Alchimie de vacanţă: cum să-ţi transformi timpul în aur curat.

La ora la care scriu aceste rânduri, preţul aurului a sărit de 1900 de dolari pe uncie. După prăbuşirea banului, civilizaţia îşi caută un nou reper. Eu aş propune ceva mai preţios decât aurul: timpul. Deşi trăim mai mult şi ceva mai bine, suntem din ce în ce mai ocupaţi şi mai fugăriţi de nenumăratele deşertăciuni ale traiului modern.

După un an de muncă, stress, obligaţii şi probleme, te trezeşti că ţii în palmă câteva săptămâni curate, numai ale tale: vacanţa, cel mai preţios zăcământ de timp. Cum să eviţi să-ţi scape printre degete? Cum să extragi din el tot ce e mai preţios? Cum să transformi zilele de vacanţă în aur? Iată cele 7 ingrediente secrete utilizate de alchimiştii vacanţelor.

1. Răbdare. Nu te grăbi, nu te repezi şi nu pune presiune pe tine şi pe timpul tău. Adevărata frumuseţe a unui loc se relevă doar celui răbdător. O oră sau o zi în plus de aşteptare pot face diferenţa dintre o călătorie standard şi una memorabilă. Cu cât timpul trece, locurile se deschid şi ochii încep să perceapă semnificaţii până atunci ascunse. Noi prieteni apar, deschizând uşi până atunci invizibile. Locurile nu sunt acolo atunci când ajungem la ele. Trebuie să le aşteptăm să se arate.
   
2. Pasiune. Vacanţele sunt nu doar o ocazie pentru a te relaxa, ci şi pentru a-ţi urmări pasiunile de care nu ai avut timp să te ocupi în restul anului. Organizează-ţi vacanţe tematice, prijeluieşte-ţi cunoaştere, înţelegere şi evoluţie. Dacă te pasionează orhideele, acordă-ţi nu una, ci 10 vacanţe pentru a le privi de aproape. Îţi place să faci fotografii? Alege-ţi o temă şi urmăreşte-o câţiva ani. La final, vei avea nu doar o arhivă de imagini, ci un proiect consistent din care şi tu, şi ceilalţi puteţi învăţa. Te fascinează povestea cafelei? Oferă-ţi o mie şi una de nopţi ca s-o asculţi pe toată, din Istanbul în Columbia şi din Paris în sălbatica Indonezie.
   
3. Oameni. Un ghid în carne şi oase face de un milion de ori cât unul tipărit. Oamenii sunt cei care dau locului farmec şi sens. Oamenii sunt cei care seamănă Pământul cu poveşti, pe care generaţiile următoare le plivesc, le culeg şi de dăruiesc mai departe. Din nisip, oamenii culeg poveşti cu piraţi. Din stâncă – legende cu zei. Oriunde vei merge, caută oamenii locului şi călătoreşte prin ei. Vei ajunge în locuri despre care nici nu bănuiai că există.
   
4. Bucurie. Ai pierdut autobuzul? Vine altul. Ospătarul ţi-a adus altceva decât ai comandat? Prilej perfect să mai încerci şi altceva. Ai o iguană pe tavanul camerei? Fă-i o poză, că altfel n-o să te creadă nimeni. O vacanţă în care totul merge conform planului e ucigător de plictisitoare. Călătorim ca să descoperim, nu ca să confirmăm, corect? Lasă lucrurile să se întâmple şi bucură-te de ele. Fiecare întâmplare neplanificată e o portiţă către noi descoperiri. Bucură-te de tot ce ţi se întâmplă. Viaţa e tot mai săracă în neprevăzut.
   
5. Rătăcire. Lasă harta din mână, opreşte GPS-ul, nu mai întreba pe nimeni nimic. Mergi după busola proprie, orientându-te după soare şi după zborul rândunelelor. Nu contează unde ajungi. De fapt, din clipa în care te-ai eliberat de presiunea unei destinaţii, practic nu te mai poţi rătăci, pentru că nu vrei să ajungi nicăieri. Inima unui oraş nu bate la vedere, în muzee, catedrale sau centre comerciale. Ca să descoperi esenţa locurilor vizitate, lasă-te călăuzit de dragoste şi curiozitate. Mai ţii minte? Când eram copii ne puteam petrece o după-amiază întreagă privind o rădaşcă rătăcită în spatele casei bunicilor. Mergi unde te duce sufletul. Nu există GPS mai bun.
   
