Fetita cu ghiozdan

Micile gesturi nu trebuie neaparat scoase in evidenta pentru a li se recunoaste valoarea. Un zambet, o vorba buna, o imbratisare, o strangere de mana, atunci cand sufletul cuiva plange, fac mai mult decat  un munte de bani sau decat o mira de aur.

Sunt clipe in care, trebuie sa uitam sa ne gandim la noi…stiu ca este greu, dar ati incercat macar o singura data sa faceti asta?

Iarna trecuta am fost pe post de Mos Craciun…am intrebat o fetita de 5 ani ce-si doreste cel mai mult si mai mult pe lumea asta. Mi-a raspuns ca-si doreste un ghiodan…auzise doar ca exista asa ceva, nici macar nu vazuse unul. Cine stie cum si-l imaginase?

Mi-am dat seama ca, in varful unui deal, intr-o casuta mica, in care trebuie sa intri aplecat, intr-o casuta in care curentul electric s-a impotrivit sa intre, acolo unde traiesc 3 sufelte de copil si doua de parinti, gesturile mici insemnau enorm. Am uitat putin de mine si am incercat sa ma pun in locul lor…imi era foame, imi era frig, imi era teama de intuneric. Imi doream un ghiozdan si un brad de Craciun.

Mi-am dat seama ca uneori, suntem atat de nedrepti cu ceea ce avem si cu ceea ce ni se ofera, strambam din nas in fata multor lucruri pe care le avem si privim cu nesat si cu invidie uneori, la lucrurile celor din jur. Nu stim sa ne multumim cu putin si sa ne bucuram ca suntem sanatosi si ca traim.

Iarna trecuta am fost Mos Craciun…si m-au trecut fiori de emotii, atunci cand fetita si-a imbratisat ghizdanul si a privit contemplativ o prajitura ambalata cu care nu stia ce sa faca. Lacrimile mi-au inghetat pe fata rosie de ger, atunci cand i-am vazut parintii fetitei plangand…de fericire pentru ca Mos Craciun poposise si la ei, in casuta aceaa mica, saracacioasa, fara curent electric.

I-am imbratisat si mi-au oferit ceea ce aveau ei mai de pret: prietenia lor vesnica!

Prea multe daruri…

In casa noastra, Mos Craciun a venit cu doua zile mai devreme. Nu stiu daca asta s-a intamplat pentru ca sotul meu a dat cu o seara inainte un telefon in Laponia sa-l cheme sau pentru ca insusi Mosul a tinut mortis sa-i gaseasca pe  toti cei cinci copii ai nostri langa acelasi brad.

In orice caz, dimineata de ieri a fosnit a pachete desfacute si a chicoteli curioase. Si, totusi, dupa ce surpriza matinala s-a consumat, am constatat ca Mosul nu e chiar la curent cu ce se intampla prin toate casele prin care trec copiii nostri…

Baiatul mijlociu a primit, intr-un pachet facut cu truda, un joc Lego identic celui pe care, la aniversarea lui recenta, il capatase in casa bunicilor. Fetita cea mare a primit o papusa noua, dar si niste rezerve pentru un joc Beados pe care, desi Mosul credea ca il are in camera ei din casa noastra, Ilona il luase si-l lasase in casa tatalui ei- deci nu le-a putut folosi in dimineata sarbatoreasca. Baiatul cel mic a capatat tot un joc Lego care, intamplator, era nepermis de asemanator cu jocul pe care, cu o seara inainte, il primise de la nasa fetitei noastre mici care ne-a vizitat, incarcata cu daruri multe. Baiatul cel mare a primit o chitara electrica pe care si-o dorea, chiar daca mai avea acasa inca alte doua chitare. Doar Izuta, bebelusa noastra de un an, a fost cu adevarat multumita, pentru ca un joc asa de interesant, cu clape si ursuleti miscatori, chiar ca nu mai vazuse niciodata in viata…

