Sa fii gelos

Nu ii cred pe cei care spun ca nu au fost sau ca nu sunt niciodata gelosi, desi se considera indragostiti. Oricat de mare incredere ai avea in partenerul tau, oricat de sigur ai fi ca nu te va insela niciodata, e imposibil sa nu apara situatii care sa iti starneasca gelozia.

Sa fii gelos inseamna sa fii atent la felul in care iubita sau iubitul tau trec prin lume, sa observi reactiile celor care ii privesc si ii admira, sa nu fii nepasator la modul in care el isi priveste semenii. Sa fii gelos inseamna sa-ti pese, sa te doara clipele pe care le petrece fara tine, nu din dorinta de control, ci din nevoia aceea nebuneasca, frumoasa, pe care o au indragostitii, de a impartasi toate splendorile sau toate melancoliile lumii. Sa fii gelos inseamna sa vrei sa il aperi pe cel pe care il iubesti de privirile pofticioase, de gandurile necurate, de dorintele sau ispitele care l-ar face sa isi incalce promisiunile facute fata de sine insusi, inainte de toate, si abia apoi fata de tine.

Cred ca toti suntem gelosi atunci cand iubim. In viata fiecaruia se nasc motive de gelozie, venite dinspre un trecut care isi insereaza otravurile si in prezent sau dinspre un viitor posibil ce canta cu voce de sirena si ne cheama spre marea ispitelor… Ne-am invatat, insa, sa declaram ferm ca nu suntem gelosi, dintr-o igiena a relatiilor sociale de pe urma careia vrem sa parem cu totii mai senini, mai curati.

“Eu nu sunt gelos” e o declaratie din categoria celor care neaga zgarcenia, lacomia sau invidia. In realitate, insa, fiecare dintre noi e mai mult sau mai putin avar. Fiecare stie ca e viata e o lupta continua cu lacomia, cu invidia, cu ispita. E mai simplu si mai comod, totusi, sa nu ne recunoastem defectele nici macar atunci cand ramanem singuri in fata oglinzii. Si atunci negam fiecare slabiciune, crezand ca astfel o ucidem. Dar nu este asa…

Cand iubim, suntem gelosi. Si e firesc sa fie astfel. Iar daca nu mai iubim, dar am iubit candva, e la fel de firesc sa ne pese, sa ne doara, sa ne aducem aminte… Gresesc?

Dezordonata de mine si iubitul meu cel grijuliu

Da, trebuie sa recunosc din capul locului ca sunt cea mai dezordonata persoana din mica mea comunitate. Sa va descriu cam cum arata o dupa-amiaza obisnuita de-a mea asa, ca sa va faceti o idee. Vin de la serviciu, deschid larg usa garsonierei. De aici incepe totul. Imi arunc cu cel mai firesc gest din lume poseta supradimensionata pe scaun. In care, ati ghicit, incap o gramada de chestii. Dupa care ma apuc sa scot din ea vrute si nevrute. De-ale gurii si de-ale igienei zilnice, cum ar veni. le imprastii frumusel prin casa, caci drumul pana la baie sau pana la bucatarie mi se pare mult prea lung. Urmeaza dezbracarea de hainele scortoase de borou si imbracarea in haine de casa. Nu atat de lalai si dezlanate cum v-ati astepta. Atta am invatat si eu, ca e bine sa te imbraci cat mai sexy pe-acasa, asta daca vrei sa-ti tii partenerul pe-aproape, chiar daca esti nemaipomenit de dezordonata. My case.

Ce face scumptea mea intre timp? Se uita cumva cu un ochi critic la toata desfasurarea de dezordine si incepe sa tune si sa fulgere impotriva mea? Da de unde! Isi face traseul prin garsoniera, saracutul, urmarindu-ma si adunand neobosit dupa mine. Nu-mi spune nimic, nu ma cearta, facae asta cu un devotament care ma induioseaza de fiecare data. Un gest atat de simplu, care spune atatea!

Un partener mai tanar

Ce sorti de izbanda au relatiile femeilor cu un barbat mai tanar? Exista (si functioneaza) sindromul Demi Moore? Cumva, doar atunci cand arati ca Demi Moore?

