O mare iubire

Cum stim ca iubirea pe care am intalnit-o e, cu adevarat, aceea pe care am cautat-o? Cum facem diferenta intre o dragoste mare si-o iubire de rand, care se va risipi in curand?

M-a intrebat aseara una dintre fetele de aici, Dianaa, cum stim ca iubim cu adevarat, cum ne dam seama ca nu am putea trai fara iubirea pe care am intalnit-o. Si mi-a fost drag sa-mi amintesc cum am stiut eu, de fiecare data cand mi-a dat tarcoale o noua iubire, ca e o poveste care va ocupa un loc insemnat in viata mea. Nu, nu din sufocarea aceea splendida pe care o avem de fiecare data cand ne indragostim. Nu, nu din dorinta nebuneasca si absurda de-a il gasi pe el, alesul inimii si-al sufletului, langa umarul tau, de fiecare data cand intorci capul. Nu, nu din frisoanele dorintei care iti alunga somnul si-ti otravesc nesomnul. Ci din nevoie profunda de a-l vedea multiplicat inca si inca o data, in prunci care sa-i semene si sa-l faca nemuritor, in copii de care tu ca femeie sa nu te ma desparti niciodata, chiar daca el va pleca, chiar daca el va ramane…

Am simtit asta de mai multe ori in viata. Dar numai o data, numai acum, am simtit ca el e una si aceeasi fiinta cu mine. Ca ne intregim venind din ere si din vieti in care ne-am cautat, si ca numai impreuna putem fi fericiti. Numai acum, cand dupa imbratisarea noastra intamplatoare am simtit, desprinzandu-ma, ca ma jupoi de piele atunci cand ma dezlipesc de el, numai acum m-am indragostit cu o mare si definitiva iubire. Si abia de data asta am inteles ca avem dreptul sa traim mai multe iubiri intr-o viata, dar ca numai una ne va face sa nu ne mai temem de moarte.