Cand nu il mai iubesti
Noiembrie 30, 2009 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Sunt tot felul de semne menite sa-ti dea de inteles ca dragostea e pe sfarsite. Dar, de cele mai multe ori, le ignoram, cu buna stiinta, sau ne asezam sub umbrela gandului ca nu poate fi decat ceva trecator.
Cand te trezesti ca nu mai auzi ce iti spune. Sau cand ceea ce spune te plictiseste atat de tare, incat alegi de buna voie sa nu mai auzi. Cand iti vine mereu sa-i faci cate un repros, dar te abtii, fiindca stii ca nu se poate trai asa. Cand a face dragoste devine o obligatie, pe care incerci s-o eviti prin diverse tertipuri sau o accepti in sila, stiind cat de grav e sa refuzi transant asa ceva. Cand orice nimic e un bun prilej de cearta. Cand nu va mai plac nici aceleasi filme, nici aceeasi muzica, nici aceleasi carti. Cand comportarea lui in public te stanjeneste. Cand simti nevoia sa ii mistifici portretul, imbunatatindu-l, atunci cand povestesti ceva despre el.
Ce faci atunci cand intelegi ca nu asta e drumul cel bun al inimii tale? Te dezmeticesti si pui capat unei povesti in care nu mai ai bucurie si speranta? Sau strangi din dinti si-ti spui ca ti-ai trait, la timpul lor, iubirile, iar acum a venit vremea resemnarii?
Stiu cat de greu este sa ai puterea sa recunosti ca moare iubirea. Stiu cat de greu e sa iti regasesti curajul de a o lua de la capat. Dar pentru o viata traita in demnitate, pentru o viata in care iubirea sa ocupe rolul inalt si splendid pe care il merita, o viata in care sa avem dreptul sa fim cu adevarat fericiti probabil ca nu exista nicio alta solutie. Sau poate exista?