Inca o nunta regala, inca o mireasa trista

Nu am vazut niciodata o nunta regala in care mireasa sa para cu adevarat fericita. Poate ca nu am vazut eu suficiente imagini sau filmari de la ceremoniile de casatorie a celor cu sange albastru. Sau poate ca, totusi, cutumele apasa prea greu pe umerii firavi ai femeilor care pleaca pe drumul iubirii alaturi de un posibil viitor rege.

Toate miresele sunt subtiri si fragile. Probabil ca exista vreo lege nescrisa care nu accepta la marile curti printese grasute, sau poate ca echilibrul si cumpatarea (inclusiv in plan nutritional) sunt legi de baza ale caselor mari. Dar, daca vorbim despre cumpatare, de ce, totusi, printilor li se ingaduie sa aiba, inainte de casatorie, vieti tumultuoase, cu mai multe legaturi si copii mai mult sau mai putin legitimi, dar miresele lor trebuie sa aiba reputatia nepatata si trupul cat mai neprihanit?

Ma intristeaza, mereu, mai mult decat zambetul lor amarui, sarutul regal pe care il asteapta intreaga planeta. Oricat de inhibati ar fi de camerele de luat vederi, doi oameni care se iubesc parca nu s-ar cuveni sa daruiasca eternitatii o tocaiala searbada si fara pic de emotie, care sa dezamageasca miliarde de ochi flamanzi de o dovada de iubire. Iar apoi cand, la sfarsit, se face bilantul declarandu-se cate zeci de milioane de euro s-au cheltuit pentru ceremonie si mese, ma desumflu si mai mult.

Dar nuntile de la marile case cu sange albastru ne amintesc tuturor de tot ce am visat si noi pentru iubirile noastre. Privim cu totii transmisiunile de la cununiile printilor, sperand ca vom vedea licarul acela de splendoare pe care l-am trait si noi, la nuntile noastre din viata sau din vis. Si, cateodata, dincolo de cate un zambet trist, chiar reusim…

Femei si doamne

Ce trasaturi o fac pe o femeie sa devina doamna? Care sunt transformarile prin care o tanara fata ar trebui sa treaca pentru a ajunge domnita si, mai tarziu, doamna veritabila?…

Povestea cu printesa si bobul de mazare nu e valabila si in cazul diferentierii dintre femeile de rand si doamnele sadea. Experimentul n-ar functiona… Insa exista niste separari clare, pe care cu totii suntem in stare sa le vedem cu ochiul liber, desi nu stim prea bine sa le definim.

Vorbeam ieri despre Catherine Deneuve, o doamna in cel mai profund sens al cuvantului. In conversatiile noastre, Lacrima a evocat o alta faptura a carei incadrare nu are niciun echivoc: printesa Diana. Mai mult decat o doamna, o Lady, dincolo de rangul dobandit printr-un mariaj atat de intristat…

Presa romaneasca abunda in trimiteri, cam lemnoase, dupa parerea mea, la cate o mare doamna a scenei, a muzicii, a dansului sau a televiziunii, dar nu as credita chiar toate referirile care folosesc acest apelativ. Insa, e clar ca exista cateva femei care si-au castigat in ochii lumii statutul de doamne. Prin ce?

Nu cred ca prin bani sau prin siragul de perle. Cunosc multe doamne a caror distinctie si eleganta n-are nimic de-a face cu statutul material, ba chiar il contrazic vehement. Bunica mea era, in mod sigur, o faptura cocheta si rafinata, chiar daca a fost casnica si a locuit cu chirie toata viata. Diferentele stau, cred, in zambet, si-n gratia cu care ridica ceasca de cafea la buze. In felul adanc de a-si privi interlocutorul in ochi. In alunecarea fina a mainilor in aer, atunci cand gesticuleaza. In nobletea inimii si a purtarii cu cei din jur. In simplitatea limbajului, in puterea de a ierta si de a intelege. In neputinta de a-si aseza mainile in sold, de a minti, de a fura, de a insela… Oare am dreptate?