Pace in sufletul si in gandurile fiecaruia dintre noi

Anul 2011 as vrea sa-mi aduca mai multa credinta, mai multa speranta…

Mai multa pace in sufletul si in gandurile mele, ale Sufletului meu Pereche si ale fiecaruia dintre cei din jur.

Mai multa sanatate, ca sa le putem face rand pe rand, impreuna, pe toate, cu sufletul plin de dragoste si de voie buna.

….

anul 2010 a fost unul nefast….de la 2011 imi doresc orice realizare care sa ne ridice moralul si sa ne dea speranta de bine, si nu in ultimul rand imi sanatate pentru toata familia, in special pentru mama si pentru nepotica mea.

Iubirea ma facut sa fiu ceea ce sunt azi

Acum trei ani am cunoscut iubirea vieti mele ,acea persoana care mi-a facut sufeltul si inima sa rada si ii multumesc lui Dumnezeu in fiecar zi ca este langa mine si ma iubeste asa cum sunt .Imi doresc sa construies alaturi de el o familie si poate intr-o zi vom reusi sa avem propriul nostru camin si un copilas.Acum visez cu ochii deschisi pentru ca viata nu a fost si nu este si nu va fi usoara dar speranta moare ultima iar eu voi luptaaaaaaaa…………… asa cum toti trebuie sa luptam pentru visele noastre si sa nu renuntam niciodata chiar daca obstacolele vor fi foarte multe in calea noastra.

Lasati orice speranta

Oare te poti abtine sa-ti inseli partenerul, chiar daca esti plecat la capatul lumii si  nimeni, niciodata, nu va afla despre fapta ta?

Ma emotioneaza mereu scena din “Ultimele dorinte”, filmul cu Jack Nicholson si Morgan Freeman, in care actorul de culoare refuza avansurile unei femei tinere, fermecatoare, care ii vorbeste, in vorbe fascinante, chiar despre muntele pe care el il cauta de-o viata. E plecat ingrozitor de departe de casa si, categoric,  nimeni vreodata nu ar afla de aventura lui. In plus, isi traieste ultimele zile de viata, incercand sa inghesuie in ele toata frumusetea de care nu a avut parte de-a lungul sortii. Si, totusi, atunci cand femeia aceea absolut irezistibila il invita in camera ei, el se scuza, cu ochii in lacrimi, pentru ca e insurat.

Cred nebuneste in fidelitate si stiu ca eu as putea sa rezist avansurilor oricarui Brad Pitt, numai si numai pentru ca iubesc pe altcineva. Dar ma stanjeneste, cumva, atitudinea mea si, in sinea mea cred ca nimeni vreodata n-ar mai proceda asemenea mie. De fapt, nu cred ca, oricat de mult ar iubi o femeie ramasa acasa, un barbat ajuns la capatul lumii ar refuza o intalnire de taina.

Probabil ca vechile tradari mi-au otravit sangele si m-au facut sa nu mai cred in nimeni pana la capat. Da, in principiu, pot baga mana in foc pentru mine insami, dar, la o adica, totusi, parca nici macar pentru mine. Sufletul meu spera in iubiri absolute, dar memoria imi aduce in gand alte si alte exemple care sa-mi contrazica bataile inimii. Si ma intreb daca m-am imbolnavit de neincredere si am ramas intr-o convalescenta eterna dupa marile suferinte din trecut, sau,   poate, de fapt, lucrurile chiar asa stau. Si trebuie sa lasam orice speranta…

Arta si speranta

Nu-mi plac filmele sau cartile care te lasa deznadajduit la final. Eu militez pentru arta care ne da o lumina si o speranta in plus, care, din generozitate, ne aminteste ca, totusi, oricat de grea ar fi, viata e frumoasa.

