O specie de oameni mai buni

Intr-un parc in care sunt adunati o gramada de parinti si copii, nu-mi pot lua ochii de la spectacolul teribil de induiosator al adultilor care slujesc, cu credinta profunda, micile vietati.

Ma emotionez vazand cohortele de parinti care stau si imping leagane sau carucioare, asteapta la buza toboganului sa alunece mostenitorul in conditii cat mai sigure, pazesc cu ochi neobositi sa nu cada, sa nu se loveasca, sa nu se sperie de ceva copilul lor. Mi se inmoaie inima de drag si de frumusete vazand atatia oameni - probabil ca mai toti veniti dupa o zi de munca serioasa - cum vegheaza asupra bucuriei copiilor lor. Cum sunt atenti sa nu se lase inserarea si sa vina frigul peste cei mai iubiti (si mai obraznicuti) dintre pamanteni, cum au tot ce le trebuie gata pregatit daca e sa li se faca odraslelor foame, sau sete, sau pipi, sau somn… Si imi vine sa rad cand ii vad maimutarindu-se, vorbind peltic cu bebelusii si sasait cu prescolarii, ca intr-o conspiratie a caraghioslacului parintesc universal.

Felul in care grija parintilor se multiplica la infinit, puterea celor mari de a-si rasfata, educa si apara copiii tine de o componenta a umanitatii pe care adultii care nu au urmasi nu o pot nici exersa, nici intelege pana la capat. Nu am nicio indoiala cand spun ca parintii sunt o specie de oameni mai buni decat cei care nu au avut sansa de a se inmulti, capatand astfel nu doar acces la infinit, ci si la o conditie sufleteasca de-o noblete fara de sfarsit.

Zambitoarea America

Am venit la New York pregatita sa intalnesc o lume plina de mancai grasi, care hapaie doar hamburgeri si cheesecake, si convinsa ca in imbulzeala nepoliticoasa a zecilor de rase amestecate ma voi simti stanjenita.

Nu stiu daca tine de faptul ca locuim, pentru cateva zile, in miez de Manhattan, unde e posibil sa fie o lume care nu seamana cu cea raspandita prin felii de lume mai putin elegante. Dar in fiecare zi sunt coplesita de admiratie pentru ceea ce vad in jur.

In splendidul Central Park, de indata ce se lumineaza de ziua, sute de alergatori si de ciclisti invadeaza aleile . N-am vazut niciodata atat de multi oameni, cu varste intre 16 si 70 de ani, care sa fuga dintr-o parte in alta avand pe chip intiparita bucuria lucrului facut de bunavoie. Sunt, iarasi, mereu uimita de cat de politicosi sunt oamenii pe strada, la hotel sau in magazine. Nici la nunta surorii mele n-am avut parte de atata duium de zambete cate imi sunt date in fiecare zi, intr-o simpla plimbare pe doar un kilometru de strada. Iar daca cineva m-a atins din greseala trecand pe langa mine, de fiecare data si-a cerut mii de scuze.

Sunt si absolut siderata de cat de sanatos mananca toti cei pe care ii vad asezandu-se la o masuta, in cafenea, sau pe o banca, in parc, in pauza de masa. N-am vazut niciodata in viata mea atatea farfurii imbuibate cu verzituri, iar la Starbucks, unde ma gandeam sa achizitionez vreo cinci gogosi umplute, un vanzator mulatru si superb mi-a zambit cu dinti ca perlele si m-a imbiat sa imi iau un sandvici cu paine organica sau o salata cu ton - care nu ingrasa deloc si sunt foarte sanatoase, mi-a zis el, zambindu-mi din nou. Si tot acolo, bineinteles ca de rusinea celor din jur, mi-am turnat in cafea lapte degresat, fiindca m-am temut sa nu starnesc oprobrii in randul celorlalti cumparatori.

Probabil ca nu stiam mai nimic despre America. E posibil si sa cantaresc o lume intreaga dupa doar cateva hectare de oras elegant si emancipat. Insa cat am stat aici mi-am regandit obiceiurile, si dieta, si felul de a privi in jurul meu la oamenii necunoscuti. Am o singura grija, legata de faptul ca atunci cand stai toata ziua cu gura intinsa pana la urechi faci mai multe riduri, iar eu vreau sa ma pastrez cat mai mult timp tanara si neteda. Dar am auzit ca acidul hialuronic face minuni, asa ca ma reped sa ma bucur de ceea ce-mi e dat sa traiesc. Si zambesc. Zambesc in nestire.

