Craciun cu soare

Ne asteptam cu totii sa avem Craciun inzapezit. Ne facuseram planuri sa ne petrecem sarbatorile printre nameti, sa inaltam din nou in curte o doamna de zapada - cu gene false, nasturi de sidef si fular trendy si apoi, osteniti, dar veseli, sa ne inhamam - parinti in galop - la saniile copiilor.

Dar prima zi a Craciunului a venit cu soare si cer azuriu. Am iesit in gradina numai dupa ce ne-am uns cu crema pentru protectie (cu factor UVA si UVB, cum scrie la revista), iar ochelarii de soare ne-au fost cu adevarat de folos. Si abia dupa ce, odata cu prima sarma infulecata la masa festiva, ne-am inghitit dezamagirea ca n-avem neaua promisa de toate colindele, ne-am gandit ca poate Craciunul insorit e semn de belsug si de noroc in anul care vine.

Mi-e dor de Craciunul din copilarie, cand, privind ninsoarea deasa de afara, speram sa ne inzapezim pana la primavara si sa ramanem in casa, langa soba duduind de lemne si langa toate cartile noastre cu povesti. Dar pentru ca s-au rasturnat vremurile si s-au imblanzit anotimpurile, ne multumim cu ce avem. Cu soare batand cu degete de lumina in fereastra noastra impodobita cu stele, cu emisiuni de divertisment alese anume pentru dupa-amiezele sarbatoresti, cu jocuri facute nu la gura sobei, ci la gura laptopului. Si cu cele cateva zile binecuvantate de vacanta, de rasfat, de somn tihnit pana la jumatea diminetii insorite, fericite.

La multi ani! Cum v-ati petrecut prima zi de Craciun?

Iarna dragostei noastre

E nu doar ziua de sarbatoare a tarii, ci si ziua festiva a tuturor celor care iubesc iarna si-i asteapta, cu evlavie, cu bucurie, sarbatorile. De astazi, ne impodobim caminele si inimile, asa cum si casa noastra cu parfum de cafea trece la colectia de sentimente, de ganduri, de zambete si ornamente de iarna.

Odata cu prima zi de decembrie pasim in iarna dragostei noastre. Fara vrajba si fara regrete pentru toamna abia incheiata. Si, ca sa avem ragazul sa ne dezmeticim, ziua de intai decembrie ne ingaduie sa  stam acasa, sa ne simtim buni romani macar pentru o zi si sa facem planuri pentru sfarsitul de an care se napusteste, voios, peste noi.

Brad. Globuri. Daruri cu funda. Steluta din varf. Sarutul de sub vasc. Lista cu ce-a fost bine, ce-a fost rau. Bilantul. O lacrima. Clinchetul paharelor de sampanie. Promisiunea de la miezul noptii. Colindele copiilor. Sorcova vesela. Durerea de cap. Intorcerea la birou. Povesti pentru colegi. Lista cu proiecte ramase de anul trecut…

E intai decembrie si a venit iarna. Iarna dragostei noastre. Cum facem sa fie cea mai frumoasa iarna traita candva?

Sarbatoarea Sfantului Andrei

Andrei e, probabil, cel mai frumos nume de barbat, asa cum Andreea este unul dintre cele mai dragi, mai prietenoase, mai elegante nume de femeie din tara noastra. Astazi e ziua lor, a celor care poarta numele Andrei si Andreea si este, deopotriva, o mare sarbatoare a romanilor.

Sfantul Andrei este patronul Romaniei, dar si al Scotiei, al Greciei, al Rusiei, al Spaniei si al Siciliei. Evanghelia lui Ioan spune ca Andrei ar fi fost mai intai ucenic al lui Ioan Botezatorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe   Iisus. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele sau Petru la Iisus, si i-ar fi spus ca, iata, l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca fiind “cel dintai chemat”. Iar in enumerarile apostolilor, Andrei este mentionat mereu intre primii patru, dupa Petru, Iacob si Ioan.

Numai ca noi stim prea putin despre cartile sfinte si, pana la urma, cred ca nici nu e neaparata nevoie sa stim ca sa pretuim ziua de azi. Maretia sarbatorii o simtim in inima noastra. Vine din traditia adusa din copilarie, din amintirea petrecerilor la care am participat de-a lungul vremurilor, din bucuria care ne insoteste mereu ultima zi de toamna.

