Sanatate e cel mai de pret cadou

As dori,ca in anul care in curand va veni,sa pot sa fiu si eu alaturi de cei dragi,in adevaratul sens al cuvantului,sanatatea de care am mare nevoie sa revina,sa fiu cel care am fost odinioara,sa nu mai depind de sotia mea,care sta alaturi de mine aproape non-stop,sa fiu independent,si sa-mi dea bunul D-zeu zile sa-mi vad si nepoteii de la fetita mea,care acum are doar 15 anisori!.Dumnezeu sa ne binecuvanteze.

O ferma “alintaromata”

Imi doresc sarbatori ca-n povesti, cu zapada multa, cu brazi impodobiti, cu foc in semineu, cu mirosul de cozonac ca la mama acasa cu…. Mos Craciun cu sacul plin de jucarii, care mai de care mai frumoase si mai interesante, direct din atelierul lui de jucarii…. Un nou an cu sanatate, bucurii, impliniri, note bune la scoala pentru fetita mea, si…. Ce e mai imoporant, dorinta fetitei mele, o ferma “ alintaromata” cu ratuste, struti, catei, in special aski, pauni si multe alte vietuitoare.

 

In 2011 imi doresc o familie sanatoasa si unita

Imi doresc sa fiu o mama prezenta si intelegatoare, o sotie iubitoare si concilianta, o fiica respectuoasa si atenta, o sora pe care se poate sprijini la nevoie fratele meu. Imi doresc o familie sanatoasa.
Imi doresc sa ma pot privi in oglinda cu sufletul curat, sa pot deschide usile fara strangere de inima sau rusine. Imi doresc ca dupa o zi de munca sa nu uit sa mai privesc si cerul.

O dorinta…

Mi-a dat Dumnezeu tot ce am dorit: sanatate tuturor, bucurii, prieteni adevarati si pe care te poti baza oricand, reusita in tot ce mi-am propus, insa acum imi doresc sa intalnesc jumatatea. Un el, care sa ma iubeasca si sa imi daruiasca totul, cu care sa pot vorbi orice, sa fie mereu langa mine la bine si la greu, sa ma plimb cu el, un el care sa fie  pentru mine iubit, sot, prieten, frate, totul. Un el care sa il aduca Mos Craciun nu sub brad impachetat cu hartie colorata si cu fundita rosie, dar sa il aduca pe drumul meu si  sa fie asa cum imi doresc: un el cu suflet mare.

Cum ne aparam de boala?

Ma port mereu ca si cum as fi nemuritoare. Nu dau niciun semn ca m-as teme de boli sau de accidente si, in fiecare zi a vietii mele, comit cate un gest necugetat pentru sanatatea mea.

Ies in curte, pentru vreo treaba casnica, fara sa tin seama de temperatura de afara. Sunt, de fiecare data, atat de grabita, incat nu am vreme sa imi iau o jacheta pe umeri sau sa asez o umbrela intre crestetul meu doldora de ganduri si rapaiala rece de sus. Ma  reped sa nu plece cainele caruia vreau sa ii dau ceva bun de mancare. Ma grabesc, ca sa nu stea prea mult in casa gunoiul pe care vreau sa-l arunc.

Conduc adesea avand in gand cum sa fac sa ajung la timp la intalnire, tinand volanul cu mana stanga si incercand sa realizez un machiaj cat mai sofisticat, cu lumini si umbre, cu mana dreapta. De fiecare data promit ca e ultima oara cand plec atat de tarziu de acasa sau de la redactie, dar uit de indata ce am scapat de presiunea intalnirii iminente.

Imi amintesc de cat de important e sa fii perfect sanatos si in forma abia atunci cand imi da tarcoale cate o boala. Inceputul de raceala care ma ameninta ma face sa imi revizuiesc intregul fel de a fi. Cel putin pana cand pericolul va trece. Inteleg, cu disperare, ca daca as cadea la pat acum, as da peste cap vietile multor oameni nevinovati. As fi nevoita sa expediez copiii mari la tatal lor sau la bunici si sa ma feresc de propriul meu bebelus, ca sa nu-l imbolnavesc si pe el. I-as sili pe colegii mei sa munceasca in locul meu, iar eu as zacea, transpirata si nefericita, cerandu-i iubitului meu sa-mi aduca medicamentele la pat.

