Ce floare, ce parfum, ce salut?

Daruim flori fara sa mai detinem arta de a le alege pe cele care sunt cu adevarat potrivite persoanei dragi careia le inmanam. Cumparam adesea parfumuri, pentru ca sunt un dar la indemana, fara sa ne pese cu adevarat daca aroma cuprinsa in sticluta va aduce bucurie celui caruia i-am oferit-o.

Felul lipsit de inspiratie in care alegem, uneori, darurile nu e neaparat o dovada de superficialitate. Pana la urma, exista o stiinta a darului potrivit pentru omul potrivit? Nu ne-a invatat nimeni cum sa pregatim surprizele aniversarilor sau ale sarbatorilor. Iar in cartea manierelor frumoase suntem invatati cum sa inmanam darurile pregatite de acasa, nu si cum sa le alegem in asa fel, incat sa aducem lumina in ochii celui care desface pachetul frumos ambalat.

E adevarat ca garoafele aduc ghinion? Calele sunt flori numai pentru inmormantari? Trandafirii sunt rezervati indragostitilor? Crizantemele sunt potrivite doar persoanelor mai in varsta? De unde invatam ce floare, ce parfum, ce salut sa folosim atunci cand mergem la o intalnire, la o aniversare, la o petrecere asteptata cu drag?

Sunt oameni care detin talentul cadourilor inspirate si altii care invata cu greu, daca se straduiesc indelung. Din pacate, manuale nu exista, desi ne-ar fi de folos sa studiem, macar putin, arta darului potrivit. Pentru ca daca daruiesti, primesti.

Cafea cu abur, nu cu fum

In vreme ce parlamentarii se cearta daca sa dea sau nu o lege impotriva fumatului, eu sustin ca viata ar fi mai frumoasa daca nu am imbacsi-o cu mirosuri pe care ceilalti nu si le doresc.

Sunt adepta parfumurilor soft sau chiar, uneori, aleg lipsa oricarui parfum, pentru ca mi-e de ajuns aroma fina a gelului de dus sau a sapunului pe baza de ulei de masline pe care il folosesc din cand in cand. Sunt impatimita ferestrelor deschise larg si ma uit urat catre cei care nici macar dimineata nu miros a proaspat. Oricat as vrea sa practic exercitiul tolerantei, nu pot face rabat de la pretentiile mele legate de curatenia impecabila a corpului si a hainelor.

Nu imi plac restaurantele din care iesi purtand meniul impregnat in haine, chiar daca damfurile  evadate din bucatarie sunt ispititoare si sporesc cheful de a comanda mai multe feluri. Dar stiu si ca, dupa ce ai mancat, nimic nu va mai mirosi la fel ca inainte, iar dara de tocanita ramasa in urma ta nu va inspira pe nimeni, in sensul elegant al apetitului.

Nu stau niciodata in locuri incetosate de fum de tigara si nu iau loc langa un manuitor de tigara aprinsa, decat daca intr-adevar tin enorm la persoana care nu se poate dezice de viciul cel nesuferit - iar acum, recunosc, ma gandesc la Nina Cassian, pe care o vad atat de rar, incat nu ma indur, atunci cand ajung in minunata-i preajma, sa ma smulg de langa ea nici atunci cand isi aprinde tigara, desi mi-e rau de fiecare data. Insa, in rest, am grija sa stau in locuri cat mai aerisite.

Iubesc, in schimb, aroma de cafea care innobileaza cafenelele bune si ma las ademenita oricand de parfumul de boabe abia macinate, care ma poate purta, ca sub hipnoza, pana in locul de unde a izbucnit ispita. Nu pot rezista mirosului de vanilie, care, ca in filmul cu John Travolta, ma face sa ma gandesc la ceva ingeresc. Si stiu si sa recunosc parfumul barbatesc purtat cu eleganta de un domn care ar merita iubit de o femeie frumoasa si buna.

Ce parfumuri vi se par irezistibile? Ce mirosuri nu suportati? Cum va plac cafelele? Cu abur sau cu fum?…

Parfum de copilarie

Pastrez in mine pentru totdeauna intalnirea dintai cu parfumurile cele mai insemnate din viata mea. Ori de cate ori simt miros de levantica, de portocala sau de cozonac, ma intorc cu sufletul si cu gandul in copilarie.

M-am gandit adesea ca explicatia ar putea fi lipsa de parfumuri artificiale de pe vremea aceea. Sapunurile nu aveau miros, iar femeile nu aveau de unde cumpara parfumuri. Nu existau nici detergenti aromatizati, nici balsamuri de rufe, nici odorizante pentru camera si cred ca nici deodorante nu prea erau. Masinile nu erau burdusite cu braduti si inimioare mirositoare, iar de lumanari sau betisoare parfumate nici nu auzisem.

