De ce fumam?
Februarie 5, 2010 de Alice Nastase Buciuta in Conversatii
Am inceput sa fumez pe cand eram studenta. Venisem dintr-un oras de provinice si ma simteam foarte singura. Nu stiu nici acum de ce mi s-a parut o solutie sa aprind o tigara.
Poate pentru ca, atunci cand te simti singur, nu stii ce sa faci cu mainile. Poate pentru ca mi se parea ca intru, astfel, in randul lumii, si nu mai sunt fata timida, ratacita intr-un oras necunoscut.
In anii in care am stat cu alte trei fete in camera de camin, doua dintre noi fumau si doua nu fumau. Era, insa, atat de fum in camera noastra, incat nu cred ca mai avea vreo insemnatate cine aprinde tigara si cine doar inhaleaza fumul alteia. In epoca aceea imi erau antipatici nefumatorii si ma simteam jignita daca indraznea cineva sa-mi spuna ca, in casa lui, nu se fumeaza.
Au fost apoi anii primei slujbe, in care, tot asa, sub pretextul ca fumatul ma face sa ma simt in largul meu, am continuat sa fiu dependenta de tigari. Si au fost anii in care am inceput sa simt ca mi-e tot mai greu sa alerg si sa urc scarile. Ca si cum as fi imbatranit galopant, desi eram doar o fata de douazeci si ceva de ani.
M-am lasat de fumat dintr-o data, cand, nu stiu cum, nu stiu de ce, tigarile s-au scumpit atat de mult, incat aproape se dublase costul unui pachet. A fost un moment de deznadejde in care am inteles ca e absurd sa ma incapatanez de aproape zece ani intr-un viciu care ma face sa fiu si mai saraca decat sunt. Nu pot sa mint si sa spun ca motivul pentru care m-am lasat ar fi fost o intelegere profunda a raului pe care mi-l aducea. Dar pot sa depun marturie cat de mult bine mi-a adus renuntarea la tigari.
Nu am, asadar, o istorie exemplara in privinta renuntarii la fumat. Motivele mele au fost conjuncturale si mercantile. Dar pot sa va spun cata usurare, cata putere, cata mandrie, cata tinerete mi-au adus lunile in care, incet-incet, ma curatam de vechile deprinderi. Nu mi-a fost usor. Am avut o vreme in care visam ca dau spargeri la tutungerii. In visele mele furam tigari, ca sa nu mai raman niciodata cu camara goala si cu plamanii curati. Dar, in stare de veghe, urmaream cu ochi uluiti transformarile miraculoase pe care mi le aducea intoarcerea la o viata sanatoasa.
Nu-i antipatizez pe fumatori, dar spun oricui care ma intreaba ca e un viciu absurd, care ne strica vietile. Mi-ar fi drag sa pot convinge pe toti cei care fumeaza sa renunte, asa cum mi-ar fi drag sa ii fac pe toti - in frunte cu mine insami- sa traiasca sanatos pe de-a-ntregul, sa manance legume si sa bea apa plata, nu fleica de porc si bere neagra. Dar eu stiu ca suntem oameni liberi, iar libertatea noastra include si slabiciuni, si neputinte, si caderi, si inaltari. Si renuntari. Si ca, din pacate, fiecare dintre noi ajunge la adevarurile profunde abia in momentul in care el insusi este pregatit sa o faca.