Cat de mult ne pretuim sanatatea atunci cand ea nu ne tradeaza? Cat de prevazatori suntem atunci cand vine vorba despre valorile cele mai insemnate ale vietii noastre? Cum ne aparam de boala? Sunt intrebari la care acum, hartuita de febre, as avea mare nevoie de raspuns.

Sportul si viata

Ii vad la olimpiada alba si mi se pare incredibil cat suflet si cata stradanie pun in competitia lor. Unii dintre ei sunt inca un fel de copii care-si risca viata in numele unor idealuri parca prea mari pentru oricare dintre noi.

Sportivii sunt, pentru mine, niste vietati ciudate, care se ambitioneaza sa demonstreze ca trupurile noastre nu au limite, ca vointa umana e mai puternica decat ne-am putea imagina. Sunt cei capabili sa invete sa depaseasca teama si oboseala, sunt cei care reusesc sa fie mai buni, mai harnici, mai talentati, mai curajosi decat toti semenii lor.

Si, totusi, rasplata pentru ei nu este intotdeauna o viata frumoasa. In competitiile indraznelii nu invinge intotdeauna adevarul. Uneori norocul rastoarna dreptatea, iar, alteori, constructia de o viata se prabuseste intr-o fractiune de secunda in care limita dintre viata si moarte se frange nemilos.

“Sportul de performanta nu inseamna sanatate”, a declarat Gabriela Szabo intr-un interviu aparut in revista Tango, avand indrazneala sa atace miturile stravechi si povestind cat de greu iti e sa revii la o viata normala dupa ce ai trait altfel decat toti ceilalti si, mai ales, dupa ce fiecare bucatica de trup ti-a fost pusa la grea incercare, fiecare articulatie a fost istovita, fiecare muschi devastat de efort.  Insa nici ea, nici alt sportiv care a cunoscut gloria si maretia arenelor nu ar fi facut altceva. Pentru ca in sport si-au gasit fericirea, vocatia si rostul. Asa sunt si cei care astazi se intrec pe sine in iarna de la Vancouver…

De ce fumam?

Am inceput sa fumez pe cand eram studenta. Venisem dintr-un oras de provinice si ma simteam foarte singura. Nu stiu nici acum de ce mi s-a parut o solutie sa aprind o tigara.

Poate pentru ca, atunci cand te simti singur, nu stii ce sa faci cu mainile. Poate pentru ca mi se parea ca intru, astfel, in randul lumii, si nu mai sunt fata timida, ratacita intr-un oras necunoscut.

In anii in care am stat cu alte trei fete in camera de camin, doua dintre noi fumau si doua nu fumau. Era, insa, atat de fum in camera noastra, incat nu cred ca mai avea vreo insemnatate cine aprinde tigara si cine doar inhaleaza fumul alteia. In epoca aceea imi erau antipatici nefumatorii si ma simteam jignita daca indraznea cineva sa-mi spuna ca, in casa lui, nu se fumeaza.

Au fost apoi anii primei slujbe, in care, tot asa, sub pretextul ca fumatul ma face sa ma simt in largul meu, am continuat sa fiu dependenta de tigari. Si au fost anii in care am inceput sa simt ca mi-e tot mai greu sa alerg si sa urc scarile. Ca si cum as fi imbatranit galopant, desi eram doar o fata de douazeci si ceva de ani.

