Unde petrecem ziua indragostitilor?

Indeplinesc conditiile. Am masina, serviciu cu program milos si sunt indragostita bocna. Asa ca pot zice carcotasii ce-or vrea, insa eu voi serba ziua indragostitilor cu fast, sampanie, cadouri si fundal memorabil.

Bineinteles ca am lasat totul pe ultima clipa, asa cum fac de obicei. Dar deja stiu ca exista pentru mine ceva pastrat anume, un loc care ma asteapta, o intamplare in care sa citesc o mie de sensuri asa cum bunica mea ghicea, pe vremuri, in zatul de cafea, o mie de previziuni atat de fermecatoare, incat nici nu mai conta daca se vor intampla au ba.

Ma asez de-a curmezisul prejudecatilor si declar raspicat ca iubesc toate sarbatorile dragostei, fie ele bastinase sau de import. M-am indragostit in seara de dinaintea unui Dragobete care, dezbarat de orice zorzon romanesc, mi-a adus marea iubire printre canelele Venetiei, pe muzica celor de la Abba, si de atunci o tin tot intr-o sarbatoare. Iar daca pana acum cativa ani detestam ziua Sfantului Valentin, din motive inacrit-subiective (fostul meu iubit avea o fosta iubita cu nume inrudit, care il vizita adesea cat stateam eu la serviciu sa muncesc pentru propasirea fostei noastre viitoare familii), indraznesc acum, in prezentul generos al iubirii mele implinite si calme, sa ma desfat cu toate conotatiile roz bombon ale unei sarbatori obligatorii in lumea noastra care n-ar putea trai fara dragoste. Si, poate, fara cateva mici ipocrizii.

Unde veti petrece ziua indragostitilor? Cum? Si, mai ales, de ce?

Aroma alintului din viata mea

Nu degeaba am dat titlul acesta articolului, ci pentru ca adevarat e ca privirea retrospectiva a vietii mele are puncte sensibilizate de verde. Si nu e verdele ierbii cel ce-l observi retrospectiv, desi e important si acela. Verdele ce iese in evidenta e verdele prin comparatie cu griul si mohoratul din restul zilelor anului si vietii. Rest care uneori e mult mai mare decat deimpartitul sau impartitorul. Si ai nevoie de un punct de sprijin, de cineva care sa-ti spuna: “Are sa fie bine!”. Verdele ce-l ai in fata ochilor in dimineata zilei de lucru e de la cafeaua mea de multa vreme. Pentru care in timpul facultatii urma sa fiu model, pentru care cafea am facut curatenie si in corpul de cladire de sub administrarea colegului ce avea si cheile de la dulapiorul cu cafea “verde”, care la vremea aceea nu te intreba daca “te-a alintat cineva astazi” dar care se ingasura grijuliu peste fiecare pachet neuron-nerv si-mi reamintea prin diferite flashuri cat de implinit sunt.

Acum, in diminetile mohorate sau mai putin mohorate de toamna tarzie si chiar de iarna ma inviorez cu o cana de supa cu cafea “verde” flancata de trei sau patru portocale sau clementine. Si deja sunt “high”, asteptand ca usa centrului in care lucrez sa se auda batai nerusinat de insistente si voci de copii si tineri care sa intrebe de ii primim cu steaua sau colinda.

Nu pot sa fiu dornic a-mi dori decat multe zile dintr-acestea, adica multi ani, sanatate impreuna cu ai mei. Si cum voi fi crescut ierarhic in ceea ce priveste profesia (ei, da! bine! Ma gandesc si la o crestere din punct de vedere financiar!) sa ma bucure la fel (sau sa ma alinte) cana de cafea “verde” garnisita cu doua portocale.

Si sa dea Domnul ca cele portocale sa fie la fel de gustoase ca cele de acum si poate mai ecologice (mai putin stropite) ca si bunica nepotilor mei sa poata rade coaja lor si sa o puna in aluatul cozonacului de sarbatori.

Sarbatori frumoase si Viata plina cu bucurii

Inca suntem copii

Inca suntem copii daca mai putem rade pana ne dau lacrimile. Inca suntem copii cand mai avem puterea sa rosim atunci cand ne stanjeneste o intamplare sau un cuvant. Sau o tacere.

Inca suntem copii daca ne putem bucura de minunea unei povesti sau a unui film de desene animate.

Inca suntem copii daca avem rabdare sa impodobim bradul cat mai frumos ne sta noua in puteri.

Inca suntem copii daca plangem de mila cocosatului de la Notre Dame, indiferent a cata oara vedem o ecranizare dupa cartea lui Victor Hugo.