Recunosc, ridic din umeri cu scepticism atunci cand aud de relatia unei femei de 30 si hat cu un barbat cu 5, 6, 10 ani mai tanar. Nu cred ca o asemenea relatie poate sa dureze, insa eu nu sunt genul de femeie in stare sa judece cu adevarat. Eu sunt ezitanta si neincrezatoare. Daca mi-as gasi un iubit care sa fie mai tanar decat mine, probabil ca as suferi in fiecare clipa gandindu-ma ca oricand ma pandeste pericolul de a fi parasita pentru o juna prima, careia i-ar sedea mai bine la bratul lui musculos si acoperit de tegument fraged. (Sigur, pericolul exista si atunci cand ai un iubit mai in varsta ca tine, dar parca nu atat de iminent…)

Insa, dincolo de nesigurantele mele care ma insotesc pretutindeni, atat cat pot sa ma preschimb in faptura cu capul pe umeri, indraznesc sa nu cred ca o relatie dintre o femeie matura si un barbat mai tanar cu mai mult de  cativa ani decat ea pot fi relatii de cursa lunga.

E adevarat ca sunt femei splendide si celebre care imi contrazic teoria. E tot atat de adevarat si ca nu vom avea in veci noi, muritoarele de rand, banii si curajul sa purcedem la cele cateva zeci de operatii de infrumusetare care le fac pe ele sa arate mai proaspete cu vreo doua decenii decat sunt in realitate. E adevarat si ca sunt femei care au intalnit barbati mai tineri care s-au indragostit lulea de ele. Si, uneori, le-a luat ceva vreme pana sa se dezmeticeasca din indragosteala.

Asa ca poate ca nu am dreptul sa gandesc astfel. Iar daca, totusi, gandesc, poate ca s-ar cuveni sa imi tin gandul invechit la adapost de urechile lumii, ca pe o impolitete. Poate ca  gresesc. Dar, daca gresesc, unde sunt exemplele care sa ma contrazica?

Ei cu ei, ele cu ele

Doi sau trei baieti, cu cate doua sau trei fete, stand la o masa. Ei beau bere, ele cola. Ei vorbesc despre masini. Ele despre rochii.

Nu e prima oara cand vad aceeasi scena la cate o terasa din parc sau chiar si la cate o masa mai sofisticata, la cine stie ce sindrofie. Am vazut asta si le diverse petreceri unde, sub pretextul sau chiar motivul fumatului, barbatii se retrag intr-o bucatarie sau in cate-o curticica, unde incing o tacla suculenta despre motoare, masini tunate, jiglere si chiulase. In timpul asta, sotiile sau iubitele se intretin una pe cealalalta, vorbind despre muraturi, ovulatie, tipare de rochii, modele de epilat.

Am trecut si eu prin faze in care, in cuplul in care eram, mi se spunea ca trebuie sa imi accept cu stoicism conditia de femeie. Mi s-a intamplat de cateva ori sa ma trezesc stand la masa cu cate o femeie necunoscuta - pentru ca era la moda sa iti schimbi des partenerele in cercul acela in care nimerisem - in timp ce barbatii nostri trecusera deja in alta incapere ca sa joace carti sau biliard. Dar nu am rezistat mult sa joc rolul celei care accepta orice, numai ca sa aiba un barbat alaturi. Am eu insami nevoie de libertate, dar nu intr-atat, incat sa imi gandesc bucuriile departe de cel pe care il iubesc.

Eu cred ca motivul pentru care ne alegem un partener de viata si de dragoste e tocmai acela de-a ne intregi sufletul. Ca daca nu vrem sa fim tot timpul impreuna nici nu are rost sa ne mai incurcam vietile - de cuplu -, unii altora. Simt nevoia sa impart totul cu omul meu drag, fie si macar cantarind sau masurand impreuna lumea printr-un schimb de priviri. Nu-mi place sa stau cu femeile. Nu-mi place sa stau nici cu barbatii. Vreau sa fim mereu noi doi, alaturi de lume sau impotriva tuturor. Dar, oricum, noi doi, mereu impreuna, mereu amandoi… Si poate ca gresesc.