Din imbratisare ridic brate subtiri…

Recunosc, cu bratul meu ornat cu muschi subtiri indoit catre inima, ca n-am putut suferi sportul atat de multi ani, incat as fi putut jura ca e o meteahna care-mi va ramane pe vecie. A fost nevoie sa treaca peste mine varste, sarcini, etape de slabit si ingrasat, ani in care urcam caruciorul copiilor pe scarile blocului, ca sa-mi fie dat sa ma razgandesc. Cat timp petreci la sala de sport sau, macar la tine acasa, unduindu-ti trupul in exercitii cu folos?

Prima tentatie serioasa catre sala de sport am avut-o dupa ce am nascut, si mi-am dat seama ca urmeaza ani in care copilul va locui mai mult in brate decat in patutul lui. Si, dupa ce mi-am reprimat dorinta, fierbinte, dar inutila, de-a ma preschimba in cangurita, am inteles ca am nevoie de brate cu un minus de fragilitate…
Daca mi-ar fi cerut cineva acum 10 ani sa ridic o greutate de 10 kilograme sau apoi de 20, as fi pufnit dispretuitoare, ca o printesa mofturoasa, fluturand intrebator  manutele neputincioase: “Who, me?!!!” Si, totusi, orice mama capata puteri nebanuite atunci cand trebuie sa-si salte puiul cazut sau obosit sau intristat de prea mult plans. Pot sa-mi ridic copiii in brate, chiar daca nu mi-am pierdut aparenta fragila. Mi-am pierdut, in schimb, ispita de-a ma crede neputincioasa. Pot, vreau, reusesc tot ce-mi doresc din tot sufletul. Recunosc, forta fizica mi-am exersat-o ridicand cele mai dragi greutati de pe pamant, propriii-mi copii. Din imbratisarea lor imi ridic azi brate subtiri si puternice… Iar, intre timp, am descoperit si bucuria de a imi recontura talia in exercitii facute la sala, de-a avea picioare demne sa mai apara o vreme in pantaloni scurti, si, mai ales, placerea alunecarii in apa, rasfatul inotului dupa o zi de munca, bucuria de-a-ti spala gandurile intunecate in onduleurile bleu ale piscinei in care inot cat de des pot. Nu pot sa mint ca imi place sa fac sport, sa trag de fiare sau sa alerg in nestire. Dar inotul imi aduce atata placere, incat regret ca nu stiu numele inventatorului piscinelor ca sa-i multumesc, iar si iar, asa cum ii aduc multumire lui Edison, cand aprind veioza ca sa imi notez pe carnetel un gand de dragoste, un vers de dor sau lui Graham Bell cand primesc telefonul pe care l-am asteptat toata ziua, sau - desigur, glumesc…- domnului Gates care-a dat un bobarnac serios spre bine industriei care-mi ingaduie azi sa va scriu, si sa va indemn sa-mi raspundeti in timp ce va beti cafeaua Jacobs, ca-n fiecare dimineata…