Spun La multi ani prietenilor mei dragi care poarta numele Sfantului pe care il sarbatorim azi. Si va rog sa urati la multi ani prietenilor vostri, intr-o lista pe care sa o deschidem aici pentru a ne face sarbatoarea cat mai demna de aducere aminte.

Declinul verii

Se spune ca, dincolo de sarbatoarea din miez de august a Sfintei Marii, vara incepe sa decada. Ca se apropie toamna, tiptil, mergand in varful picioarelor, si ca, dupa ce sufletele noastre s-au impodobit pentru sarbatoarea crestina, ne indreptam direct catre desfrunzirile de neoprit ale padurilor si ale sperantelor noastre.

Si poate ca asa sunt randuite lucrurile, ca sa ne fie mai suportabila caderea inspre toamna. Poate ca risipirea verii, inceputa odata cu cea mai mare, cea mai de pret sarbatoare a credinciosilor lumii, intra in categoria paradoxurilor pe care, odata ce le-am intalnit, nu le vom mai uita niciodata.

“Ai mai vazut dezastru frumos ca asta?” a intrebat Alexis Zorba, Zorba Grecul din filmul pe care il adoram cu totii, privind grandioasa prabusire a muncii lui si a agoniselilor lor de o viata. Imi amintesc de tristetea si de maretia unei asemenea replici, in timp ce ma bucur, cu inima plina de lumina, de marea sarbatoare a lumii. In jurul meu, vad milioane de ortodocsi serbandu-si numele sau bucurandu-se ca postul a luat sfarsit. Si ce daca va veni toamna, daca astazi ne ingaduim sa ne spunem, cu glas senin, La multi ani!?

E zi de sarbatoare si de credinta. E miez de august si de bucurie. Ii felicit pe toti cei care poarta numele Sfintei Fecioare si credinta in suflet si ma indrept spre toamna, mai inlacrimata si mai recunoscatoare ca oricand. La multi ani!

O dorinta

Daca va fi sa suflu azi in tort, sunt sigura ca dorinta mea recitata in gand va ascunde in ea un miez de iubire. Nu-mi mai doresc de mult daruri materiale, chiar daca stiu ca fericirea si tihna mea de azi  s-ar ciobi daca n-as mai avea ceea ce am adunat dupa o viata de munca. Si, totusi… Voi ce dorinta v-ati pune daca ati sufla odata cu mine?

Astazi e ziua mea, si eu ma desfat, inainte de toate, cu urarile pline de lumina ale celor din jur. Sunt un Rac autentic, drept care umblu prin lume cu un nod de lacrimi in gat, cu un zambet tulburat in inima. Sunt un Rac veritabil, drept care tanjesc sa fiu, deopotriva, in centrul atentiei, dar si ascunsa in conul de intuneric al singuratatii mele care ma innobileaza. Ma bucur de sarbatoarea de azi, poate ca fara sa am frenezia celor in stare sa vada doar frumusetea lumii. Ma inalt, insa, de emotia intalnirii cu atatea suflete de oameni buni, care imi trimit cuvinte de drag, si mai asez in inima inca o certitudine, inca o petala de liniste: din cand in cand, avem dreptul sa fim cu adevarat fericiti. Chiar daca uneori ni se pare ca lumea se prabuseste, va veni, din nou, o zi in care vom intinde aripile pentru zbor.

Va multumesc pentru fiecare intalnire, pentru fiecare gand, pentru fiecare cuvant. Faceti parte din toate sarbatorile mele, asa cum faceti parte din fiecare zi, mai buna sau mai rea, a vietii mele de om intre oameni. Intre oameni buni, ca voi. Multumesc.

Zi de sarbatoare

Nu stiu cum, nu stiu de ce, in vreme ce alte zile de mare sarbatoare crestina nu primesc blagoslovirea guvernamentala, oferind cate un liber de la slujba pentru cetateni, cea de-a doua zi de Rusalii ne-a fost daruita, totusi, drept sansa la o mica vacanta.

Serbam, asadar pogorarea Sfantului Duh si, deopotriva, instapanirea verii peste asteptarile noastre. Serbam indulcirea cireselor, inflorirea, parfumata, a teilor, dezmortirea pepenilor rosii. Serbam o zi de libertate, un ragaz de tihna, un prilej de intoarcere in noi insine.

