Cine mai crede in vise?
Februarie 3, 2010 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Mi s-a intamplat, nu o data, sa imi spuna cate cineva, cu glas grav: “Te-am visat de rau, te rog sa ai grija…” Si recunosc ca si eu am sunat cateodata pe cate cineva care mi-a aparut in vis intr-un context nu tocmai fericit.
De obicei, nu amintesc de visul cu pricina, pentru ca stiu ca, la randul meu, cand primesc o avertizare abisala de genul acesta ma pricopsesc cu povara unei ingrijorari greu de rezolvat. Insa, intr-adevar, simt nevoia sa-mi ostoiesc nelinistile si sa aud glasul celui pe care, pe taram oniric, l-am intalnit printre cine stie ce feluri de incurcaturi neprietenoase.
Teoretic, stim cu totii ca visurile nu pot influenta viata reala. Ca ele sunt o proiectie a subconstientului nostru si ca trebuie intelese numai in contextul lor absolut special. Insa, pentru fiecare dintre noi, un vis urat e un prilej de freamat ingrijorat. Sau de reflectie suplimentara.
Ne intelegem mai bine trecutul si prezentul din felul in care intamplarile se randuiesc in lumea visului si, uneori, avem senzatia - si poate chiar asa si este - ca avem premonitia viitorului. Ne deslusim iubiri sau temeri abia dupa ce punem capul pe perna si adormim, ori gasim, miraculos, raspunsuri la intrebari pe care, in stare de veghe, ni le-am adresat in zadar. Ne pomenim ca, in vis, putem recita Luceafarul de la cap la coada sau putem dansa tango cu maiestria lui Razvan Mazilu si-a Monicai Petrica. Sau, cateodata, dupa ce adormim, intindem bratele si zburam, ca si cum am fi fost candva pasari si-acum doar ne amintim mirajul plutirii in aer. Dincolo de alunecarea in somn se deschide, pentru fiecare dintre noi, o lume plina de provocari, indrazneli, temeri, sentimente la fel de puternice, sau chiar mai viguroase decat in viata reala. Numai ca, uneori, nu ne amintim unde am fost plecati peste noapte, precum fetele imparatului care, dupa caderea in vis, dansau de rupeau talpile condurilor. Stim, insa, cu totii, ca in vis ne este daruita o lume fabuloasa. Ramane doar sa ne hotaram, fiecare in parte, cat de mult mai credem sau nu mai credem in ea.