Cred ca oferim copiilor nostri prea multe daruri. Cred ca incercam sa oblojim, prin cadouri cumparate cu bani pe care altfel i-am putea folosi mai bine, toate vinovatiile noastre adunate in ani de tradari iremediabile fata de fostii nostri parteneri, fata de noi insine si fata de copiii nostri care locuiesc acum in mai multe case. Chiar daca stim, in adancul sufletului nostru, ca metoda asta nu functioneaza cu adevarat. Pentru ca nici noi, si nici Mos Craciun, nu intelegem cu adevarat ce daruri putem aseza in pachete ca sa ne iertam de tot unii pe altii, pentru totdeauna…

Unii copii nu mai cred in Mos Craciun…

Ilona, fetita mea cea mare, mi-a spus ieri cu glas trist ca unii copii nu cred in Mos Craciun. Si mi-a povestit ca ea si colegii ei s-au impartit in doua tabere si s-au contrazis…

Unii au sustinut pana in panzele albe ca Mosul exista si vine in fiecare an. Ceilalti s-au aratat gata sa puna ramasag pe orice ca nu exista nici picior de mosneag zburator cu haina rosie, ci doar parintii care asaza, pe furis, daruri sub brad.

Am ezitat putin inainte sa-mi gasesc raspunsul. M-am gandit, pentru cateva clipe, ca e prilejul cel mai potrivit sa recunosc ca lucrurile nu stau chiar asa cum le-am prezentat pana acum. Dupa care mi-am amintit ceva ce am invatat de la un fost iubit cam pacatos si inselacios: ca regula de aur a minciunii este sa o sustii pana la capat, in ciuda oricaror evidente. Si am dat sa spun, inca o data, ce mai spusesem si in anii dinainte. Dar mi-am amintit la timp, inainte sa glasuiesc, ca lucrurile nu pot fi niciodata asezate atat de precis intre Da si Nu. Intre Exista si Nu exista…

I-am spus fetitei mele ca, din pacate, sunt si parinti nevoiti sa aseze ei insisi cadouri sub brad, pentru ca Mosul nu mai vine in casa lor. Ca sunt, pe lume, si copii rai, lipsiti de respect si de credinta, care nu primesc daruri de la Mos Craciun si pe care parintii lor simt nevoia sa-i apere de pedepsele pe care, totusi, sa recunoastem, si le merita. Si i-am spus ca sunt si oameni care nu mai cred in minuni si ca, tocmai de aceea, in casele lor nu mai vin miracolele, aduse sau nu de o sanie cu reni.

Am rugat-o pe fetita mea sa creada si sa spere. I-am cerut sa nu lase glasul indoielii sa-i murdareasca sufletul curat. Am invatat-o sa priveasca spre cer cu credinta si spre adancul sufletului ei cu increderea ca adevarul e cel pe care noi il adapostim in inima noastra. Poate ca am gresit. Dar nu am stiut sa fac altfel, si n-am putut sa spun altceva. Mai ales ca suntem atat de aproape de zilele sarbatorilor si n-as fi vrut, cu niciun chip, sa il alung pe Mos Craciun…

vacanta la Paris

Buna!

Sa iti povestesc despre dorinta mea…hmm, stii, eu imi doresc foarte mult sa ajung la Paris, insa pe criza asta, nu mai ajungi sa mai pui un ban pentru vacante/excursii…

Am factut Scoala de Arte, si probabil ca discutand impreuna cu profesorii, despre operele de arta depuse la Luvru…m-au facut sa imi doresc si mai mult sa ajung acolo, impreuna cu persoana iubita….hmm…ce priveliste, ce atmosfera

Cred ca si ti-e ti-ar place sa fii acolo, mai ales ca se aproprie sarbatorile te gandsesti la ce ma gandesc si eu? este si Mos Craciun pe acolo…

Pustiul unei prietene de-a mea, care a fost in Paris, spunea ca l-a vazut pe Mos Craciun cocotat pe Turnul Eiffel (a fost toata familia acolo, de craciunul trecut )…ei…cred ca o sa ii fac si eu o scrisoare lui Mos Craciun, si am sa ii spun ca imi doresc la fel de tare sa ajung la Paris, ca atunci cand aveam 6 anisori si ii ceream o papusica si multe multe bomboane

Sper ca ti-a placut sa asculti cateva cuvinte despre mine si dorinta mea

Multumesc.

