Femeia ideala

nicole-kidman1“La mujer como la sardina: con mas pequena, mas fina”. E o zicala iberica pe care am auzit-o in anii de scoala si am retinut-o, desigur, pentru ca mi-a fost pe plac. Eram pe atunci mai subtire, mai micuta si mai fina decat orice sardina de soi bun.

Intre timp, canoanele frumusetii s-au schimbat si recunosc ca nici eu nu mai am finetea de odinioara. Sigur, scuza ca sunt mama a trei copii nascuti in anii din urma mi-ar putea folosi drept consolare, dar eu stiu ca nu e indeajuns de buna nici pentru mine insami. Pana la urma, nimeni nu ne judeca infatisarea dupa ce ne intraba cati copii am nascut. Dar, oricum ar fi, si daca as reusi sa scap de cele 4-5 kilograme pe care le am in plus fata de vremea cand nu eram mamica celui de-al treilea prunc, nu m-as mai putea incadra niciodata in canoanele frumusetii de azi. Se poarta femeile inalte si foarte subtiri, insa care au bust impunator. Trec drept mari frumuseti tinerele care au macar un metru optzeci si maxim 60 de kilograme. Sunt la moda frumusetile prelungi si mladioase, care par sa se franga atunci cand se apleaca intr-o parte sau alta. Si am vazut tot mai des, in lumea cu fasoane de modernitate, multe cupluri in care ea este mai inalta decat el si recunosc ca, in mod nepoliticos si lipsit de deschidere, rad pe furis cateodata de asemenea cupluri spunand ca, daca ea s-ar stradui un pic, l-ar putea lua sub brat, ca pe o mapa.

In virtutea propriilor mele repere formate in adolescenta, eu continui sa imi asez normele esteticii feminine in tiparele finetii. Imi plac doar cuplurile in care barbatul este mai inalt si mai masiv decat ea si, daca e sa ma refer doar la infatisarea ideala a unei femei, marturisesc ca cel mai mult imi plac femeile delicate si subtiri. Daca e sa fie mai plinute, cred ca e un avantaj sa nu fie peste masura de inalte, pentru ca atunci devin prea masive. Mi se pare splendida Nicole Kidman, care e subtire, inalta si blonda ca un spic de grau, dar peste masura de sexy imi pare si Shakira, care e micuta si perfecta ca o statueta de Tanagra. Si, peste toate masuratorile si regulile, asez, bineinteles, criteriile bunului gust si trasaturile personalitatilor remarcabile, care, in orice forma s-ar aseza, reusesc sa capete nimb de lumina si de frumusete.

Care sunt cele mai frumoase femei? Cum ar trebui sa arate femeia ideala? Ca Nicole? Ca Angelina? Ca Salma Hayek? Ca Madonna? Ca mine? Ca tine? Ca prietena noastra cea mai buna?

Cu cine ai vrea sa semeni?

catherine_deneuveM-am gandit mereu cu ce femeie de pe lumea asta as vrea sa seman, daca mi-ar fi dat sa pot alege un model demn de urmat.

Cea mai frumoasa doamna a planetei mie mi se pare ca ar fi Nicole Kidman. Din perspectiva mea, ea e chiar desavarsit de frumoasa, dar pentru ca modelul ei difera atat de radical de al meu, n-am indraznit niciodata sa merg cu gandul atat de departe, incat sa vreau sa seman cu ea. Nici Charlize Theron nu mi se pare urata deloc, dar, tot asa, mi-e prea departe de posibilitati. In schimb ma gandesc ca, daca as fi avut putin noroc, as fi putut sa imi modulez si eu vocea ca o pisica, asa cum face, cu timbrul ei inconfundabil, Melanie Griffith, despre care pun pariu ca, astfel, cu glasciorul ei, l-a imbrobodit pentru totdeauna pe Banderas.

O vreme m-am gandit sa renunt la fanteziile legate de schimbul de infatisari. Mi-a ramas insa puterea de a ma gandi cu ce fel de femeie mi-as dori sa seman cand voi fi mai putin tanara, apoi batrana, si apoi foarte batrana. Cum as vrea sa arat la 60 de ani, apoi la 80? Si mi-am gasit cel mai bun model cu putinta. O doamna rafinata si eleganta, plina de gratie si sex-appeal si acum, la 66 de ani: Catherine Deneuve.  Imi plac si Charlotte Rempling. Si Vanessa Redgrave. Dar, categoric, daca e sa imi aleg un model de femeie careia as vrea sa ii seman peste ani, o aleg pe Catherine Deneuve.

Tu ce model de persoana mai in varsta ca tine ai? Cu cine ai vrea sa semeni peste 20, sau peste 40, sau peste 60 de ani?