Rivalitati intre frati

Am visat acum o saptamana ca parintii mei ii cumparau un palton frumos surorii mele mai mari si ca eu sufeream. Aveam amandoua varsta de azi si chipul de azi, dar, in vis, sora mea avea un palton superb - si eu o invidie de toata splendoarea.

Am plecat de 20 de ani de acasa si tot cam de atunci nu cred sa-mi mai fi cumparat parintii imbracamintea. Nici surorii mele. Acum avem vietile noastre separate, cariere, copii, barbati si bugete proprii pentru haine. Mama ne mai cumpara, asa, de drag, cate-un brizbiz, asa cum si noi ii cumparam ei, tot de drag. Asa ca, visul e de o mie de ori ciudat. In ultima vreme, oamenii nici nu mai poarta paltoane. In schimb, pe vremea copilariei mele, stiam clar ca trebuie sa ai pardesiu pentru toamna si primavara, si palton pentru iarna, fiindca iernile acum 30 de ani avea nameti cat omul si opreau circulatia masinilor in toata tara. Si mai stiam si ca, in multe familii se practica acelasi ritual: fratii mai mici poarta hainele ramase de la fratii mai mari. Mai mult ca sigur ca prea multe paltoane noi n-am avut. Erau cele mai scumpe dintre hainele de copil si-atunci aproape intotdeauna le-am mostenit pe cele purtate inainte de Oana. Sigur ca sora mea nu avea nicio vina. Asa erau vremurile. Dar am inteles, inca o data, saptamana trecuta, cand m-am trezit buimaca din vis, cat de insemnati sunt anii dintai pentru copiii nostri si cum putem, cu o neglijenta, cu o  miscare grabita sa-i facem pe unii increzatori si puternici, pe altii nesiguri si ezitanti. Si cum nu ni se vindeca traumele copilariei nici pana la varstele mature. Le tinem sub control consecintele, dar, din cand in cand, macar in vis, cate-un puseu otravit ne amaraste sperantele.

Sincera sa fiu, nu cunosc nicio familie in care fratii sa nu fi suferit ca unul a fost mai laudat decat altul, ca unul a primit mai mult decat altul, ca unul a fost nevoit sa lupte mai mult decat altul. Facem adesea diferente grave intre copiii. Pe unul il dam de o mie de ori drept exemplu de cumintenie - fiindca e intr-adevar cuminte!- dar celalalt pricepe ca, orice s-ar intampla, el va fi oaia neagra a neamului. Si-si asuma rolul asta si se invata sa traiasca cu el. Timp in care dezvolta si-un dispret subversiv pentru cumintenia celui bun. Pe altul, fiindca se arata intotdeauna mai slab si mai miorlait, il ocrotim intotdeauna cu prioritate. Pe copiii mai intelepti si mai puternici ii oropsim cerandu-le sa cedeze mereu in fata fratilor mai mici, sau mai neputinciosi, sau mai lacomi, sau sa le preia ei sarcinile, sau sa dea jucaria mai frumoasa celor care au inceput sa planga primii…

Imi place sa cred ca mi-am invins neintelesurile copilariei, ca pot, acum, sa imi iubesc parintii si sora fara sa ii judec. Ca i-am iertat profund pentru greselile lor fata de mine, si ca, la randu-mi, mi-am cerut iertare din tot sufletul, si m-am straduit sa ma revansez fata de ei si sa fiu mai buna. (Cand iti ceri iertare, daca o faci din tot sufletul, trebuie sa oferi si o recompensa pentru suferinta pricinuita, altfel totul ramane la nivel de vorbe in vant… Dar asta e o alta poveste.) Dar, numai din cand in cand, in vis sau in stari de tristete sau insingurare, imi vin din urma amaraciuni pe care nu le voi vindeca niciodata. Si numai in cate-o dimineata, ma trezesc tot fetita speriata de acum o viata, complexata de hainele vechi, strivita de neputinta de-a rade la fel de usor ca si ceilalti, oropsita de hotararea de-a trece neobservata printr-o viata in care ar fi vrut sa fie in centrul atentiei, dar ii lipseste curajul…