Secvente de toamna

Anul acesta toamna ne rasfata cu o vreme blanda si o atmosfera romantica. Ziua si seara ne scutura putin un fior racoros, parfumat discret de frunzele cazute pe care romanii nu le iarta deloc si le incing in binecunoscutele focuri de la marginea drumului, ritualul nostru milenar, poate, asezonat urbanistic si cu cate un cauciuc…

La pranz, insa, te poti relaxa sub razele blande ale  soarelui, toropit poate si de norii artagosi. Sta sa ploua si totusi, nu se intampla. In schimb, eu as alerga toata ziua daca as putea, culorile dramatice ale frunzisului trecut imi incanta retina si creierul, atmosfera este parca mai relaxata si ma simt  departe de febra “planurilor”. Planuri de orice fel. In general, toamna am sentimentul  liniei drepte a lucrurilor “intrate pe fagas”, o senzatie in care ma complac cuminte. Un respiro. Prin decembrie o sa reintru poate, in stress si vacarm.

Chiar daca mai  ploua putin, pe  cuvant ca nu ma supar! Bunica imi preciza mereu, in copilarie, ca ploaia e bucuria plantelor din gradina noastra. In plus, nici macar nu ma obliga sa stau in casa cand ploua, ci sa ma bucur de aerul ozonat si ionizat, sub adapostul umbrelei ori al hainelor impermeabile. Ploaia nu ne imbolnaveste, daca stim cum sa ne imbracam si sa ne incaltam corect si in niciun caz nu trebuie sa ne paralizeze in casa sau sa ne tulbure programul.

Cand nu ploua, aerul curat al toamnei ma incurajeaza sa incalec bicicleta si sa iau la rand satucurile din preajma lacului Snagov. Pentru padure, am o varianta si mai tentanta - plimbarea pe drumurile forestiere, pana cand ajungi in mijlocul unui luminis, cu raze filtrate printre crengile dese, ca o ilustratie din cartile cu povesti. Acolo, trebuie doar sa te opresti si sa astepti vreo cinci minute in liniste. Din tufele dese apar curiosi, iepuri uriasi, cerbi sau caprioare, ba vezi chiar si urechile ascutite sau cozile stufoase ale vulpilor pitice.  Veveritele escaladeaza nervos scorburile arcuite si cate o ciocanitoare zgaltaie obsesiv trunchiurile nemiscate. Si astea la doar 25 minute de Bucuresti, una din cele mai poluate capitale europene. Cata putere are inca, Natura!! Si ce bine ca traiesc in 2011 si pot imortaliza cu un simplu telefon aceste crampeie ireale

Nu pot inregistra nicaieri insa mirosul toamnei. Este atat de usor de recunoscut- o combinatie de  fan cosit  si balegar, iar pamantul umed, proaspat arat si rascolit, parca il  inspira si el. E tare liniste aici, departe de traficul si nervozitatea orasului, de birouri, de cabinete medicale, birouri si spatii inghesuite, ghisee, de  fite…

In alte weekenduri, cu zile inca lungi si luminoase, ma sui in masina si dau o fuga catre zonele putin mai deluroase, spre  Poiana Campinei, de unde imi place sa imi desfat simturile cu gustul si mirosul roadelor toamnei, direct de la producatori sau cultivatori.  Ce vreti mai “bio”? Cu atat mai mult cu cat chiar simt nevoia de mai multi antioxidanti dupa atacul soarelui, de minerale si oligoelemente dupa deshidratarile succesive suferite pe timpul caniculelor sau expunerii la plaja, mare, vant uscat, cu toata apa plata consumata in mod religios.

Cand vad pe drumurile de tara, tarmuite de pomi cu frunzele aramii, taranii, cu lazile scoase in fata portilor, deja imi lasa gura apa gandindu -ma la gustoasele retete  de toamna, dovlecei, vinete, varza, gogosari si ardei, reunite in binecunoscuta zacusca, aromata uneori si cu ciupercute diverse, ghebe  sau hribi. Si, ca sa o recunosc, de vreo doi-trei ani, si cu trufe proaspete, dar pe astea le iau de la delicateriile din Bucuresti. Sau, si mai sanatos si satios, ghiveciul scazut, cu ceapa rosie si putin usturoi, dar si cu toate condimentele romanesti, de la cimbru la patrunjel, al carui miros imi umple casa cu amintirea bunicii.

De deserturi nu mai vorbesc. Este sezonul fructelor parfumate. Prunele, bogate in fibre si cel mai dulce si natural inlocuitor al zaharului: strugurii zemosi de masa si mustul bogat in resveratrol. Apoi, placinta cu dovleac. Nu poate fi o prajitura mai delicioasa! Eu in compozitie adaug si ceva nuci si las sa scada mai mult: pun doar o foaie subtirica dedesubt, eventual din faina de migdale, chiar nu imi mai trebuie nimic altceva!

