Nascuta vara

Fiecare an are treptele lui pe care le urcam, cu bucurie sau cu nostalgie. Asteptam sarbatorile iernii si le traim cu emotie, cu grija, cu fast, cu evlavie. Le intampinam cu entuziasm pe cele ale primaverii si ne inaltam prin lumina o data cu plecarea iernii. Si, in fiecare an, ne dorim venirea verii si apoi alunecam inspre toamna cu sufletul ametit de frumusetile pe care le-am strabatut.

Merg inspre toamna cu inima indurerata de dor. Parcurg ultimele zile ale verii cu emotie adanca, cu ravasire, cu stradania de a ma bucura de soarele si de caldura de care mai am parte inainte de cea dintai zi, de cea dintai noapte a lui septembrie. Incerc sa ma conving ca toate verile care vor urma vor fi inca si mai frumoase si, asa cum fac in fiecare an, astept toamna adunandu-mi toata bunavointa.

Si, totusi, cu toata stradania mea, nu reusesc sa nu ma indurerez de plecarea verii. Si nu pentru ca sunt nascuta vara, nu pentru ca ma sperie frigul si gheturile, nu pentru ca iernile imi par frumoase doar atunci cand le privesc pe fereastra, dintr-o casa incalzita… Ci pentru ca vara simt ca iubirea mea e intreaga si vie, pentru ca, vara, drumurile mele aurite de soare sunt binecuvantate cu noroc, pentru ca doar vara pot sa fiu fericita cu adevarat.

Nu am de ales. Plec inspre toamna recitand din poezia Ninei Cassian si ma consolez, atat cat se mai poate, cu splendoarea versurilor ei.

“Mi-e dat sa ma smulg din privelisti
cu sufletul nepregatit,
cum dat mi-e sa plec din iubire
cand inca mai am de iubit…”

Miroase florile-argintii

Parfumul teilor a innebunit orasele, sperantele, sufletele. Strazile miros a iubire nebuna si a flori de inceput de vara si de viata. Iar inima mea bate in ritm iambic, eminescian, amintindu-mi toate versurile pe care nu le-am stiut niciodata.

“Miroase florile-argintii/ Si cad, o dulce ploaie,/ Pe crestetele-a doi copii/ Cu plete lungi, balaie”. Am simtit azi nevoia sa recit, trecand pe sub copacii incarcati de miresme si, odata cu strofa din Luceafarul, m-am pomenit adaugand explicatia ca geniile stiu sa reaseze toate regulile limbii, incalcandu-le, innobilandu-le cu exceptiile lor. “Miroase florile-argintii” suna a lumina de tei, a vara abia inceputa, a razvratire, a poem uimit.

Marunta incorsetare in reguli e pentru oamenii obisnuiti. Intr-un text oarecare, bineinteles ca nu ar fi ingaduit sa asezi un dezacord. Intr-o insiruire de vorbe de rand, normele lingvistice se cuvine sa fie stimate si aplicate cu strictete. Dar intr-o dezlantuire de miracol, Poetul are dreptul demiurgic de a modela lumea intreaga, din nou, cu vorbele sale, de a crea licente poetice si rasturnari neingaduite. Asa cum a facut Eminescu, in toate poemele sale. Dar parca in Luceafarul mai mult, mai splendid, mai profund ca oriunde.

Si tainic genele le plec,
Caci mi le imple plansul,
Cand ale apei valuri trec
Calatorind spre dansul;

Luceste cu-n amor nespus
Durerea sa-mi alunge,
Dar se inalta tot mai sus,
Ca sa nu-l pot ajunge.

Patrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte…
In veci il voi iubi si-n veci
Va ramanea departe…

Clopotul vesteste ziua Invierii

“A plesnit lumina. Canta pivnicerii. Sange-adevarat de iepure iti varsa-n cani. Clopotul vesteste ziua Invierii, ghiocei si roua imi asez pe rani”. Sunt versurile marelui poet craiovean Constantin Preda si este urarea sub lumina careia imi asez asteptarea, emotia.

Ma pregatesc sa inchei saptamana mea de post si de supunere asa cum fac in fiecare an. Multumind tuturor celor care imi dau rost si putere, familiei mele si prietenilor mei din viata si din scris. Cerandu-mi iertare de la cei pe care nu i-am iubit si aparat indeajuns, de la cei pe care i-am uitat pe nedrept, de la cei pentru care nu mi-am facut timp, de la cei pe care i-am suparat, de la cei de care m-am lasat suparata, desi nu ar fi trebuit.