6. Linişte. Taci din toţi porii, taci din toate puterile, fii tăcere. Aşa cum nu vorbeşti în timpul unei slujbe sau în timpul unui concert simfonic, aşteaptă finalul pentru a te spovedi sau a aplauda. Dacă vorbeşti nu poţi auzi, dacă arăţi nu poţi vedea. Frumuseţea e tăcută şi se arată doar celor tăcuţi. Iar împărtăşirea ei cu un tovarăş drag de drum se face în linişte, printr-o privire de-o secundă sau o strângere de deget. La fel ca marile iubiri, marile călătorii se împlinesc într-o tăcere care spune tot. Taci. Nu poţi explica o culoare.
   
7. Continuitate. Deşi aşa am fost învăţaţi să credem, o călătorie nu se încheie în clipa în care te-ai întors acasă. Aşa cum o relaţie nu se încheie la prima ceartă între cei doi îndrăgostiţi. Timpul petrecut acasă – şi respectiv departe de depărtări – consideră-l o binevenită escală de aprovizionare. Umple-ţi desagii cu informaţie şi inspiraţie, pentru ca viitoarea ta vacanţă să fie şi mai intensă. Da, e drept, acum eşti acasă, dar asta doar pentru scurt timp, cât să dai jos colbul de pe haine. Mâine-poimâine pleci mai departe. Drum de aur îţi doresc!

Brăduţ Florescu este jurnalist şi fotograf de călătorii, editor al site-ului Tedoo.ro.

Foto: Brăduţ Florescu.

Cimitirul vesel de la Sapanta

E unul dintre locurile de care imi fusese dor inca din copilarie. Am fost prima oara in cimitirul vesel de la Sapanta pe cand eram eleva, intr-un timp cand vacantele noastre insemnau drumuri lungi, facute prin tara.

In fiecare noapte poposeam intr-un alt loc, undeva pe malul unui rau sau la marginea unei paduri. Inaltam cortul seara de seara, un cort cum erau odinioara, din acelea care se construiau dintr-o suta de stalpi asezati unul peste altul, cu o maiestrie care presupunea si antrenament, si harnicie, si tenacitate. Si, oricat de anevoios ar fi fost sa strangem si sa desfacem bagajele in fiecare zi, splendoarea evadarii din praful orasului si din rutina obligatiilor zilnice ne facea sa uitam de orice greutate.

Nu stiu daca copiii mei s-ar mai putea bucura de un asemenea concediu. Poate ca li s-ar parea amuzant sa dormim intr-un cort, dar, cu siguranta, n-ar accepta prea entuziasti sa stranga si sa intinda saltelele pentru noapte. Dar stiu ca si pentru ei, ca pentru fiecare dintre noi, intalnirea cu cimitirul vesel de la Sapanta poate fi prilej la fel de insemnat pentru revelatii, pentru uimire, pentru bucurie. Un pas catre intelepciune si catre intelegerea profunda a frumusetii drumului vietii catre moarte. Ati fost, vreodata, la Sapanta?

Curajul de a fi parinte

Ne-a intrebat cineva in avionul de intoarcere: Cum ati avut curaj sa plecati in vacanta, atat de departe, cu un copil atat de mic si cu inca doi copii, nici ei prea mari? Si ne-a marturisit ca fetita lor e inca micuta, are doar 4 ani, si ca nu o iau niciodata in deplasarile lungi.

Eu nu mai gandesc demult asa. Recunosc, imi era putin teama sa plec cu amandoi copiii cand eram singura, dar asta nu ma impiedica, totusi, sa ii iau cu mine peste tot unde puteam sa ii iau si unde puteau ei sa vina, stiind ca orice drum, orice zbor, orice intoarcere au farmec doar atunci cand ai alaturi pe cei pe care ii iubesti. Cu Dumnezeu inainte si cu toate cele trebuincioase in geanta, am facut cateva calatorii demne de aducere aminte, chiar si in calitatea mea, de acum cativa ani, de mama singura.

