Puterea in cuplu

Am vazut ieri un film in care aparea frecvent urmatoarea replica: acela care iubeste mai putin detine puterea in cuplu. Si m-am intristat. Pentru ca eu fac parte, categoric, din tagma femeilor care iubesc prea mult.

In fiecare cuplu exista un deschizator de drum. Unul care castiga mai mult, care pleaca mai mult de acasa, care are mai multa libertate. Celalalt ramane pe loc, la propriu sau la figurat… In fiecare cuplu este unul care vrea mai des decat celalalt sa faca dragoste. Celalalt are migrene. Sau are pe altcineva.

Cum ajungem sa ne impartim rolurile in cuplu, cand, de fapt, de fiecare data atunci cand ne indragostim ne simtim asemenea? Ne recunoastem unul in ochii celuilalt si ni se pare ca nu exista oglinda mai buna decat dragostea pe care o simtim unul pentru altul. Jocurile splendide ale iubirii ne fac egali, copiii ne fac nemuritori, ne simtim partasi ai aceluiasi miracol pentru totdeauna. Dar, in dragoste, “totdeauna” dureaza, uneori, pana la prima tradare. Pana la prima rabufnire de nimicnicie sau de lasitate, pana la, hai, nu prima, ci a treia minciuna.
Pornim alaturi cand suntem tineri si ne sunt toate portile vietii deschise. Dar unul se arata mai razbatator sau mai capabil. Sau, cateodata, are mai mult noroc. Unul face cariera, iar celalat se bucura, apoi se complace sa traiasca in umbra celuilalt, din banii celuilalt.
Si, intr-un final, constatam ca unul decide, iar celalalt rabda. Ca unul e seful, iar celalalt e nevoit sa asculte. Ca idealurile comune s-au dus pe apa sambetelor si-a duminicilor cu cearta. Ca doar unul mai iubeste, si doar unul detine puterea. Si amandoi sunt nefericiti.