Insa mie imi trec ca niste clipe toate zilele de sarbatoare, dupa care ma intorc, mai grabita, mai impovarata de griji, la treburile care s-au adunat intre timp. Si, uneori, imi pare rau de prea adanca odihna, dar…

Voi cum ati petrecut de Rusalii? Cum va treceti si azi mica si binemeritata vacanta - care se apropie de sfarsit? Pentru cei mai multi dintre noi, marea se afla la o apasare prelunga de acceleratie… Pentru ceilalti sunt muntii aproape, ispitindu-i cu splendoarea lor. Dar eu nu am vrut sa plecam nicaieri. Mie mi-e tot mai dor sa stam mai mult acasa, mai mult impreuna. Si, recunosc, mi-e pofta de putina lene, de mult rasfat. Si nu vreau sa imi fie rusine pentru asta…

Cum ne pregatim de Pasti?

Ce alte aranjamente in afara de cele legate de masa festiva din dimineata de Pasti ar trebui sa intre in recuzita gesturilor care sa ne faca sarbatoarea mai frumoasa? Cum ne pregatim pentru cea mai emotionanta si mai inaltatoare zi a credintei si a primaverii?

Am intrat deja in febra pregatirilor de Pasti, parca uitand, insa, de semnificatia zilelor sfinte. Batalia turistica pe locuri bune de cazare si distractie e aproape pe sfarsite, iar cei prevazatori si-au arvunit deja locuri in pensiuni la munte sau in cate un hotel care are oferte speciale pentru sarbatoarea de Pasti, pe litoralul Marii Negre. Cei care nu au gasit locuri inauntrul hartii romanesti se imbulzesc in excursii catre Grecia, unde sarbatoarea, la fel de ortodoxa ca si la noi, are in plus savoare de tsatsiki si sirtaki.

Astimp, nu am intalnit pe nimeni care sa tina postul in intregime, iar eu sunt cea dintai care m-am declarat neinstare sa fac efortul care, in anii din urma, mi se parea absolut obligatoriu. Ma pregatesc pentru sarbatoare, asteptand veselia festiva din zilele sfinte. Ma bucur gandindu-ma de pe acum la bucuria copiilor si la emotia darurilor aduse de iepuras, dar am renuntat la piosenia care ar fi trebuit sa insoteasca asteptarile mele. Doar din cand in cand ma las antrenata in faptele nobile initiate de cei mai buni ca noi si particip la campaniile pline de suflet ale celor care se straduiesc sa pregateasca o sarbatoare frumoasa pentru toti. “Vreau sa il ajut pe iepuras”, campania Zurli care si-a propus sa stranga jucarii pentru copiii nevoiasi, este un demers plin de suflet la care eu si copiii mei ne-am bucurat sa fim partasi. Am primit in schimbul gestului nostru marunt, de a oferi cateva jucarii frumoase pentru micutii saraci, un spectacol minunat, Tiribam- tiribum, si sansa de a ne simti mai impacati cu noi insine, in urma unei fapte bune. Iar cei care nu au putut fi prezenti la cea dintai intalnire cu Zurli, mai au sansa sa iasa in calea Iepurasului cel darnic.

Pluteste in aer parfum de sarbatoare, iar noi anticipam bucuria zilelor pline de dragoste, in care ne vom face unii altora urari incarcate de bunatate. Indesam in dulapuri vopseluri sidefate si in suflet sperante pentru o vacanta voioasa, de care sa ne aducem aminte mereu. Cum va pregatiti pentru Pasti? Unde veti pleca?

Cum am iubit de Dragobete

In mod sigur, am iubit, cu totii, mai putin decat de Valentine’s Day. Orasul n-a mai avut nici pe sfert aerul de sarbatoare pe care l-a avut cu 10 zile in urma, desi, pana acum, n-am auzit pe nimeni dezicandu-se de Dragobete, in timp ce, in jurul meu, aud mereu voci care barfesc ziua de Sfantul Valentin.

Dar eu ma bucur de toate sarbatorile iubirii si incerc sa aduc un pic de lumina in plus in viata noastra ori de cate ori avem ceva de sarbatorit. De Dragobete, insa, in timp ce romanii ridica destul de sceptic din umeri, eu tresar de dragoste mai mult ca niciodata. Ma cutremur de emotie si ma minunez, inca si inca o data, de dragostea care mi-a fost data peste timp, peste obstacole, peste rataciri. Pentru ca Dragobetele este aniversarea dragostei mele pogorate din cer, ca un fulger, intr-o noapte de dulci preumblari venetiene. Pentru ca Dragobetele a schimbat viata mea, si-atunci simt nevoia sa-l aniversez cum se cuvine.