Insa de cand sufletul meu si-a gasit perechea si viata mea si-a rostuit jumatatea, chiar nu m-am mai gandit niciodata sa plec in drumurile placerilor noastre fara sa iau copiii cu mine, in ideea ca ar fi mai simplu asa. Sigur ca, uneori, deseori, se face mai anevoios totul cand trebuie sa ai grija, inainte de toate, de alte vieti, mai mici, a caror bucurie si a caror siguranta este, clipa de clipa, mai presus de a ta. Dar, pe de alta parte, rolul de parinte e unul cu norma intreaga si il putem exersa mai cu nadejde si mai cu succes atunci cand avem cateva zile in care scapam de obligatiile profesionale, iar ei nu mai sunt constransi de programul scolii.

Eu nu cred ca e un curaj sa iti iei copiii cu tine in vacanta. E un curaj sa ii lasi sa creasca departe de tine, sperand ca, totusi, nu vei avea motive sa te simti vinovat mai tarziu, cand nu te vei putea recunoaste in cei carora le-ai dat viata. Dar nu inseamna neaparat ca am dreptate…

Ce-am avut si inca nu am pierdut

Pentru ceea ce simtim dintr-o data ca am putea pierde, suntem gata sa facem lucruri nebunesti. Sa ne straduim profund si emotionat. Sa muncim si sa incercam sa mai pastram, macar un ceas, macar o zi, ceea ce am avut si s-ar putea sa nu mai avem…

Oamenii care simt ca sunt la un pas de despartire isi gasesc ragaz pentru vacante romantice si pentru week-end-uri parfumate, doar in doi, sperand ca vor recladi tot ce au sfaramat in ani de nepasare. Inaintea amenintarii cu divortul, multi dintre noi isi amintesc de adevarata tandrete, de politetea in cuplu, de atentiile dulci care fac iubirea atat de frumoasa. Dar, de foarte multe ori, este prea tarziu. Vigilenta noastra ar trebui sa tasneasca mai din timp, iar grija noastra s-ar cuveni sa vegheze clipa de clipa.

In ultima noastra zi de vacanta, ne-am trezit la ora 7, ca sa mai prindem inca o ora de piscina. Ca sa fie liber la micul dejun si sa ne rasfatam in tihna de lumina soarelui de dimineata. Sunt absolut sigura ca vacanta noastra ar fi fost cu mult mai frumoasa, cu mult mai densa, daca am fi facut asta in fiecare zi. Insa nu ne-am gasit energie pentru programul tonic decat in ultima zi, cand regretam profund ca plecam si am fi dat orice sa mai adaugam inca o amintire insorita.

Ne luptam pentru ce am avut - si inca nu am pierdut - cu o putere de care n-ar fi nevoie daca am fi in stare sa pastram, constant, bucuriile vietii. Insa e limpede ca suferim cu totii de tentatia de a lasa totul pe ultima clipa. O tentatie paguboasa, care ne face, adesea, sa ne straduim in zadar.

La ce sunt bune vacantele

Sa fii in vacanta inseamna sa iti ingadui lucruri pe care, altfel, in tot restul anului, nu ti le poti permite. Sa fii in vacanta inseamna sa ai macar un strop de libertate in plus, multa voiosie, planuri cu duiumul.

In prea putinele mele concedii ma desfat cu posibilitatea de a ma culca oricat de tarziu, pentru ca stiu ca, in afara de micul dejun peste care oricum nu ma deranjeaza sa sar, nu am, a doua zi in zori, nicio obligatie presanta. In nedrept de scurtele mele vacante ma rasfat cu ore prelungi de inot, cu plimbari fara tinta, cu lecturi tihnite si comentate indelung. In insuportabil de rarele mele evadari de acasa ma bucur sa strabat locuri necunoscute, sa imbrac haine comode si racoroase, sa rad mult, sa dorm pe indelete.

Si chiar daca ma intorc cateodata cu trupul obosit de atata mers, de atata umblat, stiu, dupa fiecare plecare, ca voi reveni la trudele mele de fiecare zi cu sufletul mai impacat, cu gandurile mai randuite, cu bataile inimii mai ritmate si mai fericite.

Ce faceti in vacanta si nu reusiti in tot restul anului? Ce izbanzi ale mintii si sufletului rezervati perioadelor de relaxare, de evadare? Cum va intoarceti din vacantele, mai lungi sau mai scurte, pe care vi le permiteti macar o data pe an? Chiar daca nu ati plecat inca, dar faceti planuri de plecare, chiar daca abia v-ati intors din drumurile dragi, putem vorbi despre ce am trait sau despre ce am visat.