Poate ca a fost un noroc. Poate ca astfel, noi, cei din generatia crescuta inainte de marea trecere catre democratie, am invatat sa ne bucuram de mirosurile simple si izbucnite din miezul naturii. Poate ca doar asa am invatat sa ne bucuram de parfumul duminicilor in care mama sau bunica faceau prajituri si presarau pe deasupra placintei pudra fina de zahar vanilat. Si am invatat sa iubim florile, pentru ca nu aveam fiole cu arome fine - doar din cand in cand ne aducea cate cineva din Bulgaria cate un flaconas minuscul umplut cu ulei de trandafir, dar mirosul era greu, iar uleiul pata hainele…

Mi-e dor sa coc cozonaci, ca sa miroasa toata casa a familie fericita si a dragoste impartasita. Mi-e dor sa ies in soare dupa ce mi-am spalat parul cu apa in care am fiert flori albe de musetel, ca sa las in urma mea chemarea verii. Mi-e dor sa imbrac o bluza fina pe care am tinut-o intre crengute de levantica sau sa-mi innod peste umar esarfa de matase care a stat intre flori de busuioc. Si, intre atatea doruri pe care nu sunt in stare sa le implinesc, totusi, nu abdic de la obiceiul pe care l-am deprins de mica: in fiecare dimineata, aerisesc asternuturile pe fereastra, pentru ca atunci cand ne asezam in pat sa simtim pe perna adierea libertatii, culoarea zapezii abia cazute, mirosul luminii strecurate printre nori albi. Si sa pot sa ma visez copil…

A ce mirosea copilaria voastra? Ce parfumuri va intorc inapoi in timp, peste ani, peste uitari?

Parfumul dragostei

Sunt oameni care, fara sa fie neaparat frumosi, miros a frumos. Sunt oameni care au pielea si zambetul impregnate cu arome care ii fac sa apara altfel decat ne-ar parea daca n-ar beneficia de aura  lor parfumata.

E adevarat ca romanul lui Patrick Suskind a consacrat, intr-o maniera literara infailibila, ideea ca parfumul ne poate schimba viata. Dar ideea poate cobori cu succes din paginile cartii in viata noastra de zi cu zi. Fiecaruia dintre noi trebuie sa i se fi intamplat macar o data sa simta ca, in ciuda evidentelor potriviri intre doi oameni, pot aparea incongruente la nivel olfactiv. Si fiecare dintre noi trebuie sa fi fost atras, macar o data, de o aroma absolut irezistibila, care a transformat un om oarecare intr-un personaj dupa care iti poti pierde mintile de dorinta.

Aura noastra parfumata e mai mult decat un norisor de vapori cumparati de la magazin si pulverizati din belsug dupa dusul de dimineata. E o combinatie ce respecta regulile unei formule misterioase conform careia propriul nostru miros, iesit prin pori o data cu un pic de suflet,  se combina cu cel asezat cu grija pe trup o data cu sapunul si apa, o data cu crema si cu deodorantul.

Suntem compatibili unul cu celalalt si in functie de felul in care mirosurile noastre se amesteca unul cu altul. Suntem mai dezirabili sau mai putin dezirabili, mai ispititori sau mai putin atractivi si in functie de dara de parfum pe care o lasam in urma noastra atunci cand strabatem lumea si viata. Iar atunci cand iubim, in mod sigur, ne indragostim deopotriva de aura aromata a celui pe care il acoperim cu sarutari. Trupul lui ne imbie cu parfum caruia nu-i putem rezista, asa cum sufletul celui iubit ne cucereste cu trasaturi nobile, demne de admiratie.

Fac parte din marile mele iubiri nuante olfactive pe care nu le voi uita niciodata si nici nu le voi regasi altundeva pe pamant. Mirosul de aripa de inger si de lapte proaspat al bebelusului meu abia adus pe lume. Mirosul de rasarit de luna pe care-l imprastie, in fiecare noapte, trupul barbatului iubit, aroma de cafea pe care mi-o daruieste sarutul lui de fiecare dimineata. Mirosul de lumina si de freamat marin pe care-l are zambetul fetitei mele mai mari. Mirosul de dragoste fara margini pe care-l gasesc in visele in care imi apare fetita mea nenascuta inca. Nu mi-as putea imagina lumea mea fara parfumurile marilor mele iubiri, asa cum stiu si ca aroma dragostei mele pentru ei le-a schimbat viata, definitiv.