Iubire si divort

Unde se duc iubirile pe care le-am trait? Ce ingredient otravit vine si schimba gustul celui dintai sarut, facandu-ne sa nu ne mai amintim nimic din ce a fost frumos? La un moment dat, iubirile noastre iau sfarsit si, la divort, ne trezim ca scoatem pe nari fuioare de ura.

Oameni care s-au indragostit nebuneste unul de altul, care au trait zile si nopti in care nu mai puteau respira fara celalalt, care au facut copii impreuna, ajung sa se poarte ca si cum ar fi intr-o batalie pe viata si pe moarte. La divort, unul cere banii si agoniseala de o viata. Vrea casa, vrea mobila, vrea masina. Altul se straduieste sa il faca pe celalalt sa se simta cat mai vinovat, desi ascunde in san propriile lui vinovatii, dar se asaza in pozitia de victima. Copiii ajung sa fie arme bune de indreptat impotriva celuilalt, iar plansul lor e folosit, cu succes, ca tepusa a remuscarilor.

Din varful sperantelor noastre de iubire eterna, ne prabusim pana in clisa certurilor si a scandalurilor. Unde se duc iubirile noastre si cum se risipeste tandretea? Si, daca reusim sa ne raspundem la dureroasele intrebari ale despartirii, vom izbuti si sa gasim solutii ca sa nu mai ajungem, niciodata, aici?

Ma lupt sa imi apar linistea si dragostea. Uit intreg trecutul si fac pace cu vechile prabusiri. De asta data, viata e aici si acum. Iar dragostea de azi e cea definitiva. Cum sa fac sa nu ma mai dezic niciodata de miracol?

Primul sarut

Exista in istoria fiecarei iubiri un moment care a declansat setea de vesnicie. O privire. O imbratisare. Un zambet. O mangaiere. Un sarut. Exista in fiecare inceput de poveste o granita dincolo de care se petrece alunecarea inspre dragoste, inspre patima, inspre vis, inspre dorinta.

Am trait cateva iubiri care mi-au innobilat viata. Cateva iubiri care m-au obligat sa merg mai departe, sa ma inalt, sa ma transform in femeia care am vrut sa fiu dintotdeauna pentru barbatul pe care l-am asteptat si l-am visat. Iar daca e sa privesc inapoi, cu duiosie, imi pot aminti parfumul precis al secundei care a dezlantuit totul. Lumina unei fluturari din mana, la un capat de peron, intr-o gara de provincie. Fosnetul unei scrisori deschise cu graba, citite cu nesat. Ameteala unui sarut dat inainte de a cobori din masina pentru a pleca inspre o alta viata, inspre o alta dragoste la fel de mintita.

Intre nedragoste si dragoste sta intotdeauna o singura clipa. Aceea in care un cuvant iti atinge inima, un gest iti face respiratia sa stea in loc, o atingere te face sa simti ca poti din nou sa zbori, asa cum stiai candva, inainte de-a te naste. Intre dragoste si nedragoste stau un miliard de clipe in care ai timp sa cazi, sa arzi, sa te perpelesti in nelinisti, sa lupti, sa te umilesti, sa cersesti.

Imi amintesc de primul nostru sarut si imi iau viata de la capat, ori de cate ori vreau. E un exercitiu de iubire, de nemurire, pe care il fac, cu truda, in fiecare zi.

Cum au inceput iubirile voastre?

Prima intalnire,primul sarut ,prima imbratisare

Mereu tind sa mi  amintesc  cu placere  de intalnirile si intamplarile inedite din viata .Imi amintesc cu emotie si placere de “prima intalnire”cu ea ,cu acei ochii caprui ce mi au incalzit inima de cum am zarit o,acea privire calda  imi va ramane mereu imprimata in suflet.Facusem cunostinta cu ea  in urma cu cateva zile prin intermediul unei cunostinte comune.Am facut schimb de numere de telefon ,dar au trecut cateva zile de cand nu am mai auzit nimic din partea ei,incepusem sa am indoieli asupra intentiilor ei.Asta pana cand intr o dimineata m am hotarat sa o sun spunandu-i sa iasa repede in fata casei.S-a uitat pe geam ,am zarit-o ,afara ploua de zici ca se rupeau norii,dar curioasa ,agitata de spontaneitatea momentului a coborat treptele casei in graba,eu o asteptam  in fata casei cu inima tresarind de bucurie si emotie privind o de dupa un imens buchet de trandafiri rosii  .Aceasta a fost prima noastra intalnire,primul sarut si prima strangere calda de mana ,totul se intampla in ploaia calda de iunie ,doar noi doi ,o explozie de sentimente ,simtiri calde si placute completate de florile de salcam si stropii  de ploaie ce  incununau aceasta intalnire.