Inca suntem copii daca ii iubim pe cei trei muschetari si daca ne tresare inima de emotie vazand reeditarile cartilor lui Jules Verne.

Inca suntem copii daca ne amintim macar un cantec pionieresc.

Inca suntem copii daca ne e si acum un pic frica de tata.

Inca suntem copii daca nu am uitat ca astazi e 1 Iunie si suntem pregatiti sa intampinam sarbatoarea cu zambet, cu lumina, cu inima senina.

La multi ani tuturor celor care sunt, inca, copii si la multi ani copiilor nostri!

Sarbatorile inimii

Ne-am invatat sa asociem sarbatorile cu un sir nesfarsit de ore in care cocosam mesele cu feluri si feluri de mancare. Fara sa fi tinut cumva post inainte, simtim nevoia sa ne indestulam peste masura.

Obiceiurile noastre festive de fiecare an decurg in numele unei traditii din care retinem, selectiv, doar ce ne convine si ce e mai usor de respectat. Si apoi, dupa ce sarbatorile trec, ne amintim mai mult de cat de bun a fost vinul sau cat de greu ne-a picat piftia, decat de magia zilelor in care am sarbatorit nasterea Mantuitorului.

Dar, anul acesta, fara vreo urma de parere de rau, traiesc primul Craciun in care n-am stat nicio clipa la mese imbelsugate. Ne-am intors acasa, iar casa nu miroase a cozonac. Nu, nici sarmale n-avem. Dar e, fara indoiala, cel mai frumos Craciun din viata noastra.

Sigur ca e minunat sa le poti avea pe toate. Sa ai Craciun cu dragoste, cu daruri pregatite din timp si cu mancaruri bune, altfel decat cele din timpul anului. Insa, de data asta, dupa ce mi-am petrecut noaptea de ajun in maternitate, ma bucur mai mult ca oricand ca suntem acasa si ca ne iubim. Mi-e drag sa stau sub zodia blandetii si-a iubirii caline, previzibile si desavarasite. Am asezat cu grija sub brad cadouri cumparate inainte de venirea Izei, iar camera Ilonei am transformat-o in “camera fetitelor”. Si ne minunam ce frumos s-a facut dintr-o data la noi. Si ne promitem acum, cu sufletul instelat de atata lumina, ca ne vom bucura de fiecare zi a sarbatorilor inimii, ca vom avea, de acum inainte, sarbatori superbe in fiecare zi. Mereu impreuna.

Craciunul nostru nu are parfum de cozonaci copti si nici platouri intinse asezate pe masa. Dar casa noastra miroase mai frumos ca niciodata, a lapte de mama si a familie fericita. Si noua ne e de ajuns. Pentru ca bucuriile inimii sunt mai de pret decat toate cele ale trupului sau ale orgoliului. Si sunt cel mai greu de atins.

La cine vine Mos Craciun?

La copiii cuminti. La oamenii buni. La cei care se roaga. La cei care iubesc. La cei care au facut fapte bune. La cei care au bani multi. La cei care viseaza mult.

Am trait ani in care am fost convinsa ca, o data cu inocenta, am pierdut si dreptul de-a il astepta pe Mos Craciun. Am avut zile de Craciun pe care m-am straduit sa le fac sa treaca drept zile obisnuite. Dar acum cred ca mi-am recastigat dreptul la sarbatori cu fast si cu lumina. O data cu dragostea, ma incumet sa imi revendic dreptul la fericire.

Ma intorc acasa in ziua de Craciun, aducand cu mine o fetita frumoasa ca dragostea mea. Puiul meu nascut in urma cu trei zile e darul cel mai drag pentru mine si pentru cei pe care ii iubesc. Si sunt uimita de faptul ca, exact in urma cu un an, daca m-ar fi intrebat cineva ce-mi doresc pentru anul care vine, n-as fi indraznit, in niciun caz, sa merg cu gandul atat de departe. Si, totusi, la un moment dat, ca prin minune, mi-am dat seama ca am dreptul sa cer mai mult de la viata. Ca trebuie sa vreau mai mult si sa astept intamplari mai de pret. Si abia acum, in zi de mare sarbatoare a calendarului si a inimii mele, inteleg ca Mos Craciun vine si la cine are curajul sa il cheme cu indrazneala in glas. Mos Craciun vine la cei care il merita, dar si la cei care au curajul sa se scuture de deznadejde si sa isi innobileze sperantele. Mie asa mi s-a intamplat.

La multi ani, tuturor! Sa aveti zi luminata si cu liniste in suflet. Sa va miroasa casa a brad si sufletul a dragoste implinita. Craciun fericit!

« Pagina precedenta