Sunt patriot, dar ma tratez

Notiunea de patriotism a ajuns sa sune a gol. Ne ferim sa ne declaram patrioti, iar, noi intre noi, ne barfim razbit tara. Si, totusi, daca vreun strain indrazneste sa zica ceva de rau despre noi, ne zburlim dusmanos si ne amintim ca suntem romani.

Facem intre noi glume nesarate de genul celei cu tara frumoasa, pacat ca-i locuita. Ne scuturam de conditia noastra de romani si declaram ca am pleca oriunde in lume, fiindca am fost loviti de nenoroc si nu stim cum sa facem  sa scapam de soarta noastra ingrata, Insa atunci cand plecam in alte tari si ne trezim priviti cu ochi neincrezatori, ne zburlim dintr-o data si ne amintim ca noi suntem urmasii Romei si ca meritam sa fim mandri de noi…

Americanii se ridica in picioare si isi asaza mana pe inima de cate ori aud imnul tarii. O fac din convingere, o fac cu orgoliu, o fac cu emotie si, oriunde s-ar duce pe pamant, sunt mandri de tara lor. Noi ne asezam palma in fund si ne gandim sa plecam mai departe, oriunde, fiindca la noi e rau.  Si este rau, intr-adevar. Dar oricat de vanturata de amaraciuni ne-ar fi tara, noi tot romani vom ramane. Asa ca n-are rost sa ne dezicem de ceea ce nu se mai poate schimba, in singura noastra viata…

Bucurestiul sau provincia?

Jocurile politice, intamplarile culturale, evenimentele artistice au loc, aproape exclusiv, la Bucuresti. Dar parca oamenii din restul tarii sunt mai buni si mai primitori. Mai onesti.

Pentru toti cei care tanjesc dupa viata tumultuoasa, pentru cei care viseaza sa aiba puterea de a schimba lumea, pentru cei care isi doresc sa aiba o cariera de succes, alegerea Bucurestiului ca oras si ca reper vine de la sine. Tinerii nascuti departe de Capitala aspira sa ajunga in miezul orasului de pe Dambovita si sa isi nasca copiii in maternitatile bucurestene. Si pentru multi dintre cei care locuiesc pe langa granite e o mandrie sa aiba rude in Bucuresti.

Insa merg din oras in oras si intalnesc oameni care nu vin decat rar in Capitala si nici nu simt nevoia sa schimbe linistea urbei lor frumoase cu fierberea din miezul de tara munteneasca. Imi par mai putin grabiti si mai amabili decat cei printre care traiesc zi de zi. Le ascult povestile de viata si ma minunez cu cata onestitate isi deapana marturisirile, ferindu-ma in fiece clipa de banuiala ca ar putea spoi adevarul, in asa fel incat sa se prezinte mai buni si mai frumosi decat sunt in realitate.

Sunt mai drepti oamenii din provincie decat cei care traiesc in Capitala? A ramas in tara un spirit al onoarei si al demnitatii mai adanc si mai frumos decat in Bucuresti? E o alegere pentru cei care iubesc viata tihnita si senina sa fuga departe de efervescenta marelui oras in care rasare soarele intregii tari? Sau, de fapt, daca suntem indeajuns de puternici, ne facem viata asa cum vrem indiferent unde ne-avem adresa de pe buletin? Merg prin orasele tarii si mi-e drag sa intalnesc oameni nobili si frumosi. Dar am sa ma intorc acasa, unde e viata mea, unde-mi sunt rosturile pe care nu stiu daca le-as putea transfera in alt colt de pamant, chiar daca, parca, uneori mi-as dori…

Romani de care suntem mandri

Ne-am invatat sa ne scuturam, dezamagiti, cand vine vorba de conditia noastra de romani si de statutul nostru in lume. Ni s-a intamplat tuturor sa calatorim si sa vedem mutrele acre ale celor care au aflat din ce tara venim. Si ne-am molipsit de dispret.

