Sportul si viata

Ii vad la olimpiada alba si mi se pare incredibil cat suflet si cata stradanie pun in competitia lor. Unii dintre ei sunt inca un fel de copii care-si risca viata in numele unor idealuri parca prea mari pentru oricare dintre noi.

Sportivii sunt, pentru mine, niste vietati ciudate, care se ambitioneaza sa demonstreze ca trupurile noastre nu au limite, ca vointa umana e mai puternica decat ne-am putea imagina. Sunt cei capabili sa invete sa depaseasca teama si oboseala, sunt cei care reusesc sa fie mai buni, mai harnici, mai talentati, mai curajosi decat toti semenii lor.

Si, totusi, rasplata pentru ei nu este intotdeauna o viata frumoasa. In competitiile indraznelii nu invinge intotdeauna adevarul. Uneori norocul rastoarna dreptatea, iar, alteori, constructia de o viata se prabuseste intr-o fractiune de secunda in care limita dintre viata si moarte se frange nemilos.

“Sportul de performanta nu inseamna sanatate”, a declarat Gabriela Szabo intr-un interviu aparut in revista Tango, avand indrazneala sa atace miturile stravechi si povestind cat de greu iti e sa revii la o viata normala dupa ce ai trait altfel decat toti ceilalti si, mai ales, dupa ce fiecare bucatica de trup ti-a fost pusa la grea incercare, fiecare articulatie a fost istovita, fiecare muschi devastat de efort.  Insa nici ea, nici alt sportiv care a cunoscut gloria si maretia arenelor nu ar fi facut altceva. Pentru ca in sport si-au gasit fericirea, vocatia si rostul. Asa sunt si cei care astazi se intrec pe sine in iarna de la Vancouver…