Daca as castiga la loto…

E intotdeauna placuta discutia in care ne imaginam fiecare ce am face cu averea nemasurata care s-ar pravali peste noi daca am castiga la loto. Asa ca, din cand in cand, mai ales atunci cand ne facem drum pana la agentia din colt si cumparam un bilet, reluam subiectul, cu forte si sperante proaspete.

Avem zile mai lenese, in care ne dezicem, categoric, de orice ocupatie care ar putea aduce a munca. Ne imaginam ca am trai pana la moarte din dobanzile banilor nemunciti. Facem planuri de calatorie in jurul lumii si ne gandim in ce insula ar fi mai bine, totusi, sa locuim in cea mai mare parte a anului, ca sa nu ne plictisim, dar nici sa nu ne ostenim prea tare cu voiajele, cu plaja si cu scufundarile in oceanul limpede si plin de corali si de perle.

Daca cheful de joaca pe tema castigului obez ne vine in vreo zi in care avem mai multa energie, facem propuneri de afaceri mici sau mijlocii - nu din cele vaste, serioase, care ne-ar putea stoarce de vlaga demna de o cauza mai buna. Mie mi-ar placea sa-mi deschid o librarie frumoasa, plina de comori de cuvinte, in care sa vand si propriile mele carti, toate best seller. Sau mi-ar mai placea si o parfumerie cu produse exclusiviste, parfumuri-miracol, in stare sa aduca dragostea sau sa te imbrace in frumusete. Iubitul meu Paul ar investi in productia de film si ar pastra fotografia doar ca hobby inrait. Victor ar avea un magazin de laptopuri, undeva pe Fifth Avenue, iar Ilona ar compune muzica pop-rock pentru vreo cateva albume pe care si le-ar distribui singura.

Nu cadem niciodata de acord asupra masinii, asa ca ajungem la concluzia ca am indesa mai multe in garajele vilei noastre albe, de pe insula fermecata… Una micuta si decapotabila, musai rosie, alta eleganta si prelunga, limuzina, dar si un jeep voinic, care sa se catere pe dealuri si munti.

In alte sedinte de imaginatie, mergem toti la aceeasi universitate, undeva, in Anglia, si studiem, de drag, fara sa ne sinchisim de varste, ceva care sa ne imbogateasca sufletele. Iar cateodata, ne dedicam viata faptelor bune si strabatem lumea in cautarea celor care au nevoie de noi sau, mai exact de banii si de dragostea noastra.

N-am castigat inca, dar e placut sa facem planuri, asa ca reluam cu pofta, din cand in cand, conversatia noastra despre traiul pe vatrai. Dar pentru ca mai avem timp destul  pana sa pogoare averile peste noi, mai bine mai stam putin de vorba, aici, pe coffechat. Voi ce-ati face daca ati castiga la loto potul cel mare? Cum ar fi, daca norocul v-ar potopi?

Strategiile iubirii

Citesc in tot felul de publicatii articole menite sa te invete cum sa iti subjugi partenerul prin diverse actiuni care sa-l seduca pe veci - sau macar pe termen lung. Sfaturile trec de la sfera erotica la aceea intelectuala.

Teoretic, exista un comportament al invingatorilor in iubire. Un sistem avantajos de a te pozitiona in raport cu partenerul tau. Practic, totusi, nu exista reguli general valabile in treburile inimii.

Pe langa cei care cred in strategii sofisticate, in mai multi pasi, se afla aceia care considera ca, dimpotriva, singura cale valabila ca sa-ti atragi partenerul pe care ti-l doresti este sa nu faci absolut nimic. Ca pasivitatea este aceea care va declansa in barbati instinctul lor de vanatori si ii va obliga sa treaca la actiunile dupa care tanjesti. Ca aparenta indiferenta a domnilor va starni in femei fie toate pornirile materne, fie zvacul de nestavilit al dorintei de a fi seducatoare. Aceasta, insa, nu este altceva decat tot o forma de strategie, doar ca un pic mai simplista.

Si, la polul opus al celei dintai tabere, se afla credinta ca nu este loc de niciun fel de plan in iubire. Ca dragostea e un fulger care te loveste, dureros de dulce, de-a dreptul in inima, si ca nu mai poti face nimic decat sa te lasi prada miracolului, fara sa-ti gandesti urmatorii pasi.

Cum e iubirea adevarata? Cum se ajunge la fericirea in dragoste? Prin credinta fara masura in iubire sau printr-o abordare abila a partenerului dorit? Eu am fost convinsa multi, multi ani ca pierd mereu fiindca nu am gasit calea cea buna de abordare si de actiune. Ca nu sunt in stare sa apelez la tertipul potrivit la momentul potrivit si ca de aceea sfarsesc mereu cu inima ferfenita. Dar a venit o zi, in care dragostea mi-a fost daruita mai presus de calcule sau de stratageme. S-ar putea sa fi fost doar un noroc. S-ar putea sa fi trait eu o minune si, totusi, iubirea sa aiba nevoie de o gandire abila. S-ar putea sa fie mai valabila legea conform careia pleci la iubit cum pleci la razboi…

Tara oamenilor care zambesc

Periplul meu prin Londra m-a obligat sa-mi amintesc cat de mult difera cei care traiesc in alte tari de locuitorii tarii noastre. M-am plimbat pe strazi nestiind ce sa admir mai intai: splendoarea orasului sau lumina din ochii oamenilor.

La un moment dat, incepusem sa caut, cu tot dinadinsul, chipuri triste. N-am reusit. Am dat peste cateva tinere melancolice, care aveau, poate, cel mult, o suferinta din dragoste. Maxim un frison metafizic. N-am vazut nicaieri chipurile apasate de griji pe care le intalnesc pretutindeni in Romania. Nu cred ca, intre cei care se plimbau ieri la apus pe malul Tamisei, erau prea multi care sa fi fost cocosati de grija ca, luna viitoare, nu vor avea cu ce sa-si plateasca ipoteca. Stiu, e criza pretutindeni in lume, dar sunt pamanturi cu noroc, unde nici pandemiile nu indraznesc sa loveasca fara mila. Unde si necazurile vin si pleaca mai in varful picioarelor decat pe la noi.

M-a bucurat imbinarea de rase, lipsita de orice fel de prejudecati. Abia iesiti de la serviciu, stateau la o bere blonzi cu chip tipic britanic, langa indieni cu crestetul infofolit in turban sau langa negri imbracati in costume la fel de scumpe ca ale colegilor albi. Undeva pe o plaja abia scoasa la iveala de refluxul apelor, doua fetite blonde se jucau cu doi baietei galbiori, frumosi ca din reclamele la hainute pentru copii.  Si mi-a fost dor cumplit ce copiii mei… Dar nu am lasat nicio tristete sa ma ajunga din urma. M-am molipsit, si eu, de zambetul englezesc, si-am alergat pe malul apei, m-am sarutat sub arcade de pod, si m-am rugat catre cupola de nori schimbatori, si catre curcubeul rasarit in colt de Tower Bridge, sa vina motive de zambet si pentru noi, cei nascuti inspre rasarit de lume, inspre apus de speranta. Sa apucam sa fim fericiti in viata asta, fiindca nu se stie sigur ce va urma…