 Adriana.

Si visele pot deveni dorinte, chiar mai mult

 

     Să alegi o dorinţă este ca şi cum cineva te-ar întreba : „Care sunt cele trei lucruri pe care vrei să le iei cu tine pe o insulă pustie?”

     Pentru a-ţi putea îndeplini dorinţa cel mai bine este să fii ajutat cu împlinirea dorinţelor altor oameni care in mod implicit te vor ajuta.

     În primul rând aş vrea să fie pace în lume şi în suflet.  Dacă este pace, oamenii se pot ajuta între ei, ambiţiile personale vor scădea în timp, cei bogaţi să-i ajute pe cei mai puţini prosperi. Omul va fi mai bun, va face lucruri bune şi se va bucura de reuşitele semenilor săi, va suferi pentru eşecurile acestora…

     Omul nu se mai interesează de binele personal, va face lucruri, fapte pentru alţii fără a cere beneficii ilicite sau făcând afaceri necurate. Am avea sănătate, am găsi locuri de muncă fără a ne folosi de relaţii: omul ar fi in centrul atenţiei, nu problema materială. Cei care-şi doresc copii,  îi cresc cu dragoste, fără stress….

      Dacă aceste lucruri se întâmplă , mi se va îndeplini şi mie, dorinţa personală, care, de fapt este formată din mai multe dorinţe. Aceste dorinţe vor ieşi din domeniul viselor în lumea reală.

    Vine o zi, când omul va descoperi aceste lucruri şi va fi mai bine pentru mulţi. O să avem o valiză de bucurii , un car de sănătate şi o mare de  fericire .

    O să ne savurăm cafeaua împreună cu prietenii făcând planuri de viitor, nu rememorând amintiri.

    Cel mai important însă, este ca Moşul să ne întâmpine şi să vină mereu la noi!

Un an mai bun …..

Imi doresc un an mai bun pentru ca cel care se va incheia in curand nu mi-a adus prea multe bucurii!

 Imi doresc sa imi gasesc un job … nu cred ca este momentul sa mai faci mofturi atunci cand iti alegi un job deci primesti ceea ce ti se ofera!

 Imi doresc sa imi largesc reteaua de prieteni pe care mi-am facut-o prin intermediul noii mele ocupatii si anume Bijuteriile Hand Made!

 Imi doresc sa nu imi dezamagesc prietenii si sa fiu mai buna decat sunt!

 Imi doresc sa primesc cat mai multe cadouri de la MOSU’ ….

Sa avem aspiratii inalte!

Sa fim plini de succese, stralucitori de sanatate, toti sa intrebe de noi si sa avem noi conturi de activat!

Scrisoare deschisa catre Mos Craciun

Calator prin univers? Mos Craciun?…Cine stie?

Cui nu i se pare un clişeu întrebarea “ce vrei să te faci când vei fi mare?”….Nu cred că există pe lume copil care să nu fi fost întrebat asta de vreo mătuşă îndepărtată sau chiar de către apropiaţii părinţilor. Ei bine?!… Când a fost întrebat prima dată aşa ceva, Teodor era un băieţel de vreo trei anişori. Atunci, fie din neştiinţă, fie din înfumurare, a răspuns prompt: INVITAT. Bineînţeles că toţi ne-am declarat de acord, mărturisindu-ne invidioşi pe faptul că nu puteam fi şi noi “musafiri”. A tot visat să fie INVITAT (adică răsfăţat cu dulciuri) până într-o zi…

