M-am speriat si am plecat…

Cand am auzit de povestea unei actrite romance pe care, acum 40 de ani, un american indragostit nebuneste de ea a parasit-o, totusi, m-am gandit ca e ceva in neregula cu povestea lor. Insa de atunci incoace, ca un facut, aud mereu istorii asemanatoare.

“Cand m-a cerut de sotie, m-am speriat si am plecat”, spunea Vanessa Redgrave, prin intremediul personajului ei din Scrisori catre Julieta. Si, tot asa, de curand, am aflat ca pana si bunica mea a fugit, in adolescenta, de o poveste de dragoste pentru care, daca ar fi avut curaj de ajuns, ar fi schimbat destinul intregii familii.

O bucata de viata ne e teama de iubirile care ameninta sa fie prea mari, prea frumoase, si fugim de ele mancand pamantul. Nu ne simtim pregatiti pentru o raspundere eterna in fata unei singure inimi. Apoi, o alta bucata de viata, incercam sa vedem nemarginiri de iubire acolo unde nu sunt decat iluzii. Si vrem eternitati, desi oamenii pe care ii intalnim nu sunt pregatiti pentru ceva atat de maret. Si se sperie. Si pleaca…

Iar intr-un final, cand constatam ca povestile noastre n-au fost decat un lung sir de contratimpuri, incepem sa regretam iubirile dintai, acelea de care ne-am ingaduit sa ne speriem, convinsi ca viata ne va mai scoate in cale alte si alte iubiri. Dar nu e asa. Dragostea vine atat de rar, incat ar merita, atunci cand ni se iveste in cale, sa avem curajul de a ne urma inima. De a ne urma dragostea. Pana la capat si dincolo de el.

Un Crăciun doar pentru noi doi!

Glasuri de copii răsună în întreg cartierul, atmosfera este una de poveste…întreg orasul freamată în goana după cadouri!

E ajunul Craciunului,e prilej de sărbatoare!

Dragostea plutește în aer și se respândește precum mirosul cozonacilor!

Eu stau liniștită la geam,bând o ceașcă de cafea și privesc cum toată lumea e într-o continuă alergare.Casa este goală, fără prezența ta în ea, nimic nu are viață…totul este trist!

Te aștept nerăbdătoare și mă simt ca o fetiță ce așteaptă ca noaptea să se așterne și Moș Crăciun să apară!

Mă îndepărtez de geam și merg să caut cutia cu globulețe și beteala cu gândul să îmbrac bradul în straie de sărbatoare!

Seara se lasă zglobie peste oraș.Fulgi dansează nărăvaș peste parc și peste blocuri

acoperindu-le încet, încet cu o patură de un alb imaculat!

Mirosul cozonacilor se împrăștie în toată casa, iar mirosul bradului împrospăteză camera cu parfumul său nemuritor.Desfac sfoara de la brad și-l pun în mijlocul sufrageriei, brațele sale se răspândesc în toata camera și așteaptă să se îmbogățească.

Cuprinsă de spiritul de sărbătoare, nimic nu mă mai trezește din atmosfera Crăciunului.Mă înfașor în beteală și încep să cânt : “All I Want For Christmas Is You…UUUU….!!!”…

dansez și râd și mă pierd în propria-mi lume.

Deodată aud un zgomot de chei, însă nu este de ajuns ca să mă readucă la realitate.

Dansez,….cânt,…. și îmbodobesc bradul…detașându-mă total de absența ta.

Mă întind către o creangă mai înaltă și brusc simt cum brațele tale se încolacesc în jurul trupului meu.Sunt cuprinsă de o fericire imensă… mă întorc și te îmbrățișez puternic fară să-ți dau voie să te îndepărtezi din brațele mele.Cuprinși de pasiunea ce se dezlănțuie între noi, buzele nostre se întâlnesc într-un sărut arzător.

După câteva minute ne îndepărtăm, iar tu îmi faci un semn discret să mă uit în geanta ta.Curioasa și fugind în pas săltat ca un spiriduș mă îndrept către geantă și o deschid.În ea găsesc o cutie cu o fundă imensă.Scot cutia și îi dau jos capacul,… în interiorul ei găsesc un pisoiaș speriat ce așteaptă să aibă o mămică.Îl scot din cutie și mă așez pe podea lângă brad cu el, iar tu vi în spatele nostru și ne iei în brațe.

Rămânem îmbrățișați și privim jocul luminilor de la instalație.

Pe fundal se aude cântând în șoaptă casetofonul, melodia ce o răspândeș-te este “Silent night”.

Ne privim ochii în ochii și ne sărutăm lăsându-ne purtați de magia Crăciunului…pisoiașul nostru drag își face și el prezența între trupurile noastre, mai ceva ca un copil mic.Astfel formăm o familie fericită ce se bucură pe deplin de bucuria sărbătorilor.

Ne balansăm pe ritmul muzicii și ne bucurăm de fiecare moment… până spre dimineață când adormim unul în brațele celuilalt!