Dreptul la tandrete

Pana la ce varsta avem voie sa ne sarutam in public si sa ne imbratisam? Cand se face prea tarziu ca sa ne cerem dreptul la tandrete, indiferent de ora sau locul in care ne aflam?

Nu i-am vazut niciodata pe bunicii mei atingandu-se si, ca sa fiu sincera, nici pe parintii mei nu i-am prea vazut, dar mi-am imaginat ca asta se intampla pentru ca ei nu se mai iubesc, poate, ca odinioara. Asa ca am crescut cu ideea ca oamenii mari nu mai au dreptul la imbratisari  sau, cel putin nu la unele pe care sa le vada si altii. “E rusine, mamaie”, imi spunea bunica ori de cate ori venea vorba despre oameni care se imbratiseaza in vazul lumii. Si tot de la ea invatasem ca dupa ce ai trecut de 30 de ani nu mai porti fusta mini, dupa 40 de ani, nu mai ai voie sa porti parul lung, dupa 45 nu mai ai dreptul la pantaloni, iar dupa 50 nu se mai pune problema sa te imbraci in alb, galben sau roz.

Mi-a luat ceva vreme pana sa ma obisnuiesc cu imaginea turistilor straini care ajungeau pe la noi. Ma uitam uluita la ei si ma minunam vazand oameni iesiti la pensie, care purtau pantaloni scurti - musai in culori pastelate - si care se tineau de mana cum stiam eu ca doar adolescentii au voie sa faca. Apoi, abia dupa ce am inceput sa vizitez si alte tari, am izbutit sa nu ma mai mir cand vad cupluri de oameni aflati nu neaparat la prima tinerete care se imbratiseaza sau se saruta, aratand lumii ca fiecare clipa de dragoste merita celebrata.

Nu stiu daca avem sau nu avem dreptul sa ne sarutam in public, dar stiu sigur ca avem dreptul la tandrete. Si ca, atata timp cat suntem decenti si nu ii stanjenim pe ceilalti cu manifestarile dragostei noastre, ar fi pacat sa ascultam mai intai de gura lumii si abia apoi de bucuria de a ne simti un cuplu si de a ne da, intr-o lume oropsita de singuratate, o sansa in plus la atat de cautata fericire in doi.

Lucruri care ne binedispun

Sunt pretutindeni liste cu lucrurile care ne scot din sarite. Oricine poate sa spuna cu precizie ce il enerveaza mai tare in tara lui, in viata lui. In vremea asta, listele cu bucurii asteapta sa fie scrise. Si, preferabil, traite.

Sunt fericita atunci cand faptura care a dormit langa mine, pui al meu mai mic sau mai mare, imi zambeste atunci cand se scutura de somn. Daca un om iti zambeste in secunda aceea in care nu e loc de prefacatorie sau politete, cand te dezmeticesti de vise si te arunci in viata,  inseamna ca te iubeste cu adevarat.

Ador aroma de cafea care urca pana in camera mea. E semn ca cineva, stiu eu cine, s-a trezit inaintea mea de drag, si ca ma asteapta sa ne incepem ziua, si restul vietii noastre, impreuna.

Ma binedispune cand un sofer amabil imi face loc sa trec inaintea lui. Si-mi place atunci cand, daca am lasat eu pe cineva sa-mi treaca inainte pe sosea, imi multumeste clipind din ochisorii stopurilor.

Imi place sa descopar ca si altii gandesc la fel ca mine. Sa gasesc intr-o carte, intr-o conversatie, intr-un film, o fraza in care sa imi recunosc crezurile, nebuniile, ciudateniile - mi se pare o minune de pe urma careia ma simt mai putin singura pe pamant.

Mi se pare semn bun atunci cand se difuzeaza la radio un cantec de care mi-era dor, pe care nu-l mai auzisem demult, dar imi fusese drag intotdeauna.

Ma bucur cand ajung la timp la o intalnire. Si sunt chiar fericita atunci cand intalnirea e si cu folos, cand nu se dovedeste doar o irosire de ore.

Ma simt mai bine cand reusesc sa rezolv o problema pe care am amanat-o de multe ori. Rasuflu usurata si mi se pare ca viata e cu mult mai frumoasa cand o traiesti pas cu pas.

Ma inveselesc atunci cand cineva imi zambeste pe strada, fara sa ma cunoasca.

Ajung in al noualea cer cand barbatul iubit se opreste din drumuri, din treburi, ca sa ma sarute…

Sunt fericita cand Victor imi spune “of, ce frumoasa esti”, iar Ilona ” te iubesc, si cu asta-basta”.

As putea continua mult si bine, dar va las pe voi, sa completam impreuna lista, si sa zambim sambetei noastre dulci, duminicii ce sta sa vina.