Sa nasti normal?!!! O nebunie…
Octombrie 29, 2009 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Aproape toti cei care primesc raspunsul meu legat de intentia de a trece - din nou - printr-o nastere naturala, balangane din cap ca in fata unui nebun care anunta ca vrea sa-si dea drumul in butoi pe Niagara.
“Te-ai gandit bine?”, intreaba cei mai politicosi, incercand cu subtilitate sa-mi atraga atentia asupra riscurilor. “Tocmai tu, care ai trecut prin episoadele alea horror?” se minuneaza altii mai directi, care n-au chef de sugestii ocolite. “Ti s-a urat cu binele!” se crucesc adeptii fatisi ai interventiilor pe uter deschis. “Daca as avea varsta ta, eu n-as risca…” imi spun cu strepezita amabilitate femeile care se simt indreptatite sa-si exerseze un merit suplimentar pe care il au, neindoielnic, fata de mine: acela de a fi mai tinere.
De cand sunt atat de vizibil gravida, incep sa inteleg cum se simt copiii pe care ii intreaba toata lumea cum ii cheama, cati ani au si pe cine iubesc mai mult, pe mama sau pe tata. De cate ori ma intalnesc cu o persoana care nu m-a vazut inca asa, rotunjita bine, asupra mea se abate, inevitabil, acelasi sir de interogatii: ce sex are copilul? Cand o sa nasc? Copiii cei mari ce zic? Ce nume o sa-i pun? O sa nasc natural sau prin cezariana?
Daca la primele raspunsuri reactia interlocutorilor este intotdeauna aceeasi, indiferent de raspunsul pe care il dau - ca, de-a lungul timpului, am zis si ca voi avea baiat si ca voi fi mama de fetita, si mi s-a raspuns tot cu “minunat!”, si ca nasc de Craciun si dupa Revelion si mi s-a spus asemenea, “mai e putin…” - la cel de pe urma raspuns incep controversele. “Eu am nascut prin cezariana si a fost tare bine”, imi spun doamne care vor sa le urmez experienta. “Sotia mea a nascut natural si s-a chinuit cumplit”, imi spun domni prietenosi si sfatosi. “Sa nu decizi tu!”, imi spun alte personaje bine intentionate. “Sa lasi doctorul sa decida”… “Sa nu cumva sa nasti normal! Ti-ajunge!”, imi spun alte doamne dragute invatate sa dea sfaturi - iar discutia degenereaza mereu in amintiri despre nasteri oribile.
A fost, intr-adevar, ingrozitor sa nasc normal cel de-a doilea copil. As minti sa spun ca imi amintesc cu placere de thrillerul nasterii lui Victor. Dar am auzit atatea argumente anti-cezariana, incat eu sunt decisa sa-mi iau inima-n dinti si sa trec din nou prin ce-am jurat ca nu vreau sa mai patimesc vreodata. Pentru ca alta optiune mai buna se pare ca nu am. Pentru ca parca asta era legea firii… Pentru ca… poate ca, totusi, gresesc?…