Noi am avut aseara cina gatita cu dragoste, si am avut lumanare rosie, aprinsa in sfesnicul de lemn in forma de inima. Am schimbat daruri mici, alese cu grija, si sarutari mari, lasate sa se intample in ritmul dorurilor. Si ne-am reinnoit juramintele de iubire, promitand ca vom trai impreuna fericiti pana la 100 de ani si, apoi, in eternitate. Voi cum ati petrecut Dragobetele? Cum ati sarbatorit, cum ati trait, cum ati iubit?

Unde petrecem ziua indragostitilor?

Indeplinesc conditiile. Am masina, serviciu cu program milos si sunt indragostita bocna. Asa ca pot zice carcotasii ce-or vrea, insa eu voi serba ziua indragostitilor cu fast, sampanie, cadouri si fundal memorabil.

Bineinteles ca am lasat totul pe ultima clipa, asa cum fac de obicei. Dar deja stiu ca exista pentru mine ceva pastrat anume, un loc care ma asteapta, o intamplare in care sa citesc o mie de sensuri asa cum bunica mea ghicea, pe vremuri, in zatul de cafea, o mie de previziuni atat de fermecatoare, incat nici nu mai conta daca se vor intampla au ba.

Ma asez de-a curmezisul prejudecatilor si declar raspicat ca iubesc toate sarbatorile dragostei, fie ele bastinase sau de import. M-am indragostit in seara de dinaintea unui Dragobete care, dezbarat de orice zorzon romanesc, mi-a adus marea iubire printre canelele Venetiei, pe muzica celor de la Abba, si de atunci o tin tot intr-o sarbatoare. Iar daca pana acum cativa ani detestam ziua Sfantului Valentin, din motive inacrit-subiective (fostul meu iubit avea o fosta iubita cu nume inrudit, care il vizita adesea cat stateam eu la serviciu sa muncesc pentru propasirea fostei noastre viitoare familii), indraznesc acum, in prezentul generos al iubirii mele implinite si calme, sa ma desfat cu toate conotatiile roz bombon ale unei sarbatori obligatorii in lumea noastra care n-ar putea trai fara dragoste. Si, poate, fara cateva mici ipocrizii.

Unde veti petrece ziua indragostitilor? Cum? Si, mai ales, de ce?

Aroma alintului din viata mea

Nu degeaba am dat titlul acesta articolului, ci pentru ca adevarat e ca privirea retrospectiva a vietii mele are puncte sensibilizate de verde. Si nu e verdele ierbii cel ce-l observi retrospectiv, desi e important si acela. Verdele ce iese in evidenta e verdele prin comparatie cu griul si mohoratul din restul zilelor anului si vietii. Rest care uneori e mult mai mare decat deimpartitul sau impartitorul. Si ai nevoie de un punct de sprijin, de cineva care sa-ti spuna: “Are sa fie bine!”. Verdele ce-l ai in fata ochilor in dimineata zilei de lucru e de la cafeaua mea de multa vreme. Pentru care in timpul facultatii urma sa fiu model, pentru care cafea am facut curatenie si in corpul de cladire de sub administrarea colegului ce avea si cheile de la dulapiorul cu cafea “verde”, care la vremea aceea nu te intreba daca “te-a alintat cineva astazi” dar care se ingasura grijuliu peste fiecare pachet neuron-nerv si-mi reamintea prin diferite flashuri cat de implinit sunt.

Acum, in diminetile mohorate sau mai putin mohorate de toamna tarzie si chiar de iarna ma inviorez cu o cana de supa cu cafea “verde” flancata de trei sau patru portocale sau clementine. Si deja sunt “high”, asteptand ca usa centrului in care lucrez sa se auda batai nerusinat de insistente si voci de copii si tineri care sa intrebe de ii primim cu steaua sau colinda.

Nu pot sa fiu dornic a-mi dori decat multe zile dintr-acestea, adica multi ani, sanatate impreuna cu ai mei. Si cum voi fi crescut ierarhic in ceea ce priveste profesia (ei, da! bine! Ma gandesc si la o crestere din punct de vedere financiar!) sa ma bucure la fel (sau sa ma alinte) cana de cafea “verde” garnisita cu doua portocale.

Si sa dea Domnul ca cele portocale sa fie la fel de gustoase ca cele de acum si poate mai ecologice (mai putin stropite) ca si bunica nepotilor mei sa poata rade coaja lor si sa o puna in aluatul cozonacului de sarbatori.

Sarbatori frumoase si Viata plina cu bucurii

Pagina urmatoare »