Cu mana asezata pe inima va multumesc si voua, prietenii mei de pe coffeechat. Imi innobilati viata cu bunatatea de a ma citi, de a ma urmari, de a ma iubi, si sper ca, scriindu-va zi de zi, voi putea, cumva, candva, rascumpara bucuria intalnirii noastre.

Ne vom da, in curand, vesti despre lumina si inviere. Ne vom spune unii altora, cu aceeasi uimire si bucurie din fiecare primavara, Hristos a inviat, Adevarat a inviat… Dar pana atunci, ne mai ramane un ragaz pentru marturisire, pentru adevar. Pentru ghiocei. Pentru roua.

Intind bratele catre voi.

Cel mai emotionant vers

“Sunt trista, dar de tine niciodata” este unul dintre versurile Constantei Buzea care imi descrie foarte adesea starea de suflet. Dar, pentru totdeauna, dintotdeauna, ma adapostesc, cand vreau sa fug de lume, in eminescianul “Mai suna-vei, dulce corn, pentru mine vreodata?”…

Cu riscul de a ma repeta in invitatia mea de a alcatui impreuna clasamente nonconformiste, romantice si, obligatoriu, neobiective, va rog sa aduceti aici, in week-end-ul nostru binecuvantat de soare si de dragoste, cate un vers dintre cele care v-au emotionat si v-au schimbat sufletul.  Nu o poezie. Nu o strofa. Un vers. Pentru ca a izbuti sa asezi intr-un singur vers o lume intreaga, asa cum fac marii, neasemuitii poeti, e cel mai frumos exercitiu de stapanire a limbii si a gandului profund.

Va prezint colectia de versuri pe care o port in inima mea, pretutindeni.

“Intre ape numai ea era pamant” - Nichita Stanescu

“De ce-as fi trist? Si totusi…” - Tudor Arghezi

“Si cornul suna, insa foarte putin.” - Stefan Augustin Doinas

“Nu credeam sa-nvat a muri vreodata” - Mihai Eminescu

“Soarele s-a topit si a curs pe pamant” - Nicolae Labis

“Tare sunt singur, Doamne, si piezis…” - Tudor Arghezi

“Eu te privesc in ochi si-n jur se sterg copacii” - Nichita Stanescu

“Cu cat iti voi gresi te voi iubi” - Adrian Paunescu

“Buna seara, iubito, te astept ca si cand” - Lucian Avramescu

“In fiecare zi ne batem joc de pasari, de iubire si de mare” - Romulus Vulpescu

Si va poftesc in casa cafelei si a dragostei, sa vorbim despre marile versuri.

“Sa nastem salvarea din dragostea noastra”…

S-ar fi cuvenit sa va invit sa adunam cele mai frumoase versuri ale poetului in urma cu mai multe luni, cand intalnirea alegerilor noastre ne-ar fi adus cu mult mai multa bucurie decat o poate face acum. Dar, ca de obicei, cele mai multe dintre gesturile noastre stau sub semnul lui “prea tarziu”.

Va invit, totusi, sa asezam aici, in loc de omagiu, cele mai frumoase versuri din poezia celui care a inventat Cenaclul Flacara. Pentru ca sunt sigura ca exista, pentru fiecare dintre noi, macar un fragment dintr-o poezie a sa care a schimbat ceva, iremediabil, in felul nostru de a vedea lumea, viata, dragostea.

Transpun aici, la ceas de mare ravasire, Alfabetul dupa Adrian Paunescu, ca o antologie a celor mai frumoase citate dupa care se reasaza minunatiile lumii si rostul dragostei noastre pe pamant.

Amagire
Dar bine-ai venit, amagire,/ Mai stai, mai dureaza un pic,/ Aceasta mintita iubire,/ Oricum, e mai mult ca nimic.

Contract
Cum te-am iubit, te voi iubi mereu/ Si, in desfasurarile postume,/ Eu in contractul meu cu Dumnezeu/ N-am sa te uit si-am sa te strig pe nume.

Descant
Sa fie de viata, sa fie de moarte,/ Sa fie de gustul de mar paduret,/ Fecioara muscandu-l cu buzele sparte,/ Sa fie de sangele ei fara pret./ Sa fie de salcia plansului vesnic,/ Cand teatrele lacrimi confisca din ochi,/ Sa fie de ornic, sa fie de sfesnic,/ Sa fie de drag, spre a fi de deochi.

Durere
Aceluia care/ nu simte durerea,/ nu-i om sa gaseasca/ vreun loc nicaierea,/ ci poate o cale/ in cer recomande-i,/ eu nu dau oceane,/ pe Marea Irlandei./ Si-n ochi eu am lacrimi/ din Marea Irlandei.

