De ce plecam din tara

“Imi pare rau ca n-am plecat din tara”, mi-a spus, cu glas obidit, un prieten pe care l-am intalnit ieri. Mi se plangea ca nu-i merg prea bine afacerile si ca nici in familie nu mai e totul ok, de cand nu mai au multi bani.

Apoi mi-a dat cateva vesti - toate imbracate in culori rozalii - despre fostii nostri colegi plecati peste hotare, toti ajunsi bine, instariti si inscaunati in joburi bine vazute si zdravan remunerate.

L-am ascultat cu grija si, in buna parte, i-am dat dreptate. Eu insami am avut perioadele mele de revolta, in care mi-am spus ca, daca as fi fost cetatean al unei tari bogate si norocoase, as fi dus trai pufos si tihnit ca rasplata pentru numai jumatate din realizarile profesionale pe care le-am avut aici. Ca as fi fost azi un personaj in genul duduii interpretate de Meryl Streep in Diavolul se imbraca de la Prada (dar muuult mai fericita) si ca n-as fi ramas niciodata intepenita in zapada taman pe strada pe care locuiesc, pentru simplul motiv ca as fi locuit intr-un cartier de vile, iar soferul limuzinei mele m-ar fi scutit de neplacerile sofatului pe vreme rea. Insa, de fiecare data am iesit din criza bucurandu-ma de minunile care mi-au fost date pe limba mea, limba romana in care traiesc si visez.

Dar m-am intrebat, inca o data, de ce, totusi, am ramas cu totii cu fascinatia occidentului. Si de ce, in continuare, romanii pleaca din tara. Pentru bani? Pentru glorie? Pentru oportunitati profesionale? Pentru iubirea pe care n-au gasit-o aici? Pentru civilizatie? Pentru mai putina birocratie? Pentru mai putina teama? Pentru mai multa liniste?… Si nu am reusit sa gasesc raspunsul exact. Poate pentru ca nici nu exista un raspuns…