Rasfat si asemanare

Nu mai stiu exact care dintre noi a inceput. Imi amintesc doar ca, atunci cand era foarte mica, Ilona imi lua hainele si pantofii. Tin minte si ca, de cand am nascut-o, mi-am dorit sa am culoarea ei de par si am luat-o adesea cu mine la coafor, ca sa o am drept reper atunci cand imi aleg nuanta de vopsea. Iar apoi, mai tarziu, am inceput sa mergem la cumparaturi impreuna.

Ea isi cumpara haine pentru varsta ei, si fiindca eu ma incadrez perfect in dimensiunile pentru 14 ani, sub 164 cm, ne putem lua imbracaminte la fel. De vreo doua luni incoace, purtam si acelasi numar la pantof, deci facem schimburi - tot mai avantajoase pentru ea. Sunt insa foarte hotarata sa ii cumpar pantofi superbi, care sa-mi ramana mie peste inca vreo jumatate de an, cand deja ea nu va mai purta acelasi numar cu mine - deci schimburile viitoare ma vor avantaja doar pe mine. Si chiar daca mi se pare ca, pe masura ce trec anii, semanam tot mai putin una cu cealalta, pastram cu strictete traditia ca, atat cat mai putem, daca gasim pe undeva vreun magazin bine asortat, sa ne luam haine identice.

Suntem in vacanta, intr-un sat splendid de langa Brasov, si jucam badminton la dublu: fetele cu fetele, baietii cu baietii. Suntem in miezul celei dintai saptamani de libertate pe care ne-o ingaduim in vara asta si in miezul unei mari iubiri, al unui rasfat pe care il degustam pe indelete. Si suntem fericiti ca ne avem unii pe altii, ca ne putem face in fiecare ceas mici bucurii care sa ne tina zambetul treaz, ca soarta a fost buna cu noi si ne-a dat dreptul la huzur, la dragoste, la miracol, la asemanare a celor mari cu cei mici, a celor mici cu cei mari…

Fotografie de Paul Buciuta / Marea Dragoste

Sa vina vacanta…

Ma pregatesc pentru vacanta cu emotia pe care am avut-o dintotdeauna in fata plecarilor, in fata aventurilor. Iar felul in care trepidez acum, copilareste, asteptand marea, de fapt mica noastra calatorie, ma face sa ma simt ca si cum as fi vesnic tanara.

Si sunt vesnic tanara, pentru ca uneori rosesc, cand aud ceva care ma tulbura, pentru ca iubesc cu patima si tulburare de adolescenta… Si pentru ca, precum o scolarita, astept, an de an, sa vina vacanta…

Fiecare plecare de acasa are in ea ceva magic, asa cum fiecare intoarcere are darul sa ma emotioneze ca in fata unei intalniri de iubire. Insa acum strang bagajele cu grija, cu atentie, gandindu-ma cum va arata fiecare lucru asezat in lumina dulce a muntelui, in adierea splendida a brizei marine. Si ma minunez cum am reusit sa ne dresam existentele, in asa fel, incat sa ne indesam bucuriile in bucati mici de viata, asteptata cate un an intreg.

Trudim intregul an cu speranta ca, lasa, o saptamana sau doua, candva, ne vom ingadui vacanta visata si ne vom tamadui toate ostenelile, toate neajunsurile, toate supararile. Iar apoi timpul ni se pare prea scurt, prea grabit, prea nemilos cu noi. Pentru ca, de fapt, cu totii visam nu plecari de o saptamana sau de o luna, ci ani sabatici, in care sa ne regasim, sa ne iertam, sa ne amintim sau sa aflam cine suntem. Numai ca viata nu ne da decat cate o bucatica de ciocolata. Cate o saptamana de calatorie. Cate o clipa de fericire. Dupa care trebuie sa asteptam sansa ca minunea, ca bucuria sa se intample din nou.

Incepand de maine, va voi scrie relatari de vacanta, va voi povesti despre drumurile si despre revelatiile noastre intalnite altundeva decat acasa. Voi unde si cand plecati la drum?

Vacanta vacantelor

Fac planuri pentru concediul asteptat intregul an si nu reusesc sa gasesc locul in care sa ne petrecem vacanta vacantelor. Cele mai multe destinatii laudate sunt prea aglomerate si prea putin romantice pentru mine. Cele mai multe locuri recomandate oamenilor romantici sunt prea putin aglomerate si deloc distractive pentru copiii mei.