Vorbind de nuci acum e momentul proviziilor gen Chip si Dale eu una sunt cea mai mare strangatoare de nuci si alune de padure, seminte de dovleac si floarea soarelui.  Le mananc crude, ca gustari. Insa miejii, trasi usor la tigaia incinsa, chiar si fara sare,  merg in orice salata sau prajitura mai  fada. In plus, miejii de seminte de dovleac prajiti merg in orice supa crema, in loc de crutoane.

In serile calme de toamna trebuie sa imi gasesc momente de autoingrijire a tenului si pielii. Oricat de greu imi e sa ma despart de culoarea frumoasa a bronzului, pielea o cere, asa ca am descoperit un scrub exfoliant foarte parfumat, dupa o cada prelungita. Dupa care aplic cu generozitate crema, absolut necesara. Ca o paranteza, daca nu aveti destula rabdare sau o crema foarte hranitoare de aplicat dupa scrub, mai bine nu il faceti. Am vazut la microscop cat de stresata este pielea dupa un astfel de traament! Eu una prefer cremele bogate in nutrienti, insistand asupra pieleii gambelor, coatelor, genunchilor, umerilor.

Fata isi pierde si mai repede din culoarea verii, dar si petele, care raman in urma atingerii soarelui, sunt mai suparatoare. Asa ca acum e momentul terapiilor de exfoliere naturala,  cu continutul din fiolele speciale din acizi de fructe, de exemplu, bogati in vitamina C, cel mai puternic stimulant pentru refacerea fibrelor de colagen, urmat evident de hranire din plin.

Mastile sau patch-urile de colagen imbibate cu Serumuri hranitoare cu extracte diverse, de la celule stem de alge sunt o optiune comoda, fiindca actioneaza rapid si pot fi aplicate si doar cele 20 minute de cada, ori de timp, petrecut cu masca pe par. Fiindca si podoaba noastra capilara a avut de suferit, mai ales varfurile sau jumatatea dinspre varf a firului de par. Daca in timpul saptamanii balsamul ajuta la descurcare si stralucire, in weekend eu ii arat putin mai mult respect si ii ofer rasfatul unei masti, cu efect potentat de aplicarea unui prosop infierbantat bine, inainte.

Cred ca toamna inseamna meditatie, introvertire, relaxare, revitalizare. Este momentul ideal de a incepe un sport nou, sedinte de masaj sau yoga, de a incepe sa inveti ceva, o limba straina sau sa te initiezi intr-un domeniu diferit, sa abandonezi un viciu, fumatul de exemplu, sa ii asculti pe cei din jur sau pur si simplu, sa deschizi urechea ca sa poti auzi vocea naturii.

Viata de nomad

Mi-ar placea sa strabat lumea intr-o caruta cu coviltir. Sau intr-o masina-casa, intr-un mobile-home cum cred ca ii spun americanii. Sa hotarasc in fiecare dimineata incotro o s-o apuc si sa am dreptul de a ma razgandi pe parcurs, daca vreau.

Mi-ar placea sa treier pamantul in lung si in lat, sa descopar lumina, parfumul si muzica fiecarui loc si sa pot compara si amesteca amintirile intr-un cocktail ametitor care sa se numeasca “My Life”.

Mi-ar placea sa imi cresc copiii doar dupa regulile dragostei mele pentru ei. Sa nu ii oblig la niciuna dintre constrangerile vietii scolaresti, ci doar la acelea, minunate, ale bunului simt, ale bunului gust. Sa invatam impreuna sa pictam splendorile peisajelor intalnite prin lume si, intre noi, sa vorbim doar in versuri.

Mi-ar placea sa ne spalam in ape de rau si sa ne miroasa parul a fan cosit. Sa purtam doar haine din bumbac si matase si sa visam doar visele pe care ni le dorim.

Sa cunoastem cate putin din toate limbile pamantului, ca sa ne putem intelege cu orice muritor intalnit in cale. Si sa stim cate putin si din limbile animalelor, ca sa nu gresim drumul niciodata… Drumul catre destinatiile noastre nestiute. Si drumul catre noi insine.

De cate ori vine toamna peste viata mea, mi se face un dor cumplit de duca si de libertate. Si pentru ca nu mi-l pot ostoi niciodata, ma consolez cu gandul ca va veni, in curand, o noua vara. Una mai frumoasa ca orice anotimp trait pana acum.

Nascuta vara

Fiecare an are treptele lui pe care le urcam, cu bucurie sau cu nostalgie. Asteptam sarbatorile iernii si le traim cu emotie, cu grija, cu fast, cu evlavie. Le intampinam cu entuziasm pe cele ale primaverii si ne inaltam prin lumina o data cu plecarea iernii. Si, in fiecare an, ne dorim venirea verii si apoi alunecam inspre toamna cu sufletul ametit de frumusetile pe care le-am strabatut.

Merg inspre toamna cu inima indurerata de dor. Parcurg ultimele zile ale verii cu emotie adanca, cu ravasire, cu stradania de a ma bucura de soarele si de caldura de care mai am parte inainte de cea dintai zi, de cea dintai noapte a lui septembrie. Incerc sa ma conving ca toate verile care vor urma vor fi inca si mai frumoase si, asa cum fac in fiecare an, astept toamna adunandu-mi toata bunavointa.

