Sa te vinzi bine

Mi-a explicat cineva de curand ca exista arta de a te vinde cu succes. Ca a te prezenta cu prea multa modestie in fata celorlalti dauneaza grav reputatiei.

Mi-a dat ca exemplu sau, mai degraba, contraexemplu, o fata care a venit la noi sa dea un interviu pentru un job. Era atat de convingatoare si de sigura pe ea, incat eu as fi angajat-o in aceeasi secunda, fara sa ezit. Numai ca m-au oprit, la timp, colegii mei, cerandu-mi sa urmez procedua standard si sa o rog sa treaca prin testul prin care trec toti cei care vor sa se angajeze. A fost o mare uimire si o mare dezamagire pentru mine sa constat ca fata care imi declarase pe ton convingator ca stie cate in luna si in stele, de fapt, habar nu avea notiunile elementare cerute pentru un post asemenea celui pe care si-l dorea.

Eu m-am invatat sa spun mai degraba ca nu stiu, decat sa ma trezesc ca nu fac fata cine stie carei incercari. Inainte sa accept vreo ofranda, spun ferm ca nu o merit. Iar laudele celorlalti ma stanjenesc, ma fac sa ma ghemuiesc in mine insami si sa ma intreb daca nu ma va durea mult mai tare atunci cand oamenii care azi m-au laudat, maine se vor purta cu indiferenta sau cu rautate. Insa stiu ca gresesc. Am vazut femei care spuneau si se purtau ca si cum ar fi fost cele mai frumoase din lume, iar cei din jur ajungeau sa le perceapa ca atare. Si intalnesc mereu cate-un superspecialist care se bate cu pumnul in piept ca el stie ce habar nu avem noi, dar, daca il iei la scuturat, te trezesti ca ai putea sa faci tu mai bine treaba lui, fiindca tu ai mai mult bun simt.

Cum e mai bine? Sa prezinti in ochii altora ca fiind o faptura cu zece trepte deasupra celorlalti, ca sa iti castigi astfel o pozitie privilegiata in ochii lumii, sau sa traiesti in rand cu toti ceilalti si sa ii lasi pe cei care au de-a face cu tine sa constate ca tu esti mai bun, mai altfel, mai puternic? Unii spun ca e bine sa taci si sa faci. Altii…

Sfanta reputatie

Cunosc cativa barbati care sunt atat de urati, incat ti-ai putea imagina ca nicio femeie de pe fata pamantului, oricat de disperata ar fi, nu s-ar putea indragosti de ei vreodata. Si, totusi, au un succes nebun la sexul opus…

Pe alti cativa aflati in aceeasi situatie ii cunoastem cu totii. Ei sunt Mick Jagger, Rod Stewart, Robin Williams sau Arnold Schwartzenegger- ca sa dau doar cateva exemple de indivizi pe care ii adora planeta intreaga, insa, categoric, au pornit de la un anonimat in care nicio adolescenta nu si-ar fi dorit sa iasa cu ei. Si, daca nu s-ar fi dovedit artisti fabulosi si s-ar fi facut vanzatori la taraba din colt, ar fi suferit pana la moarte de un destin erotic pagubos.

Sunt si in Romania destule celebritati mondene de sex masculin, care se afiseaza pretutindeni la bratul unor femei neaparat frumoase si cu indeletniciri cat de cat publice. Dar ei sunt bogatasi notorii sau fii de bogatasi notorii, sunt directori de corporatii sau mari maheri in advertising sau cinematografie. Iar femeile care le atarna de brat sunt sincer indragostite de ei, nu-i urmeaza din interes. Pentru ca, foarte adesea, reputatia tine loc de sex-appeal. Pentru ca celebritatea, dublata de o stare materiala satisfacatoare, dar nu absolut neaparat, valoreaza mai mult decat orice contur irezistibil de trup. Pentru ca draga, sfanta reputatie, poate salva orice spalacit de la un destin anost, orice natarau de la ostracizare. Fiindca iubim, mai presus de orice, parerea lumii despre cel langa care suntem. Fiindca ne-am feri cu totii sa adoram vreun poet genial, sarantoc si ridicol, insa orice director de mare firma  ni se pare o partida, orice artist cunoscut e visul oricarei femei, orice barbat cu bani e un sot ideal, asa ca-n bancuri, asa ca-n vise.

Reputatie si fericire

Pe vremuri, oamenii tineau la blazon. Stiau ca, pentru a-si pastra bunul nume, trebuie sa respecte strict regulile impuse de comunitate. In zilele noastre nu mai avem blazoane pe care sa le pretuim. Totusi, destul de multi dintre noi se iau la tranta cu lumea intreaga in incercarea de a-si pastra reputatia nepatata.

Cum ajungi sa iti pierzi, totusi, numele, renumele si, o data cu ele, respectul celor din jur? Apetenta pentru barfa a tuturor e limpede demonstrata de succesul incredibil al publicatiilor de scandal. Pofta de a comenta vietile si faptele altora e mai presus de orice indoiala. Nu poti face nimic altceva pentru a te feri de discutii care sa te disece nemilos, decat sa te mentii cat mai invizibil, sa te remarci cat mai putin?

“Nu vorbesc despre viata mea personala”, declara tot mai des personalitatile, incercand, astfel, sa se apere de comentariile ireverentioase. Numai ca acest “No comment” a declansat conspiratia monstruoasa a celor care nu mai asteapta niciun fel de declaratii, ci declanseaza urmarirea… Si atunci, faptele, imortalizate fara stirea si fara voia celui urmarit, spun mai mult decat o mie de comentarii. Publicarea lor doare mai tare decat orice declaratie facuta de buna voie.

E valabil si la nivelul oamenilor de rand. Femeile prea frumoase din orasele de provincie sfarsesc prin a starni, inevitabil, oprobriul public, oricat de discret le-ar fi comportamentul. Inca mai citesc vesti despre doamne chinuite in casniciile lor care nu au curajul sa divorteze de un sot las, sau rau, sau, pur si simplu, neiubit, pentru ca stiu ca apoi ar vui intregul oras la auzul gestului lor prea indraznet pentru o lume cu ifose postmoderne, dar apucaturi patriarhale. Si cunosc cateva cazuri foarte dureroase de femei care nu si-au urmat pornirile inimii de teama sa nu fie judecate pentru ca s-au indragostit de un barbat de alta rasa, de alta conditie sociala decat a lor, sau de alta varsta decat varstele recomandate de cutume…

Merita, totusi, de dragul de-a te tine departe de orice comentariu al celor din jur, sa inchizi porti care te-ar putea duce la fericire? Este reputatia un bun atat de pretios, este admiratia celorlalti atat de insemnata pentru vietile noastre, incat merita sa tinem seama de cer vor spune altii despre noi? Sigur ca ideal ar fi sa ai si liniste in suflet si in casa, si aplauze de cate ori te urci pe scena… Grozav ar fi sa facem fapte mari si pentru noi si pentru altii. Sa ne cladim un renume trainic de care sa fim mandri noi insine si pentru care ceilalti sa ne admire fara masura. Numai ca, de cele mai multe ori, ajungem la concluzia ca e prea greu sa fim si pe placul nostru si pe placul celor din jur. Si-atunci alegem… Iar eu cred ca exista alegeri corecte.