Teama de numere

Unii se declara geniali pentru ca tin minte orice combinatie de cifre si reusesc sa recite ca pe Melc, melc, codobelc toate numerele din agenda. Altii se considera filosofi veritabili tocmai pentru ca nu reusesc sa retina niciodata numerele si se mandresc ca nu stiu nici tabla inmultirii.

Eu nu retin numere si date. Nu stiu niciodata in ce zi suntem azi si, de cand am o cartela noua de telefon, nu mai stiu nici ce numar am eu, cu atat mai putin ce numere au cei din jur. Dar stiu sa socotesc cumsecade si, spre deosebire de nu’s ce ministru pe care l-a prins Robert Turcescu cu matematica-n sac si i-a dat o bila cumplit de neagra, eu stiu si sa calculez TVA-ul dintr-o suma. Nu as fi vrut sa invat, dar am fost nevoita. (Intai cu 19, apoi cu 24 si, probabil, in curand, cu 28.) Si chiar daca sunt tot mai poeta in viata de zi cu zi, nu ma mandresc cu neputinta mea de a retine cifre.

Am visat intr-o noapte ca, din pricina faptului ca nu stiu numarul de telefon al sotului meu, am ramas parasita, haituita, in pericol de moarte. M-am perpelit pana-n zori in asternuturi asudate, neputandu-l suna si, in consecinta, am indurat pe merit un cosmar venit din realitatea existentei mele. A doua zi dimineata i-am invatat numarul cum invatam poeziile la scoala, recitand mai intai primul vers, apoi primele doua, apoi toate patru… Am constatat, insa, ca de cate ori ne certam, nu mi-l mai pot aminti.

Nu retin numere, probabil pentru ca mi-e teama de ele. Nu imi pot aminti niciodata cifre si date, probabil fiindca nu mi-au fost de folos cu adevarat de-a lungul vietii. Nu mai stiu ce inaltime are varful Omu si nici anii de domnie ai lui Stefan cel Mare nu mi-i amintesc decat cu mare efort. In schimb, stiu sa recit versuri, pe care le-am invatat in liceu si care mi s-au tatuat pe inima. Stiu anii lui Eminescu si ai volumelor lui. Stiu telefonul Ilonei. Si stiu sa enumar adevaruri pe care altii, din uitare, din neputinta, le-au transformat intre timp in minciuni.

Cum stati cu memoria?

Declaratii de dragoste

“Nu am ochi decat pentru tine. Si cu ochii inchisi, tot pe tine te vad”. E o replica din “Pisica pe acoperisul fierbinte”, o declaratie splendida care mi-a rascolit toate amintirile.

Auzind-o, m-am intrebat cand am facut ultima data o declaratie de dragoste. Cand am simtit nevoia sa asez in cuvinte alese sentimentele mele, dorinta mea imperioasa de a-i arata celui iubit ceea ce simt. Cand m-a tulburat ultima oara un vers scris parca anume pentru inima mea. Si mi s-a facut dor de lunile de inceput, de tulburatoarea stare de indragostire, de ravasirea aceea superba care nu-mi dadea voie sa dorm, sa respir, sa privesc frumusetea lumii fara s-o impart cu locatarul gandurilor si al inimii mele.

De-a lungul vietii, mi-am gasit in carti si in filme replici de dragoste pe care le-am imprumutat pentru iubirile mele. M-am marturisit, ani la rand, destinatarului sentimentelor mele chinuite si fara speranta, cu vorbele personajului din Pacientul englez: “In fiecare noapte te scot din inima mea, si in fiecare dimineata te gasesc acolo, la loc”. Am recitat apoi, ametita de dorinta, vorbe de dor pentru “trupul tau care mi-e astazi cel mai dorit dintre limanuri”, la fel cum spus-a Omar Khayyam. Am imprumutat vorbele lui Nichita Stanescu  si am soptit “si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut” sau am dardait de frisoanele indepartarii fara voie, ascunzandu-ma sub versurile Anei Blandiana: “Fara tine mi-e frig./N-am inteles niciodata/ Cum simte aerul/ Ca ai plecat.”

Si, intr-un final, mi-am ingaduit sa iau versurile lui Adrian Paunescu si sa le fac chezasie a unei iubiri fara sfarsit: “Si jur pe tine si pe apa toata/care ne tine barca inclinata/ ca vei ramane - dincolo de numar/ si dincolo de forme, masti si vorbe - /al meu, de-a pururi, ca un brat in umar.”

Care sunt cele mai frumoase declaratii de dragoste pe care le-ai facut sau care ti-au fost adresate? Care sunt cele mai frumoase cuvinte de dragoste pe care le-ai auzit undeva, candva? Le-ai trait? Le mai astepti? Le visezi inca?

Cele mai frumoase poezii de iarna

S-a lasat peste noi parfum de iarna, umbra de frig. Sunt lumini de sarbatoare pe strazi si inimile noastre se pregatesc si de lumina Craciunului, si de raceala sfarsitului de an. Vin ceasuri de poezie, de melancolie,  de visare.

Care sunt cele mai frumoase poezii de iarna? Care va sunt cele mai dragi versuri de rostit la gura sobei, langa flacara dragostei?

Eu am ales trei poeme la care ma intorc de fiecare data cand se lasa frigul. Splendori care-mi tin, in fiecare iarna, de urat, si de frig, si de dor. Pana la primavara viitoare. Si va invit si pe voi sa-mi destainuiti tainele voastre in versuri, cele mai frumoase poezii de iarna pe care le purtati in suflet.

A.E. Baconsky - Miraj de iarna

Aicea totul seamana cu tine
Sau poate eu asemanari iti caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii inalti si coplesiti de nea
Par crini enormi acoperiti de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o planta suitoare.

In sarpele de fum ce suie lin
Faptura ta subtire se mladie,
Vantul de nord in fulgii care vin
Te spulbera, te-adoarme si te-nvie.

Ceturi tarzii - flori de ninsoare, flori
Tresar si se-nfioara omeneste,
Si parca insasi noaptea uneori
Cu ochii tai de-aproape ma priveste.

O, ceas de taina - clipele dispar,
E numai gandul meu umbland aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecand prin mine, bantuie padurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeste-n jur imensele zapezi.

Constanta Buzea - Acolo unde cred ca esti

Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.

Adrian Paunescu - Presimtamant

Va veni iarna, miroase a fulg, -
Taranii pun lemne-n soproane,
Si sfintii din mistice taine se smulg
Si incaruntesc in icoane.

Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitati de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existente eterne.

Va veni iarna si apele curg
Tragand dupa sine obarsii
Si-n scurtele zile cu vanat amurg
La geamuri de case bat ursii.

Va veni iarna curat si rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Si gura spre cer daca vreau s-o deschid
As spune, dar gura mea ninge.

Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cerga ne mana,
Atata mai pot sa te rog si sa strig,
Da-mi aspra manusa de lana.

Va veni iarna, ba nu, a venit,
Caldura eu n-o voi gasi-o,
Ci trist am sa plec, garbovit, ostenit,
Prin muntii ce canta: Adio !