Desi ar fi trebuit ca macar noi, in tara, sa ne cultivam mandria de cetateni ai unei tari fara noroc, dar cu o istorie demna, ne-am molipsit noi insine de pacatul deraderii. Suntem primii care ne luam peste picior atunci cand vine vorba de comparatia cu alte natii. Noi am inventat bancurile in care, dintre un american, un neam si un roman, cel de pe urma e smecher si fenteaza sistemul ori incalca abil legile. Si tot noi spunem despre propria noastra tara ca e frumoasa, dar pacat ca-i locuita.

Iar asta se intampla fiindca suntem primii care uitam ca exista romani care sunt mai cunoscuti si mai iubiti in afara tarii decat printre noi. Suntem cei dintai care uita de Brancusi, de Enescu, de Eugen Ionescu…

Exista in constiinta lumii romani care au schimbat, prin realizarile lor, mersul planetei. Sunt cei recunoscuti cu smerenie in afara granitelor, dar care parca nu valoreaza la fel de mult inauntrul tarii. Eu cred ca Nadia Comaneci e mai iubita in alte tari decat la noi, unde gurile rele gasesc mereu cate ceva de comentat la adresa infatisarii sau a accentului ei. Peste hotare numele Ilenei Cotrubas, al Angelei Gheorghiu sau al Leontinei Vaduva sunt repere insemnate ale scenelor muzicale. Virginia Zeani e un nume adorat si respectat, insa aici aproape nimeni nu a auzit de ea. Damian Draghici este chemat sa cante cu marii artisti ai lumii, iar Rona Hartner e recunoscuta si iubita mai mult in Franta decat in Romania. Si lista ar putea continua mult si bine, pentru ca sunt romani vrednici de aplauzele planetei in mai toate domeniile vietii. Numai ca noi nu prea ii stim. Asa ca las deschisa lista respectului, si va invit sa treceti pe ea nume de romani care merita toata admiratia noastra si care ne salveaza tara de la o conditie derizorie…

In fara celor enumerati mai sus, mai inscriu pe lista numele Gabrielei Szabo.

Mai stiti si alte personalitati al caror nume merita scris aici?

Femeile din politica

M-a intrebat cineva, de curand, daca nu am de gand sa intru in politica. Si am ras cu gura pana la urechi. Apoi, in singuratate, am stat si am reflectat de ce, in opinia mea, n-ar putea nicio femeie sa intre in politica avand sufletul impacat pe de-a-ntregul.

Pentru ca, oricat de optimista as vrea sa fiu, nu vad decat doua directii posibile in politica din tara noastra. Sa fii o vizionara curata ca lacrima. Sa predici crezand nebuneste in doctrina ta. Sa mergi pana in panzele albe cu ceea ce speri si incerci sa transformi. Sa fii stranie si indrazneata, ca o Ioana D’arc. Sau, ciudata si aratata cu degetul, ca Leonida Lari, ca Mitzura Arghezi. Cine are curatenia, forta, taria, nebunia de-a alege un asemenea drum? Eu, una, sigur, nu.

Si mai exista si cealalta varianta. Sa-ti doresti politica drept trambulina pentru a te face remarcata si pentru a capata celebritate. Pentru a te imbogati, cazand la pace cu marii smenari ai lumii politice. Pentru a-ti asigura un drum sigur in viata. Pentru a-ti pune deoparte afaceri si bani intr-un singur mandat politic cat sa-ti ajunga in toate mandatele vietii. Ce deficit de scrupule iti trebuie ca sa poti sa alegi, cu sange rece, o asemenea cale?…

Recunosc, sunt cinica, sunt sceptica, sunt dezamagita. Mai toate femeile din politica romaneasca au ori dosar penal si geanta Hermes, ori bentita pe frunte, ciorapi rupti si nepasare fata de ironia nemiloasa a celor din jur. Multe sunt ori sotii de mari smecheri, ori amante sau fiice de stabi. Si nici unele, nici altele, nici celelalte nu au autoritate reala si n-au schimbat nimic in tara asta. Si, bineinteles, ca exista exceptii. Dar putine si ratacite, care confirma regula si-o fac si mai evidenta, si mai trista, si mai romaneasca…