Ia-ma pe mine, sa-ti fiu dar si lumina

Aprilie 19, 2011 de Alice Nastase Buciuta   in Conversatii

womanmanhandsPuterea de a darui mi-a fost, dintotdeauna, mai draga decat sansa de a primi. Sunt fericita atunci cand cei pe care ii port in inima mea se simt mai impacati, mai linistiti, mai veseli, mai senini si, uneori, mai fericiti langa mine. Zambetul lor innobileaza oglinda tuturor cautarilor mele.

Sunt marea vrajitoare a cadourilor luate pe furis si ascunse in locuri la care nimeni nici cu gandul nu ar fi gandit vreodata. Sunt tot mai abila in jocul indiciilor pe care il jucam de fiecare data cand avem sa ne daruim ceva. Casa noastra se umple adesea de biletele cu semne ciudate si poze facute anume ca sa contureze drumul catre taina, cat de mica, impachetata in straie de sarbatoare si despachetata cu clinchete de ras, pentru ca copiii mei se bucura de cautarile tot mai sofisticate, de descoperirile care ii obliga sa fie tot mai destepti, mai mari, mai intelepti.

Sunt maestra petrecerilor surpriza. Nu trece aniversare pe langa care sa nu organizez ceva uimitor, la care sarbatoritul casei noastre sa nu tresara, cu bucurie. Pentru copii, dincolo de petrecerea de la gradinita vine, pe furis, aniversarea din parc. Dincolo de serbarea de la locul de joaca mai izbucneste, cu artificii, petrecerea din gradina. Iar pentru sotul meu si aniversarile noastre presarate aproape din luna in luna am mereu pregatita o plecare intr-un loc gasit cu greu si cu dragoste, unde sa aniversam doar noi doi, un cadou bun de asezat sub perna sau un sarut care sa pecetluiasca bucuria noastra ca a mai trecut un an, un anotimp, un timp peste dragostea si peste impletirea noastra.

Ia-ma pe mine, sa-ti fiu dar si lumina, ii spun lui, iubitului, in fiecare zi in care luam viata de la capat, iar eu ma asez de buna voie in slujba fericirii lui stiind ca voi fi rasplatita inmiit. Pentru ca dragostea data se preschimba in dragoste. Pentru ca darul facut din suflet se preschimba in pas catre Rai. Pentru ca, daca daruiesti, primesti.

Buni sau rai?

Septembrie 28, 2009 de Alice Nastase Buciuta   in Conversatii

bunirai

Cu cat sunt mai buni, mai politicosi, mai delicati, oamenii au cu atat mai multe experiente neplacute. In jurul meu, oameni buni de pus la rana imi povestesc cum au stat cu anii si, in numele moralei crestine sau al bunului simt prost inteles, au incasat suturi dupa suturi de la cate un personaj fara scrupule.

Aud de doamne dragute care au rabdat o viata intreaga toanele unor soti tirani, dar si de barbati buni si cu suflet nobil, care-au stat cu anii langa o femeie care i-a tinut sub papuc si le-a pus coarne. Dupa ani si ani in care ne-am dezmeticit, povestim atunci cand ne intalnim si avem puterea sa radem, noi si prietenii nostri, de intamplari in care ne-am umilit in numele salvarii cate unei relatii paguboase, in care, oricum, nimeni nu era fericit. Ne amintim de episoade in care  noi pregateam cate o simfonie pentru cel pe care-l iubeam, iar el isi deschidea plictisit ziarul. De povesti in care am fugit de acasa cu gand ca partenerul va veni disperat dupa noi, iar el nici n-a bagat de seama ca lipsim. Asa ca ne-am intors de buna voie, cu coada intre picioare si aceeasi boccea in mana.

Prietena mea imi povesteste ca a parasit-o adoratul (ca” iubitul” ar fi prea putin spus) caruia i-a fost credincioasa pana la dementa, pentru ca el a realizat, intr-un tarziu, ca-i e dor de femeia dinainte, de care s-a despartit pentru ca ramasese gravida cu altul.

Un amic apropiat de-al meu a trecut prin furcile caudine ale unui partaj cu tambalau, in care sotia casnica, parasita dupa ani in care l-a inselat fara perdea, de radea tot targul de el, i-a pretins daune morale si materiale constand in toata averea agonisita din truda lui, pe motiv ca a stricat familia- pe care ea doar o spurcase nitel.

O buna si draga amica de-a mea a ramas insarcinata pentru a doua oara, pentru ca sotul ei insista ca-si doreste si o fetita, nu doar un baietel. Inainte sa nasca fetita, totusi, sotul s-a razgandit si i-a declarat ca a realizat ca nu a iubit-o niciodata. Si-a strans lucrurile intr-o valiza si a lasat-o sa plece singura la maternitate. Cand fetita implinea o luna, a vizitat-o o prietena pe care o chemase sa-i ajute un pic la curatenie, si atunci a aflat si ca sotul ei nehotarat era indragostit lulea de o actrita de cabaret.

Cu cat sunt mai buni, mai seriosi, mai generosi, cu atat oamenii sunt posesorii unui portofoliu mai amplu de porcarii indurate de la altii. In schimb, vad tot felul de scorpii si de destrabalati care n-au patit in viata lor decat ce-au vrut ei sa pateasca, si care bat cu tupeu din picior ori de cate ori nu le convine ceva. Si sigur ca ma intreb daca ar trebui sa-mi cresc copiii invatandu-i sa calce pe cadavre pentru binele si bucuria proprie, mai ales ca vad ca egoistilor lipsiti de scrupule nu le merge chiar rau, sau sa-i conving mai departe sa fie oameni buni, cu teama de pedeapsa Domnului, care sa-si iubeasca aproapele neconditionat, chiar si cand aproapele e nesimtit  sau lacom, mincinos sau cu pofta de amantlac. Ma intreb, si nu gasesc niciun raspuns…