Final
N-am ce sa-ti explic/ nu mai vreau nimic/ dintr-o viata nici o clipa n-a ramas/ Si-n acest final/ noi, paradoxal,/ facem nunta si botez si parastas.

Frumusete
Ce frumoasa esti in primavara,/ Cea mai minunata-ntre femei,/ Iezii pasc naframa ta usoara,/ Tu, cu muguri, bluza ti-o inchei./ Sigilat de taine nepatrunse/ Cerul bate drumul tau ingust,/ Trupul tau de muguri si de frunze/ De la cine sa invat sa-l gust?

Iubire
Atunci cand totul se-ntampla firesc/ Ne-mpotriveam ca soarele si luna,/ si-abia acum incep sa te iubesc/ Cand simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Juramint
Si jur pe tine si pe apa toata/ care ne tine barca inclinata/ ca vei ramane - dincolo de numar/ si dincolo de forme, masti si vorbe -/ a mea, de-a pururi, ca un brat in umar.

Lacrimi
Eu simt ca mor uitandu-ma-ndarat/ Si cum coboara lacrimi sa ma spele,/ Te caut intr-un cuib de randunele,/ Mi-e dor, macar in poze, sa te vad./ Si, totusi, dincolo de-acest prapad,/ Tu ce mai faci, motiv al vietii mele?

Moartea
Da zgomotul marii afara din casa,/ Vreau liniste, liniste, marea m-apasa./ Vreau moartea sa vina sa lupte cu mine,/ Eu sunt cineva, moartea e oarecine.

Scrisoare
Scrisoarea mea e de ulei, femeie,/ ulei din candele, ulei din cani,/ ti-o scriu ca sa-ti mai treaca intristarea/ ti-o pun pe amintire si pe rani.

Salvare
Apleaca-ti fiinta prin ceata albastra/ Sa nastem salvarea din dragostea noastra/ si roaga-te fiului tau ce e-n tine,/ Sa vina mai repede, sa-ti fie bine.

Tacere
Sa tac iubirea mea adanc-bolnava,/ sa tac si fulgerul ca te-as zdrobi,/ sa tac ca inclestatul de gingii,/ sa tac si a revansa, a galceava./ M-as plange pan-la os si pan-la nume/ prin ochi, ca lacrima sa ies din lume.

Fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Cele mai frumoase poezii de toamna

E timp de iubiri infrigurate si de poezii spuse cu glas induiosat. A venit toamna si-mi acopar inima cu umbra inimii mele-pereche, cu fotografii splendide si cu versurile celor mai tulburatoare poezii de toamna. Ascult “September Morning” si recitesc Constanta Buzea, Arghezi, Pastorel… Ce ascultati ca sa nu fie, dintr-o data, asa de frig? Ce poezii de toamna la fel de frumoase cunoasteti?

Foto: Paul Buciuta/ MareaDragoste

http://www.youtube.com/watch?v=4E_UoJ8Kn0Y

Constanta Buzea - Ca o greseala-n care-am stat

Toamna-n gradina, toamna pe deal,

Toamna pe ses,

Toata lumina prinde rugina, frunzele ies

Sa se-nfasoare pe rasuflare si pe vedere

Intr-o cadere ca o culoare fara putere.

Ea ne ajuta, sufletul nostru e impacat,

Vara e muta ca o greseala-n care-am stat.

Cum suntem azi, am fost si ieri, altii, tot altii,

Marea ne uita, uita-ne muntii, inaltii.

Fie ca stam de-aci-nainte puri în lumina,

Frunzele aduc înspre pamant urme de vina.

Totusi ce pret necugetat se pregateste

Pentru livezi si pentru vii, pentru nadejde,

Pentru un cer inca senin, pentru schimbare,

Pentru toti samburii care devin lacre de soare?

Tudor Arghezi - Toamna

Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.

Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.

Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.

Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.

Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.

Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.

Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…

Privirea intarzie pe panglicile rochii.

Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…

Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?

Apusul isi intoarce cirezile prin sange.

O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -

Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.

Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data

S-aplec la sarutare o frunte vinovata

Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua

Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.

Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,

Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata ,

Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.

Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.

Lied - Al.O.Teodoreanu

Toamna a cazut,

Peste parcul mut.

Tainicule dor,

In zadar te alint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna trece acum.

Invelita in fum.

Unde-i de argint

Glasul ei sonor?

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna mi te ia,

Vis stingher, cu ea.

Lacrima de dor

Strop de margarint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.