Mult aşteptata zi când, în prag de sărbători de iarnă, se deschidea, cu lumini orbitoare şi imagini de poveste, ORĂŞELUL COPIILOR, “paradisul celor mici”. După ce a încercat, pe rând, maşinuţele şi trenuleţele, băiatul de 4 ani deja a descoperit întâmplător o nouă maşinărie, prinsă de un suport, mişcându-se, însă, neregulat în toate direcţiile. Semăna cu o navetă spaţială, aşa cum era şi macheta lui, doar că la dimensiuni mult, mult mai mari. De afară, părea plicrisitoare, dar din interior…uimitor! Nava l-a purtat printre văi de stele cu o viteză ameţitoare, stârnindu-i curiozitatea. Gândul l-a purtat rebel pe aripi de nea şi pierdut în amorţirea aburilor grei de iarnă şi-a dorit sa fie calator prin univers.

Da! A mai trecut apoi o iarnă. Alt brad, altă beteală…altă dorinţă: să fie Mos Craciun.

…parcă a trecut o veşnicie de când s-au întâmplat toate acestea. Şi după cum mi-a mărturisit chiar el, Crăciunul trecut a fost acel moment minunat, petrecut cu familia lui, mai fericită ca niciodată. Un Crăciun alături de Matei, un frumos bebeluş de numai două luni care i-a împlinit visul. Nu va mai sta singur! Vor fi împreună!

Acum are 9 ani…îl privesc atentă şi curioasă…oare ce va fi?

Abia acum incepe iarna

Stiu ca altfel o vestesc calendarele. Dar o simpla raita prin magazine te convinge ca iarna nu incepe inainte sa inceapa si furia cadourilor.

In seara asta vine Mos Nicolae, iar maini infrigurate de parinti aduna de prin rafturi tot ce le-ar putea aduce bucurie odraslelor lor. Ma inscriu si eu in echipa cautatorilor si purced, inainte de toate, la o prospectie cu ambitii de discretie si eficienta. Iau copiii cu mine si-i intreb, pe ton prefacut indiferent, cam ce si-ar dori sa le aseze Mosul in ghetute. Ei imi arata, fara sfiala: asta, asta, asta, asta si, musai si asta. Apoi incepem negocierile. Ca sa-i deturnez de la lista cea lunga si scumpa, folosesc tertipuri stravechi amestecand intr-un talmes-balmes considerente legate de traditii si argumente economice. Mos Nicolae e batran, nu poate sa care decat cate un cadou pentru fiecare copil. El nu are nici sanie trasa de reni, asa ca toate cadourile trebuie duse in spate. Nu, nu poate sa-si cumpere masina. De ce? Din mai multe motive. Unul ar fi ca e criza, iar masinile sunt scumpe. Da, e criza si in tara Mosilor. Apoi, sunt sigura ca la etatea dumnealui nu mai vede prea bine, deci n-ar fi indicat sa conduca. Da, da, poarta ochelari, dar asta nu-l ajuta prea mult. In plus, Mos Nicolae e mai sarac decat Mos Craciun, are un buget mai restrans, deci acel unic dar nu poate fi chiar cel mai scump de pe raft.

Dar Mos Nicolae chiar exista? Sigur ca exista, spun eu cu glas si gand atat de sigure, incat daca m-as aseza la detectorul de minciuni as pacali pana si aparatul. Si-mi amintesc, cu tristete, ca prima oara cand m-am indoit ca Mos Nicolae exista a fost in anul acela greu al copilariei mele, in care parintii mei au stat mai mult plecati, iar bunicii nu s-au descurcat sa ne ia ceva din pensiile lor modeste. Poate ca de aceea risipesc, uneori, prea multi bani pe cadourile copiilor. Poate ca incerc sa suplinesc o tristete a mea de demult. Poate ca as vrea sa ma conving, printr-o minune, ca Mos Nicolae exista din nou, si pentru mine. Poate ca mi-e doar foarte dor sa cred…

Pagina urmatoare »