Asa ca pe lista mea de preferinte asez aproape intotdeauna opere cu mesaj pozitiv. Imi plac cartile care lasa in final deschisa o poarta spre noroc si spre implinirea iubirii, fie si intr-o alta dimensiune decat cele intelese cu simturile noastre de rand. Ador filmele in care, la sfarsit, plangi de emotie, nu de ciuda ca nici macar pe micul sau marele ecran nu mai exista sanse pentru iubirile adevarate sau pentru dreptatea oamenilor nevinovati.

Am crescut citind povesti nemuritoare si probabil ca din filele lor tiparite cu cerneala si naivitate am inteles – gresit- ca binele are obligatia sa invinga mereu. Ca raul, oricat de abili sau diabolici ar fi cei care il apara, nu are dreptul sa iasa invingator, printr-o conspiratie care echilibreaza universul intreg si destinele noastre care se vantura, obligatoriu cu noima, prin el. Ca, totusi, cel mai frumos final e cel previzibil care spune  ”si-am incalecat pe-o sa” abia dupa ce eroii au plecat in tihna la nuntile si la casele lor, unde vor fi trait fericiti pana la adanci batraneti.

Dar vad tot mai des uratul ridicat la mare pret. Galerii de arta ma infricoseaza cu operele lor. E la mare pret muzica de jale, poezia prapadului, iar binele nu mai invinge aproape niciodata in carti sau in filme.  Stiu sigur ca arta are dreptul la complexitate si adevar. Insa mie mi-e dor de povestile cu zane si final fericit, de filme cu happy-end si de carti care ma obliga sa ma intorc zambind catre propria-mi viata. Pesimista din mine cerseste, fie si contra cost, doza zilnica de optimism ca sa poata privi inainte fara manie.

Ziua de Craciun

Eram copil pe vremea aceea. Abia ma trezisem ca parintii mei imi dadusera in mana,un sac cu globuri.Abia scos din pod. Globurile erau: aurii, rosiatice si verzii, alaturi de globuri argintii.Toate aceste globuri trebuiau sa fie spalate si sterse de praf. Alaturi de sora mea mai mare,incepusem pregatirile,fiind ajutate de catre parinti.Bunica pregatea cozonacul si mancarea,ce iti lasa un gust delicios in gura.Bunicul pregatea vinul,si impreuna cu mama,pregatea mesele.Tata ridicase in picioare bradul,si ne astepta sa venim sa-l impodobim.Lumanarile erau asezate din colt in colt.

Terminand cu totii treaba,ne alaturasem tatei,ca sa impodobim bradul. Sora mea punea beteaua, eu globurile, iar mama si tata puneau acadelele si beculetele. Dupa aceea, iesisem  afara sa vedem cum impecabila nea,se asternea deasupra intregului regat.Se numeste regat,deoarece totul era acoperit de spiritul Craciunului.In vazduh,se zareau cativa colindatori.Prin pomi,totul era acoperit de zapada.In zare se vedea un brad mare si fioros,ce era imblanzit de catre  podoabele de Craciun.Mirosul de ciocolata calda si fursecuri,se simtea de la distanta de 1 km.

Ajungand inapoi acasa,bunica  ne invita in camera de zi,deoarece ne asteptau ciocolata calda si fursecurile,alaturi de cadouri.In aceea zi am primit un superb cadou. O alta splendida zi de Craciun!

O mie de feluri de dragoste

O fata blonda, cu cozi lungi, ridica la buze mana baiatului de langa ea si i-o saruta. El se intoarce spre ea si zambeste.

Un barbat se apleaca peste masa si mangaie obrazul doamnei din fata lui.  Un batran ia din mana obosita a batranicii lui sacosa de plastic in care stau cuminti doua paini. Un baietel care abia a invatat sa mearga ii intinde jucaria lui unei fetite putin mai mari decat el. Un tanar musculos si-a scos tricoul si vasleste cu foc, obligand barca  sa deseneze pe apa contururi ample, seducatoare, menite s-o emotioneze pe iubita lui. Barbatul meu imi ia picioarele si mi le asaza la el in poala, fiindca stie ca simt nevoia sa le odihnesc. La masa de alaturi doua doamne dragute, elegante, isi povestesc una alteia despre iubirile lor fara noroc. Una dintre ele plange. Lacrimile i se scurg pe bluza de matase fina, de firma. O mama tanara se repede ca o leoaica sa-si ridice din nisip pruncul cazut, caruia-i tremura barbita de plans.