M-am lasat de fumat dintr-o data, cand, nu stiu cum, nu stiu de ce, tigarile s-au scumpit atat de mult, incat aproape se dublase costul unui pachet. A fost un moment de deznadejde in care am inteles ca e absurd sa ma incapatanez de aproape zece ani intr-un viciu care ma face sa fiu si mai saraca decat sunt. Nu pot sa mint si sa spun ca motivul pentru care m-am lasat ar fi fost o intelegere profunda a raului pe care mi-l aducea. Dar pot sa depun marturie cat de mult bine mi-a adus renuntarea la tigari.

Nu am, asadar, o istorie exemplara in privinta renuntarii la fumat. Motivele mele au fost conjuncturale si mercantile. Dar pot sa va spun cata usurare, cata putere, cata mandrie, cata tinerete mi-au adus lunile in care, incet-incet, ma curatam de vechile deprinderi. Nu mi-a fost usor. Am avut o vreme in care visam ca dau spargeri la tutungerii. In visele mele furam tigari, ca sa nu mai raman niciodata cu camara goala si cu plamanii curati. Dar, in stare de veghe, urmaream cu ochi uluiti transformarile miraculoase pe care mi le aducea intoarcerea la o viata sanatoasa.

Nu-i antipatizez pe fumatori, dar spun oricui care ma intreaba ca e un viciu absurd, care ne strica vietile. Mi-ar fi drag sa pot convinge pe toti cei care fumeaza sa renunte, asa cum mi-ar fi drag sa ii fac pe toti – in frunte cu mine insami- sa traiasca sanatos pe de-a-ntregul, sa manance legume si sa bea apa plata, nu fleica de porc si bere neagra. Dar eu stiu ca suntem oameni liberi, iar libertatea noastra include si slabiciuni, si neputinte, si caderi, si inaltari. Si renuntari. Si ca, din pacate, fiecare dintre noi ajunge la adevarurile profunde abia in momentul in care el insusi este pregatit sa o faca.

Multa frumusete, putina sanatate

Ne-am invatat sa investim gramezi de timp si de bani in frumusete. Sa petrecem ore in sir uitandu-ne in oglinda si dichisindu-ne. Dar atunci cand e vorba de sanatate, putem lasa totul pe alta data.

Ne dam in fiecare seara cu crema in jurul ochilor ca sa nu facem riduri, dar nu respectam, decat atunci cand ne aducem aminte, regulile unei alimentatii in care ceea ce mancam sa ne faca sa fim mai energici si mai sanatosi.

Mergem absolut obligatoriu macar o data pe luna la coafor, dar sarim cu nonsalanta peste controalele medicale regulate. Stim exact ca, dupa 30 de ani, trebuie sa ne facem teste de care nu era nevoie inainte sa trecem in deceniul al patrulea, dar le amanam cat mai mult cu putinta, eventual pana atunci cand o sperietura zdravana ne trimite la medic de urgenta. Daca vreun cusur ne strica frumusetea obrazului, dam buzna la cosmetica, dar, daca ne supara vreun semn de boala, ne tratam singuri, cu un pumn de medicamente, pe care le administram dupa mintea noastra.

Ne admiram conturul trupului ca sa vedem daca suntem ispititoare pentru barbatul dorit, dar nu ca sa vedem daca exista vreun semn de boala. Ne cercetam cu grija sanii sa fim sigure ca au ramas la fel de frumosi ca odinioara sau sa evaluam corect daca au nevoie de vreo operatie care sa-i salte la loc in decolteu si in ochii barbatului pe care il iubim. Dar nu ca sa fim sigure ca sunt sanatosi si teferi.

Orice deteriorare a frumusetii ne sperie, in timp ce semnele de boala le ignoram, cu gand ca o sa treaca, totul, de la sine. Dar, de fapt, nu avem clara in minte ordinea prioritatilor. Ne-am invatat sa consideram frumusetea drept cel mai de pret dar de pe pamant, uitand ca, fara sanatate, frumusetea nu ne-ar mai folosi la nimic. Si-atunci imi vine sa merg pe strada si sa-i intreb pe toti oamenii pe care-i intalnesc: Cand ai fost ultima oara la un control medical?! Cand ai de gand sa te duci?!

« Pagina precedenta