Sunt mai draguti in provincie

De cate ori calatoresc in cate un oras al tarii decretez ca oamenii sunt mai draguti si mai amabili decat sunt cei din Bucuresti. Si ma gandesc ce bine ar fi sa traiesc acolo…

Fiecare drum care ma indeparteaza de Capitala ma duce mai aproape de valori care, in lumea in care traiesc, au fost de mult uitate. Daca ma opresc pe strada sa intreb pe cineva de vreo adresa sau de vreo directie, intalnirea imi lasa gust placut si aromat. Oamenii imi raspund cu zambetul pe buze si toti se poarta ca si cum intalnirea noastra le-ar aduce  bucurie.

In provincie, sunt primita cu respect si ascultata cu atentie, iar oamenii nu uita niciodata sa imi multumeasca pentru faptul ca ne-am intalnit. Gasesc inca ramasite relevante ale mult trambitatei ospitalitati romanesti si am parte de primiri fastuoase, elegante, in care constat ca cei care ne-au asteptat au pregatit tot ce stiau ei sa faca mai bun. Iar atunci cand ma gandesc ca mi-ar fi bine sa raman pentru totdeauna acolo, gandul me are parfum de demnitate si de lumina.

S-a pastrat inca o lume mai curata si mai buna dincolo de granitele Capitalei sau e doar o iluzie a celor care evadeaza, din cand in cand, din tumultul Bucurestilor? S-ar putea sa gresesc, insa eu asa simt ori de cate ori ma indepartez de lumea vertiginoasa in care reusesc sa rezist…

Bucurestiul sau provincia?

Jocurile politice, intamplarile culturale, evenimentele artistice au loc, aproape exclusiv, la Bucuresti. Dar parca oamenii din restul tarii sunt mai buni si mai primitori. Mai onesti.

Pentru toti cei care tanjesc dupa viata tumultuoasa, pentru cei care viseaza sa aiba puterea de a schimba lumea, pentru cei care isi doresc sa aiba o cariera de succes, alegerea Bucurestiului ca oras si ca reper vine de la sine. Tinerii nascuti departe de Capitala aspira sa ajunga in miezul orasului de pe Dambovita si sa isi nasca copiii in maternitatile bucurestene. Si pentru multi dintre cei care locuiesc pe langa granite e o mandrie sa aiba rude in Bucuresti.

Insa merg din oras in oras si intalnesc oameni care nu vin decat rar in Capitala si nici nu simt nevoia sa schimbe linistea urbei lor frumoase cu fierberea din miezul de tara munteneasca. Imi par mai putin grabiti si mai amabili decat cei printre care traiesc zi de zi. Le ascult povestile de viata si ma minunez cu cata onestitate isi deapana marturisirile, ferindu-ma in fiece clipa de banuiala ca ar putea spoi adevarul, in asa fel incat sa se prezinte mai buni si mai frumosi decat sunt in realitate.

Sunt mai drepti oamenii din provincie decat cei care traiesc in Capitala? A ramas in tara un spirit al onoarei si al demnitatii mai adanc si mai frumos decat in Bucuresti? E o alegere pentru cei care iubesc viata tihnita si senina sa fuga departe de efervescenta marelui oras in care rasare soarele intregii tari? Sau, de fapt, daca suntem indeajuns de puternici, ne facem viata asa cum vrem indiferent unde ne-avem adresa de pe buletin? Merg prin orasele tarii si mi-e drag sa intalnesc oameni nobili si frumosi. Dar am sa ma intorc acasa, unde e viata mea, unde-mi sunt rosturile pe care nu stiu daca le-as putea transfera in alt colt de pamant, chiar daca, parca, uneori mi-as dori…