O plimbare de vara prin Cismigiu si un popas la o cafea pe una dintre terasele aflate pe malul lacului iti ingaduie sa vezi o mie de feluri de dragoste. Si sa te bucuri ca ai nimerit, intr-o dupa amiaza torida, intr-un loc care te imbie la sarut. Intr-un colt de lume in care intelegi ca, negresit, viata nu e in alta parte, si ca, pe malul racoros al unui lac, dragostea e la ea acasa. Trebuie doar sa deschizi bratele si ferestrele inimii si s-o primesti… Asa cum e ea, de o mie de feluri… Dragoste inalta. Fericita. Dulce. Disperata. Fragila. Pierduta. Implinita. Timida. Tandra. Ostenita. Totala. Luminoasa. Inventata. Proaspata. Ostentativa. Pasionala. Eterna. Mareata. Efemera. Ridicola. Materna. Mintita. Desavarsita…

Tu cand ai fost in parc cel mai recent? Cand te-ai indragostit ultima oara? Si… in ce fel?

Fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Inimioare, si nori, si flori

A avea tabieturi e semn de inlemnire in propria viata sau, dimpotriva, e o dovada ca ne simtim stabili si impacati cu felul nostru de a fi? La ce obiceiuri nu putem renunta? De care ar fi grozav sa scapam?

Sunt dependenta de muzica, asa cum sunt dependenta de dragoste, de lumina, de speranta, de cautarea fericirii. Sigur ca fara de toate cele de mai inainte as putea sa traiesc, dar… de ce? Trec prin viata cu cate un cantec rasunandu-mi in suflet pe furis sau lasand o trena de decibeli in urma, si merg cel mai adesea cu muzica pornita in masina, ori carand cate-un i-pod intesat de minunatii muzicale dupa mine… Nu pot sa traiesc fara internet, ii caut undele catarandu-ma pe varfuri de deal sau de munte, daca e nevoie, umblu blindata cu dispozitive care sa ma tina conectata cu lumea, cu dragostea, cu prietenii mei, cu vorbele celor iubiti… Si nu stiu daca sunt dependenta, dar in mod sigur mi-e tare draga cafeaua, care imi insoteste fiecare zi. Mi-am inceput iubiri si mi-am lamurit dispute, stand cu o cana de cafea in mana. La cate o cafea mi s-a schimbat viata. Si inca mi se mai schimba, in fiecare zi, o data cu ceasca in care am invatat sa desenez, inainte de-a o aseza, inspumata, in fata iubitului meu, (de care sunt, clar, iremediabil, dependenta) inimioare, si nori, si flori, si fuioare de suflet…
Am citit undeva ca Eminescu era dependent de cafea, si m-am gandit ca poate ca exista o legatura intre cuvant si bautura nobila a diminetilor. Am aflat ca poetul Emil Brumaru a declarat cu glas raspicat si plin de metafora: „Chiar daca cineva mi-ar spune sa renunt la cafea pentru ca altfel mor, as renunta o zi, doua pana uit de faptul ca as putea muri si m-as apuca iar de baut”.
Care este tabietul la care nu renunti niciodata?- am intrebat-o pe Rona Hartner intr-un interviu pentru revista Tango. Iar ea a raspuns: „Cafeaua- dimineata, la pranz si seara”. Si m-a facut sa zambesc. Pentru ca exista dependente creative, precum aceea de iubit, vicii splendide, cum e poezia, tabieturi nobile, precum cel al cafelei. Eu cred. Eu asa traiesc… Voi?

« Pagina precedenta