Nu-i nimic putred in Danemarca…

Zilele trecute, la stirile transmise de unul dintre posturile principale de televiziune, prezentatoarea ne-a recomandat sa nu uitam copiii in masina dupa ce am oprit motorul.

Stirile se refereau la gerurile cumplite care s-au pravalit peste tara noastra, iar biata fata transmitea de undeva din exterior si probabil ca inghetase atat de tare, incat nu-si mai putea controla sirul ideilor. Am auzit de multe ori tot felul de aberatii televizate si, de fiecare data, am ramas cu gura cascata, blocata in neintelegerea felului in care unii au ajuns sa ocupe pozitii care sa le permita exprimarea in direct. Sunt absolut convinsa ca nu e usor sa vorbesti inteligent, clar si concis, in orice conditii, dar asta nu e o scuza pentru jurnalele sau emisiunile pline de gogomanii.

Am auzit mai demult o reporterita care spunea ca nu stiu ce obiectiv este securizat, in asa fel, incat sa nu poata patrunde “un x sau un grec”. Si mi s- a povestit, si inclin sa cred ca este o poveste adevarata, cum regele fotbalului romanesc, ajuns in Danemarca inaintea unui meci, ar fi fost intrebat de un celebru realizator de emisiuni sportive: “Cum e, Hagi, acolo? E ceva putred in Danemarca?”. La care el ar fi raspuns: “Nu, deloc, e curat, frumos, am fost primiti bine si stam la un hotel elegant”…

Sigur, ni se intampla tuturor sa spunem, din neatentie, din graba, cate-o aiureala si probabil ca, de mai multe ori in viata, am lasat si noi cate un porumbel sa ne zboare o data cu gandul nataflet. Dar eu ma incapatanez sa ma mir de emisiunile doldora de prostii si sa ma dezic, fara mila, de invazia de jurnalisti degraba varsatori de gafe nevinovate, din care, desigur, am auzit cu totii destule…

De ce vorbim urat

Ziua de ieri a fost inundata de stirile in care deputatii s-au facut “nesimtiti” unii pe ceilalti, ori s-au gratulat cu invective cu trimteri obscene. Jurnalele au preluat cu aplomb scandalurile parlamantare si programele de seara au facut rating povestind si rastalmacind ocarile.

Oamenii vorbesc tot mai urat. Eliberarea de sub sclavia decentei de limbaj este perceputa, probabil, ca un beneficiu al jocului democratic. Nu urmaresc prea des stirile, pentru ca, probabil, nu as mai fi fost atat de afectata de puhoiul de vorbe grele preluate de media. Dar sunt nevoita sa merg zilnic pe drumurile aglomerate ale Bucurestiului. Si nu cred sa fi fost zi de la Dumnezeu in care sa nu aud o injuratura crunta pe care, daca ar fi auzit-o odinioara vreo jupanita, s-ar fi simtit absolut obligata sa lesine.

Injura soferii grabiti si pietonii obraznici. Injura soferitele nervoase si biciclistii cu tupeu. Injura vatmanii si soferii de troleibuz. Injura bunicutele care-si duc,  de mana, nepotii la gradinita. Injura preotii care se incurca in sutane atunci cand coboara din automobil. Injura amaratii care se intorc la locul unde si-au parcat ilegal masina si nu o mai gasesc acolo. Injura pana si politistii din intersectii, dar o fac scrasnit, pe sub fluier.

Am avut si eu o perioada in care mi se parea ca, daca folosesc cuvinte peste care, mai demult, televiziunile ar fi asezat bipuri prelungi, par mai dezinvolta si mai nonconformista. Asa cum am avut vremuri in care ma simteam stinghera daca nu aveam o tigara intre degete. Dar, intre timp, am priceput ca nu ai nevoie deloc de gesturi ostentative sau de cuvinte pe care altii, mai sfiosi, le evita, ca sa poti sa te simti indeajuns de curajos intr-o lume atat de agresiva.

As vrea, astazi, sa se dea o lege impotriva injuratului. As vrea sa fie pedepsiti cu bataia narozii care ii invata pe copiii mici, care nu stiu sensul cuvintelor, sa spuna tot felul de injuraturi care, in gurita lor nevinovata, suna cumplit de caraghios. Si sa fie pedepsiti si cei care rad de ce aud. As vrea sa primeasca amenda femeile care injura ca barbatii, barbatii care vorbesc ca birjarii, birjarii care isi mana taxiul folosind cuvinte sau gesturi nerusinate.  Dar nu cred ca parlamentarii vor propune vreodata un asemenea proiect de lege, Sau, si daca vreun ciudat ar indrazni sa vina cu asemenea planuri, alesii poporului s-ar certa ca chiorii pana sa cada de acord asupra aprobarii lui si s-ar injura fara jena, acuzandu-se unii pe altii de nesimtire si de proasta crestere. Si-atunci incerc sa ma obisnuiesc sa aud lucruri pe care nu-si doreste nimeni sa le afle. Si ma straduiesc de fiecare data sa dau radioul mai tare  cand sunt cu copiii in masina, ca sa nu invete chiar de pe acum lucruri pe care n-ar trebui sa le invete niciodata.