Oameni frumosi si oameni urati

Lucrez intr-un domeniu in care imi e ingaduit sa pot privi oamenii in cele mai mici detalii. Sa ii intalnesc in tihna, sa stam de vorba pe indelete. Apoi, pentru ca imortalizam intalnirile noastre profesionale, ii pot revedea in fotografii si-i pot studia dintr-o suta de unghiuri.

Dintotdeauna am ras de formulele stereotipe care spun ca frumusetea interioara conteaza. Ba chiar le-am spus multor domni naraviti doar la iubiri cu fotomodele, insa invatati sa declare ca isi aleg partenerele in functie de frumusetea sufletului lor, ca mi se pare straniu ca toate inimile generoase din vietile lor se asortau cu 90-60-90. Mi s-au parut mereu expresii lemnoase toate cele care proslaveau armonia de sub piele si oase si, cumva, neadevarate. Nascocite doar pentru a-i consola pe cei mai putin daruiti de la natura.  Dar inteleg ca, uneori, printre ipocrizii, se pot ascunde cele mai mari adevaruri. Acelea care suna prea pompos ca sa poata umbla trufase prin lume.

Am stat de vorba si am fotografiat femeile care trec drept cele mai frumoase din tara asta. Am intalnit mai toate divele neamului si le-am privit lung, atent, serios. Si am constatat, nu o data, ca multe dintre ele sunt ingrozitor de urate. De obicei acelea care nu spun adevarul. Acelea care se poarta cu ostentatie. Acelea care au uitat cine sunt si se poarta ca si cum ar fi putut sa isi cumpere, cu bani multi, costum de zeita si poseta Vuitton. Si am intalnit si femei care nu pentru frumusete s-au remarcat, ci pentru alte calitati ale sufletului si ale mintii, dar m-am mirat, luminandu-ma de bucuria constatarii ca sunt, de fapt, incredibil de frumoase. Numai ca frumusetea lor nu o pot vedea decat aceia care merita sa o vada si o pot intelege.

Ma uit la propriile mele fotografii si ma descopar urata, in anii in care masurile trupului nu ma necajeau niciodata. Si ma vad frumoasa in imagini surprinse in bucati de viata in care uitasem de ambitiile de fashionista si le regasisem pe cele de mama, de sotie, de prietena. Si inteleg ca lumea e impartita in oameni frumosi si oameni urati, ca e impartita in oameni buni si oameni rai, in oameni onesti si in mincinosi. Si ca, in mod paradoxal, impartirea e una singura, aceea care desparte ceea ce e valoros de ceea ce nu este. Numai ca granita aceea e cel mai greu de trasat pe atlasele propriilor noastre lumi.

Frumosi si urati

Am ras o viata intreaga de sintagma conform careia frumusetea interioara conteaza. Mi s-a parut mereu o platitudine la care fac apel divele ipocrite si am completat intotdeauna in gand o asemenea afirmatie cu gluma - proasta – conform careia detinatorii de frumusete interioara ar trebui sa se intoarca pe dos.

In dialogurile mele cu dive, am auzit de multe ori formula de mai sus si poate ca asta a bagatelizat-o in ochii mei. Am inscris-o automat in seria de raspunsuri standard de genul “cel mai mare defect al meu este prea marea incredere in oameni”, “compromisul cel mai insemnat pe care l-am facut a fost ca m-am mutat in Capitala” sau “eu nu mint niciodata”. Am batut cu pumnul in masa (si cu soldurile de perete, ca sa le turtesc) si mi-am spus, singura, ca, de fapt, frumusetea exterioara e singura frumusete care ne schimba viata, ca trebuie sa ne luptam sa fim mladioase, aranjate, cochete si sexy daca poftim la o cat de mica sansa la fericire. Dar, in timp, am invatat sa ma uit cu mai multa atentie la oameni si, prin natura profesiei mele, la fotografiile lor. Si am constatat ca, intr-adevar, frumusetea dinauntrul nostru aduce, intotdeauna, cu mult mai multa lumina, si farmec cu mult mai adanc decat cea pe care o vezi la prima privire. Oamenii destepti, luminati, cu spirit ales, sunt frumosi indiferent de trasaturile lor. Eu n-am vazut niciodata un om intelept si talentat care sa mi se para urat. In schimb, am vazut destule femei cu trasaturi impecabile care erau slutite de privirea tampa sau plina de venin, indeajuns de multi domni considerati sex-simboluri care aveau sufletul otravit de imoralitate si de nepasare, iar asta ii facea sa-mi para urati in toate fotografiile si in majoritatea intalnirilor pe viu. Am priceput, dupa destula vreme, ca degeaba ai fruntea bombata daca ai sufletul tesit, si ca in zadar ti-s ochii violeti si tiviti cu gene intoarse daca privirea e goala de orice gand, iar seninatatea de sub pleoape e dovada unui IQ jalnic.

Sigur ca cei mai frumosi dintre pamanteni sunt cei care au si sufletul si trupul frumos. Ei sunt norocosii, alesii, cei mai apropiati de lumea zeilor. Dintre ei se recruteaza marile vedete, personajele ultracarismatice pe care le adora intreaga planeta. Marilyn Monroe n-ar fi fost considerata nicicand frumoasa intregului pamant daca trupul ei apetisant nu ar fi adapostit in el o delicatete induiosatoare, o tristete fina si nobila, o feminitate completa, senzuala, inteligenta. Audrey Hepburn nu ar fi fost declarata cea mai frumoasa femeie a tuturor timpurilor daca silueta ei superba, fragila, profilul ei perfect nu ar fi fost asociate cu o regalitate a gesturilor si a gandurilor, cu o inteligenta vie, rasfranta in fiecare inflexiune a glasului. Nu cred ca Meryl Streep sau Barbra Streissand au fost vreodata tratate ca femei urate, desi trasaturile lor imperfecte nu le-au asezat, dintru inceput, in categoria celor daruite cu nuri. Si, totusi, amandoua au trait vieti de impliniri si iubire si au jucat credibil, splendid, magistral, roluri de femei divine. De foarte multe ori nu poti avea si trup perfect si spirit chipes… Dar eu cred tot mai profund ca ai sanse sa apari in fata lumii ca un om frumos daca esti dotat cu un suflet nobil si expresiv, de care cei din jur se pot indragosti pentru totdeauna. Cei care poftesc doar la cate un decolteu indraznet sau la o silueta cu masuri perfecte si nu primesc nimic mai mult de atat, s-ar putea sa se plictiseasca repede si, in scurt timp, sa li se aplece de deliciile unei splendori de suprafata.