ce se intampla si atunci cand o femeie isi doreste nebuneste un copil, dar nu gaseste niciun barbat dispus sa devina tata al odraslei ei? E morala decizia de a apela la un serviciu medical, absolut anonim, pentru a deveni mama a unui copil care nu va sti niciodata cine ii este tatal?

Am fost proiectati sa traim in cupluri, sa avem o singura casnicie si copii cu un singur partener intr-o viata. Insa lucrurile s-au cam complicat pe parcurs. Si atunci, de voie, de nevoie, am invatat ca, uneori, e mai important sa iti oferi sansa de a fi parinte, chiar daca nu intr-un cuplu cuibarit intr-o formula ideala. Pana la urma, stie cineva unde gasim adevaratul ideal?…

Ce e-n neregula cu casniciile

Vad mereu filme in care mariajele sunt descrise drept cimitire ale iubirii. Iar intr-o zi, de curand, dintr-o curiozitate neghioaba, am cautat pe internet bancuri cu oameni casatoriti. Erau miliarde. Si, daca nu te-ar fi facut sa mori de plans, ai fi murit de ras…

Nu stiu prea multe povesti notabile, consemnate de artele mai mult sau mai putin moderne, in care sa fie proslavite virtutile unei casatorii. In schimb, as putea insira o gramada de filme sau carti triste in care oamenii care traiau unul langa altul si purtau acelasi nume visau mereu vise diferite. Si se simteau din ce in ce mai singuri.

Multa vreme, am gasit ca explicatie startul gresit luat intr-o poveste de dragoste. Am inteles ca foarte multi oameni ajung sa se casatoreasca fie dintr-o indragosteala scapata de sub control, dar care nu va degenea niciodata in iubire stabila si profunda, fie dintr-o obisnuinta, dintr-o singuratate, dintr-un interes. Si-atunci am priceput si am acceptat ca lucrurile nu pot continua la infinit. Nu poti sa te inchizi pe viata, ca intr-o inchisoare, sau ca intr-un ospiciu, intr-un mariaj care nu-ti da nicio sansa la fericire. Sau, daca te temi de gura lumii, sau daca nu ai unde sa pleci de acasa, sau daca nu ai curaj, sau daca nu ai incredere in tine, poti. Sunt pe lume, categoric, miliarde de oameni care indura o viata searbada numai pentru ca nu indraznesc sa infrunte oprobrii, si conventii, si traditii.

Dar ce se intampla cu marile iubiri traite cu adevarat care, totusi, peste ani, se transforma in istorii naclaite de blazare si de indiferenta? Cum se ajunge la rusinea de a-ti iubi sotul sau sotia, la jena de a recunoaste ca nu ti-ai inselat niciodata partenerul de viata? Ce e-n neregula cu casniciile?! Ce se strica pe drum? Ce se iroseste? Ce se risipeste?

Vreau sa aflu adevaratele raspunsuri ca sa gasesc drumul bun pentru dragostea mea. Pentru casnicia mea. Stiu ca am in mine forta de a gasi solutii curajoase si demne, insa acum intrebarea imi pare mai grea decat toate intrebarile lumii. Si-atunci ma intreb si ma tem. Tac si ma tem. Ma tem.

Concubinaj sau casatorie

Cat timp am fost maritata, m-am uitat cu jind la cei care traiau fara acte. Mi se pareau mai liberi si mai fericiti. Cat timp am trait o iubire nelegalizata si fara perspective sa degenereze nobil in mariaj, am fost necajita si am batut din botina ca trebuie sa intram in randul lumii.

M-a costat cateva reprize bune de meditatie pana sa inteleg ca nu mariajul in sine ma ingradea, ci faptul ca nu ma simteam fericita in relatia mea, asa legalizata si in randul lumii cum era ea. Ca as fi fost la fel de bantuita de angoase daca as fi trait in aceleasi conditii, fara sa port numele de imprumut al unui barbat caruia i-am spus, candva, “Da” la Starea civila.

Mi-a luat destul timp pana sa ma calmez si sa pricep si ca, in relatia mea de iubire care a venit dupa divort, nu lipsa actelor ma facea, de fapt, sa ma simt in nesiguranta, ci lipsa increderii in barbatul alaturi de care traiam. Ca la fel de devastata de gelozii si revolte impotriva minciunilor as fi fost si daca relatia mea cu el s-ar fi asezat sub semnul aceluiasi nume de familie.

Am vazut destule maini prevazute cu verighete de aur, care nu se sfiesc sa se intinda spre alte fapturi decat cele carora le-au jurat credinta. Stiu si cupluri care rezista temeinic impreuna, desi nu au trecut inca, sau nu au de gand sa treaca prea curand pe la primarie. Pentru ca am priceput intre timp ca stabilitatea unui cuplu nu sta, neaparat, in actele din sertar.

Nu sunt adepta traiului in deriva, nici a concubinajului doar de dragul fugii de casatorie. Sunt convinsa ca doi oameni care se iubesc trainic si adevarat nu au niciun motiv sa nu tanjeasca dupa consfintirea iubirii lor in ochii lumii si in fata cerului. Dar stiu si ca o hartie in plus si o ceremonie, oricat de  pompoasa ar fi, nu va drege lucrurile care nu functioneaza intre doi oameni. Ca e absurda tentatia multora de a pretinde casatoria ca garantie a unei fericiri viitoare. Si ca e mai corect, parca, sa traiesti alaturi de un om pana cand iti dai seama daca vrei din tot sufletul sa fii alaturi de el pentru toata viata, sau pana te lamuresti ca nu a fost decat inca o tentatie, inca o speranta, inca o himera a marii iubiri.