Ne trezim amândoi odată, iar privirile noastre au parte de o întălnire matinală.Te privesc și zâmbesc, iar tu pe un glas șoptit îmi spui:

-Te iubesc!

-Și eu te iubesc!

Mă desprind de tine și mă îndrept către bucătărie cu gândul să pregătesc cafeaua.O pun pe foc,iar parfumul ei inundă casa cu bucurie.Te ridici și vi la mine,iar cu un sărut șiret îmi furi ceașca de cafea.Deodată mă schimb la față și vreau să par suparată,însă după un moment izbucnim amândoi în râs.

Zapada tarzie

-Sa nu ma lasi singura de Craciun,sa nu ma lasi si tu.A  spus trista privind fotografia cu margini ingalbenite de vremuri.Din poza zambesc doi parinti alaturi de trei copii .

O privesc si eu,in sufletul meu se da o lupta crancena,avem totul programat,,vorbesc doar de plecare,de weekendul castigat la concurs.Ma lupt de mult sa le ofer o astfel de iesire dar viata e mult prea grea sa pot pune deoparte si pentru vacante.E cadoul lor,de zece zile pregatesc bagajele cum sa le stric bucuria?Sa le spun ca nu mai merg fiindca mama e in spital?Stiu ,stiu,e si bunica lor dar stii tu cum sunt copii .Am s-o sun pe sora mea,pe fratele meu,voi rezolva cumva sa vina ei ,sunt doar doua zile,e si mama lor.

Noaptea a fost una grea,vise agitate,amertecate din care nu puteam intelege nimic,am o stare grea,apasatoare,e fluierul ceainicului?A,nu ,e telefonul,aseara nu mi-a raspuns nimeni,acum sunt doua mesaje,primul:”te sun mai tarziu nu am timp si chiar nu pot sa schimb programul” al doilea “te sun cand pot,sunt ocupata cu munca,am si musafiri,nu pot contramanda nimic”

Micul dejun e pe masa iar ei nu mai vin,incep sa-i strig pe rand

-Grabiti-va,eu trebuie sa merg si la spital,ce tot faceti acolo?Au aparut tacuti asezandu-se in liniste,nimeni nu scoate un sunet,sunt tristi,in bucatarie il intreb pe sotul meu :

-Le-ai spus tu ceva?De ce sunt asa cuminti?

-Nu,probabil au vazut ca esti trista ,mi-a spus sarutandu-mi fiecare ochi .

-Ma duc la mama,azi o externeaza,i-am intins telefonul cu mesajele izbucnind in plans.

-Stiu,am vorbit si eu cu ei aseara,adormisei si nu am vrut sa te trezesc.

-Dragul meu,mergeti doar voi,o sa raman cu mama,nu vreau sa le stric bucuria copiilor,m-a imbratisat tacut,o imbratisare din care nu m-as fi desprins niciodata,a incuviintat din cap.

Ne-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi privindu-i pe geamul salonului cum taraie dupa ei gentile mari:).Mama ma asteapta cuminte pe marginea patului,o i-au de mana si plecam ,drumul e lung.In autobuz am timp sa ma gandesc la multe,in timp ce ea doarme cu capul pe umarul meu imi amintesc ca si eu faceam la fel cand eram mica.Pe drumul spre casa cufundata in intuneric a inceput sa ninga,fulgi mari si desi se aseaza peste noi,e aproape noapte ,incerc sa descui usa dar nu reusesc,broasca s-a intepenit de frig,deodata…usa se deschide singura,luminile se aprind…

-Surpriza!!!ha ha ha :)))

-Ce e cu voi aici?Trebuia sa fiti in excursie,sunt toti,sotul copiii,sora si fratele,iar mama ,mama radiaza de fericire,casa miroase a craciun,prajitura cu mar,crengute de brad,iar afara ninge,o zapada tarzie.Din tabloul de la capul patului tati ne zambeste ,e fericit fiindca a reusit ceea ce aseara parea imposibil,ne-a adus impreuna poate pentru ultima data .Inca nu pot sa-mi revin,in vale se aud colinzi semn ca nu e un vis.

Craciun fericit!

Alintaroma cu INCEPUTURI

O noua dragoste, o noua prietenie, o noua poveste, o noua aventura, o noua intalnire, un nou zambet, o noua viata, o noua zi….toate pot incepe cu o ceasca de cafea.

Apreciez editiile de sarbatori si mi-ar placea sa gasesc in pachetele de cafea poate ravase cu cele mai frumoase povesti de Craciun, sau cu mesaje care sa te faca sa zambesti.

Intalniri, ingredient obligatoriu

Am ales si eu un ingredient care completeaza ingredientele deja exprimate de cafeaua Jacobs: exuberanta, zambete, imbratisari, confesiuni. Toate acestea nu se pot fara INTALNIRI… Intalnirile de orice fel si in orice loc.  Acasa, la cafenea, la birou, la mama sau la vecini, seara la cina la restaurant sau acasa. Cu sotul sau sotia, cu familia, cu prietenii, rudele sau cu colegii. La intalniri ne bem cafeaua, zambim, ne imbratisam, ne confesam, ne incarcam cu energie si ne descarcam sufleteste prin destainuiri.

La sfarsit ca o paranteza as dori sa mai adaug un ingredient, nu cafelei, ci lumii intregi: omenia!

Alfabetul boabelor de cafea

Chiar daca sunt trimise pe messenger, mail, facebook sau oricare alta retea de socializare, chiar daca, initial, sunt cumpanite si  gandite, devenind in curs “nerostitetele”,  chiar daca, uneori, dorim sa ramana in spatiul nepatruns al amintirii proprii, cuvintele au glas…chiar daca se intampla sa (ne) vorbeasca in tacere sau sa taca vorbind despre noi din ele…

Se intampla in fiecare dimineata a fiecarei zile din viata…sau dupa indelungate asteptari dupa o siesta cu parfum de cafea si de iluzii menite sa fie confirmate ori substituite de firul  intrevazut al realitatii, labirintic prin dungile de zat pictat, s-ar zice de boabele lichidului energic…

De-abia astept sa mi se rosteasca cuvintele din cafea de aceeasi voce care imi incanta copilaria cu povestile frematand a iubire nemuritoare, a triumful dreptatii si binelui…Posesoarea vocii este bunica…De la ea am invatat ca boabele cafelei de culoarea fascinanta a ciocolatei topite in dorinte stralucitoare au glas…Cafeaua, preparatul clipei feerice, pregatite in ibricul aramiu din tinutul bucatariei, te intampina cu semnele viitorului prin intermediul punctelor, a muntilor, a cifrelor sezande enigmatic…Fata ademenitoare a misterului din ceasca minutelor suspendate devine, treptat, treptat, pe masura ce literele sunt descifrate de portiunea tonului vocii, rabdarea caracteristica inteleptilor si, astfel, raspunsul mult asteptat…Previziunile se adeveresc, de avertizari tin cont, iar necuprinsul este, si el, un miracol ce urmeaza a fi spus in urmatoarea zi destinata Invatarii alfabetului boabelor de cafea…

Povestea Cuvintelor din Cafea continua…

fericita

Fericirea noastra in viata depinde de lucruri marunte, parerea mea. Lucrurile marunte, gesturile marunte ne fac viata frumoasa. Asta inseamna ca sunt un om fericit, pentru ca sunt norocoasa sa am parte de gesturi frumoase din partea apropiatilor mei. Sunt rasfatata inca de dimineata cu micul dejun pregatit de mama mea, de sarutul parintes pe frunte de la ambii parinti, la scoala am niste colegi super cu care ma inteleg foarte bine si serile le petrec alaturi de familiesi/sau prieteni, care sunt mereu atenti cu mine.

gesturile ei

Imi asez capul pe perna si imi navalesc in gand numai gesturile ei. Cum isi trece mana prin par, cum rade, cum “isi rideaza” nasul cand nu-i place ceva, cum isi misca umerii inainte si inapoi pe orice ritm de muzica, cum is trece degetele prin parul meu scurt, cum imi cuprinde obrajii in palmele ei in timp ce ma saruta, cum face cu ochiul cand pune ceva la cale…of…atatea si atea gesturi care ma apropie de ea si ma fac sa plutesc, dar vai! vai de mine si de mintea mea nestatornica daca nu sunt in preajma ei si nu ii pot urmari fiecare gest, vai de sufletul meu amar in nopti intregi asteptand lumina zilei ca sa o revad din nou.

gesturi si gesturi

Multe gesturi ne apropie pe toti, dar parca ingaduim sa ne manifestam afectiunea prin gesturi mult mai usor cu copiii. Poate ca puritatea lor ne aminteste de esenta fiintei noastre si alaturi de ei, prin ei si cu ei ne permitem gesturi mai dese, mai sincere, gesturi care ne apropie.

Un sarut, o imbratisare, fie ea de dragoste, sau de consolare, de rasfat sau de sprijin, un “bravo” de incurajare sau un deget fluturat in semn de “nu e voie”, toate sunt gesturi prin care comunica si care inevitabil ne aduc mai aproape.

Cui nu ii place?

Cui nu ii place sa savureze cafeaua si micul-dejun pregatit de sotie dimineata? Cui nu iiplace sa fie sarutata de copii la intoarcerea acasa de la serviciu? Cui nu ii place sa fie salutata si stimat de vecini si prieteni? Cui nu ii place sa fie sustinut de prieteni? Cui nu ii place sa primeasca atentie si/sau cadouri de la apropiati sau cunoscuti? Va spun eu! Tuturor ne place. Tocmai de aceea trebuie sa facem noi gesturi fata de cei din jurul nostru, nu doar sa asteptam. E cheia succesului in apropierea noastra cu cei din jurul nostru.

Pagina urmatoare »