Si, totusi, cu toata stradania mea, nu reusesc sa nu ma indurerez de plecarea verii. Si nu pentru ca sunt nascuta vara, nu pentru ca ma sperie frigul si gheturile, nu pentru ca iernile imi par frumoase doar atunci cand le privesc pe fereastra, dintr-o casa incalzita… Ci pentru ca vara simt ca iubirea mea e intreaga si vie, pentru ca, vara, drumurile mele aurite de soare sunt binecuvantate cu noroc, pentru ca doar vara pot sa fiu fericita cu adevarat.

Nu am de ales. Plec inspre toamna recitand din poezia Ninei Cassian si ma consolez, atat cat se mai poate, cu splendoarea versurilor ei.

“Mi-e dat sa ma smulg din privelisti
cu sufletul nepregatit,
cum dat mi-e sa plec din iubire
cand inca mai am de iubit…”

Nu pot sa sufar toamna

Probabil ca indarjirea mea de a ma impotrivi anotimpurilor are ceva copilaros si absurd. Si, totusi, in fiecare an, ma agat de vara cu maini de indragostita si suflet de fecioara.

Am trecut prin cea dintai zi a toamnei cu aceeasi obida pe care o pun mereu in trecerea peste pragul verii. Inaintez spre miezul lui septembrie cu pumnii stransi si inima ghemuita, stiind ca merg, fara voie, spre o alta asteptare nesfarsita a singurului anotimp de care stiu sa ma bucur.

Sunt un om lucid, iar simtul meu estetic functioneaza destul de constant, indeajuns de temeinic ca sa pot deosebi, cred eu, frumosul de urat. (Nu am ajuns si la performata de a distinge binele de rau, dar asta e o alta poveste…) Asa ca imi bucur ochii de toata dezlantuirea de culori a toamnei stiind ca, in curand, iarna va acoperi cu ninsori toate pacatele noastre, obligandu-ne sa ne intoarcem, din nou, la puritate. Dar frumusetea lumii, ea singura, nu e niciodata de ajuns pentru fericire.

Drept care, marturisesc, nu pot sa sufar toamna. Doar atunci cand soarele e inalt si puternic ma simt cu adevarat implinita. Doar cand am dreptul sa ma arunc in mare si sa cant o data cu valurile simt ca traiesc din plin, asa cum mi-am dorit intotdeauna. Doar cand e vara in jur si in suflet simt ca am puterea sa lupt pana la capat pentru dragostea mea. In rest de viata, astept, vegetez, hibernez. Spun rugaciuni ca sa se intoarca vara, implor zeii sa-mi lase dragostea vesnica, fara schimbari de anotimpuri.

Cele mai frumoase poezii de toamna

E timp de iubiri infrigurate si de poezii spuse cu glas induiosat. A venit toamna si-mi acopar inima cu umbra inimii mele-pereche, cu fotografii splendide si cu versurile celor mai tulburatoare poezii de toamna. Ascult “September Morning” si recitesc Constanta Buzea, Arghezi, Pastorel… Ce ascultati ca sa nu fie, dintr-o data, asa de frig? Ce poezii de toamna la fel de frumoase cunoasteti?

Foto: Paul Buciuta/ MareaDragoste

http://www.youtube.com/watch?v=4E_UoJ8Kn0Y

Constanta Buzea - Ca o greseala-n care-am stat

Toamna-n gradina, toamna pe deal,

Toamna pe ses,

Toata lumina prinde rugina, frunzele ies

Sa se-nfasoare pe rasuflare si pe vedere

Intr-o cadere ca o culoare fara putere.

Ea ne ajuta, sufletul nostru e impacat,

Vara e muta ca o greseala-n care-am stat.

Cum suntem azi, am fost si ieri, altii, tot altii,

Marea ne uita, uita-ne muntii, inaltii.

Fie ca stam de-aci-nainte puri în lumina,

Frunzele aduc înspre pamant urme de vina.

Totusi ce pret necugetat se pregateste

Pentru livezi si pentru vii, pentru nadejde,

Pentru un cer inca senin, pentru schimbare,

Pentru toti samburii care devin lacre de soare?

Tudor Arghezi - Toamna

Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte.

Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.

Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.

Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani.

Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.

Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.

Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut

Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.

Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii…

Privirea intarzie pe panglicile rochii.

Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd…

Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange?

Apusul isi intoarce cirezile prin sange.

O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut -

Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.

Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data

S-aplec la sarutare o frunte vinovata

Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua

Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua.

Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata,

Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata ,

Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat.

Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.

Lied - Al.O.Teodoreanu

Toamna a cazut,

Peste parcul mut.

Tainicule dor,

In zadar te alint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna trece acum.

Invelita in fum.

Unde-i de argint

Glasul ei sonor?

Trandafirii mor.

Visurile mint.

Toamna mi te ia,

Vis stingher, cu ea.

Lacrima de dor

Strop de margarint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.