Rafuieli de copii

In parc, un copil mai mare l-a lovit intentionat pe fiul meu, dupa ce s-au ciondanit pentru niste baloane. Tatal baiatului mai mare s-a uitat lung si nepasator, tragand cu nesat din tigara.

Mie, insa, mi-a crescut brusc tensiunea si l-am fulgerat cu o privire plina de ura pe parintele cel relaxat. Apoi i-am spus baiatului rau, printre dinti si cu ochii mijiti amenintator:  ”Daca mai dai in fiul meu, vei avea de-a face cu mine”. Am sesizat in jur ca unii dintre parinti ma priveau cu uimire si mila, ca pe o mama oleaca nebuna. Alti parinti, care probabil aveau tot copii mai mici si mai politicosi decat cei invatati sa loveasca pentru a-si face dreptate, dadeau din cap aprobator.

Nu stiu daca am facut bine si nu sunt convinsa ca parintii au dreptul sa intervina in rafuielile copiilor. Uneori mi se face rusine cand reactionez peste masura de vehement intr-un incident de asemenea factura- pentru ca va marturisesc ca nu e prima oara cand le-am luat apararea copiilor mei. Dar n-am ajuns pana acolo incat, cu adevarat, sa aiba de-a face cu mine vreun copil rau. Cel mai tare am sarit peste cal cand i-am spus tot unui tata nepasator “ai grija de fiara ta mica, daca tot ai scos-o intre oameni”, dar atunci eram cumplit de suparata. “Fiara cea mica” o imbrancise pe Ilona de pe un balansoar, iar fetita mea se lovise rau si plangea cu sughituri.

Nu stiu cum sa imi apar copiii de relele lumii, si nici nu stiu daca sa le cer sa intoarca si obrazul celalalt sau sa loveasca si ei, atunci cand sunt loviti. Dar stiu ca daca fiecare parinte si-ar invata copilul sa se poarte frumos, sa fie bland si bun cu cei din jur, lumea ar deveni, cu fiecare zi care trece, mai luminoasa si mai plina de suflet.

O mie de feluri de dragoste

O fata blonda, cu cozi lungi, ridica la buze mana baiatului de langa ea si i-o saruta. El se intoarce spre ea si zambeste.

Un barbat se apleaca peste masa si mangaie obrazul doamnei din fata lui.  Un batran ia din mana obosita a batranicii lui sacosa de plastic in care stau cuminti doua paini. Un baietel care abia a invatat sa mearga ii intinde jucaria lui unei fetite putin mai mari decat el. Un tanar musculos si-a scos tricoul si vasleste cu foc, obligand barca  sa deseneze pe apa contururi ample, seducatoare, menite s-o emotioneze pe iubita lui. Barbatul meu imi ia picioarele si mi le asaza la el in poala, fiindca stie ca simt nevoia sa le odihnesc. La masa de alaturi doua doamne dragute, elegante, isi povestesc una alteia despre iubirile lor fara noroc. Una dintre ele plange. Lacrimile i se scurg pe bluza de matase fina, de firma. O mama tanara se repede ca o leoaica sa-si ridice din nisip pruncul cazut, caruia-i tremura barbita de plans.

O plimbare de vara prin Cismigiu si un popas la o cafea pe una dintre terasele aflate pe malul lacului iti ingaduie sa vezi o mie de feluri de dragoste. Si sa te bucuri ca ai nimerit, intr-o dupa amiaza torida, intr-un loc care te imbie la sarut. Intr-un colt de lume in care intelegi ca, negresit, viata nu e in alta parte, si ca, pe malul racoros al unui lac, dragostea e la ea acasa. Trebuie doar sa deschizi bratele si ferestrele inimii si s-o primesti… Asa cum e ea, de o mie de feluri… Dragoste inalta. Fericita. Dulce. Disperata. Fragila. Pierduta. Implinita. Timida. Tandra. Ostenita. Totala. Luminoasa. Inventata. Proaspata. Ostentativa. Pasionala. Eterna. Mareata. Efemera. Ridicola. Materna. Mintita. Desavarsita…

Tu cand ai fost in parc cel mai recent? Cand te-ai indragostit ultima oara? Si… in ce fel?

Fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste