Pe care dintre copii?

Chiar ii putem iubi exact la fel pe toti copiii nostri? Chiar isi poate inima imparti bataile cu precizie? Sau e ca-n viata, ca-n dragoste, ca-n destin, si in soarta copiilor: unii primesc mai mult si altii mai putin, fara sa pricepem de ce?

Ma framant dintotdeauna, iar acum mai mult ca oricand, sa inteleg cum poti sa fii un parinte bun si onest. Sa inteleg ce parghii se pun in functiune in mintea sau in sufletul nostru atunci cand ne repezim sa luam in brate un copil si nu celalalt, sa stergem lacrima unuia mai intai, si a celuilalt cu o secunda de intarziere. Cat de tare il doare pe cel de-al doilea clipa asteptarii? O simte? O intelege? Sau e doar o povara in plus a constiintei noastre prea cautatoare?

Venim, cei mai multi, din case cu mai multi copii si am simtit fiecare, pe propria inima, geloziile de frate, de sora. In amintirile fiecaruia dintre noi stau intamplari care ne-au facut sa intelegem, sau sa credem ca pricepem noi, fara sa fie adevarat, ca mama ne iubeste mai mult. Iar tata are o slabiciune pentru sora noastra mai mare. Ca e evidenta preferinta bunicului pentru fratiorul nostru, mai ales ca el a avut doua fete si acum leagana pe genunchi primul nepot…

M-am intrebat, intr-un exercitiu dureros si absurd, pe cine ar fi ales mama, dintre mine si sora mea, daca ar fi fost pusa in situatia cumplita a Sophiei. In nopti de nelinisti, imi revine in minte scena in care mama disperata - interpretata magistral de Meryl Streep - trebuie sa intinda gardianului unul dintre copii, si sa renunte la el pentru totdeauna, sub amenintarea ca, daca nu face alegerea, ii va pierde, oricum, pe amandoi. Si, recunosc, m-am intrebat si pe care dintre copiii mei l-as fi ales, nealegandu-l… “Poti sa iubesti pe unul dintre copiii tai mai mult, dar sa nu-i iubesti pe ceilalti mai putin”, m-a invatat, printr-o replica dintr-un interviu, Adrian Paunescu, spunandu-mi, intr-un paradox splendid,  ca o iubeste mai mult decat pe ceilalti copii pe fiica lui mai mica, dar ca asta nu il face sa-si iubeasca ceilalti fii mai putin.

Avem, cu totii, slabiciuni si preferinte pentru unul dintre copiii pe care i-am zamislit. Intr-un strafund de inima ii facem culcus tainuit de lumina celui mai cuminte, sau celui mai neajutorat. Celui care ne seamana mai mult, sau aceluia in ochii caruia vedem mai bine chipul barbatului adorat, zambetul femeii iubite. Si, printr-o lege tacita a intregului pamant, induram asta in taina. Iubim pe furis un copil mai mult, altul si mai mult. Alegem vinovat. Si nu vom recunoaste asta niciodata.