Unde vad mai mult de 20 de persoane dintr-o singura privire ma simt ca si cum as fi ajuns in iad. Ador piscinele, dar numai pe cele in care sunt doar eu si ai mei. Daca vrei sa ma pedepsesti, ma lasi in costum de baie pe malul unui bazin enorm, in care inoata si se zbenguie in acelasi timp 100 de fiinte. Si daca ma urasti cu adevarat, ma obligi sa iau micul dejun 10 zile la rand intr-un restaurant cat o hala, in care cu greu gasesti loc la masa si vezi zeci de oameni mestecand atunci cand ridici privirea din farfurie.

Copiilor mei, insa, le place exact opusul a ceea ce-mi place mie. Iar eu ma simt vinovata sa aleg tinand cont de dorintele mele si nu de ale lor, desi m-as putea prevala de conditia mea de tutore, de lipsa lor de discernamant sau chiar de faptul ca, daca eu platesc, as putea avea dreptul sa aleg.

Cu riscul de a primi (iar) comentarii in care sa mi se spuna ce cusurgioaica m-am facut, eu sustin, acum, inaintea plecarii in vacanta, cu o tarie pe care nu mi-am gasit-o, parca, in anii dinainte: am si eu dreptul la rasfat. Si copiii mei au, dar parca eu mai mult. Dar asta e alta poveste…

Unde sa ne facem vacanta vacantelor? Nici prea departe, nici prea aproape. Nici cu lume multa, nici prea in pustiu. Nici, nici. Cat sa ne intoarcem cu totii fericiti. Aveti vreo idee?

Copiii in vacanta, parintii in alerta

Copiii nostri intra in vacanta, iar noi intram in trepidatie. Ce facem intreaga vara cu copiii care stau acasa zi de zi? Unde ii trimitem, cum ii luam cu noi, cand ne facem timp sa le organizam programul de vacanta pe care si-l doresc?

Sunt zilele serbarilor de sfarsit de an, in care copiii isi iau la revedere unii de la altii si toti de la scoli. Iar multi dintre parinti isi iau la revedere de la blanda rutina de peste an sau chiar de la liniste.

Nu am avut nici in copilarie bunici la tara, drept care i-am invidiat mereu pe colegii care, intorsi din vacanta, povesteau cum au petrecut cateva luni de liniste si rasfat in cate-un loc miraculos si plin de tandrete. Copiii mei au bunici si rude in alte orase, dar nu-si doresc sa ii viziteze pentru mai mult de o zi, doua, asa ca ne straduim sa gasim solutii sa ii tinem pe aproape, fara ca, totusi, sa ii oropsim inchizandu-i in casa.

Taberele sunt o solutie, dar una pe termen scurt. In plus, prezinta o multime de factori de risc si trebuie alese cu enorm de multa grija. Scolile de vara sunt o alta varianta, dar destul de costisitoare si nu foarte dorita de catre copii. Exista pana si bone de vacanta, dar, in ultima vreme, sunt tot mai sceptica la ideea de a gasi oameni straini carora sa le incredintez sarcini insemnate ale vietii mele.

Si, atunci, ce vom face cu copiii? Si ce vom face cu slujbele noastre de la care nu ne putem lua concediu decat pe felii inguste de vara? Merg la serbari ducand cu mine ingrijorari de mama cu mai multe treburi decat poate duce. Voi ce faceti cu copiii pe timpul vacantelor? Vine o vara lunga, insorita, uimita… Pe care, de dragul copiilor nostri, trebuie s-o facem fericita.

Fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Zi de sarbatoare

Nu stiu cum, nu stiu de ce, in vreme ce alte zile de mare sarbatoare crestina nu primesc blagoslovirea guvernamentala, oferind cate un liber de la slujba pentru cetateni, cea de-a doua zi de Rusalii ne-a fost daruita, totusi, drept sansa la o mica vacanta.

Serbam, asadar pogorarea Sfantului Duh si, deopotriva, instapanirea verii peste asteptarile noastre. Serbam indulcirea cireselor, inflorirea, parfumata, a teilor, dezmortirea pepenilor rosii. Serbam o zi de libertate, un ragaz de tihna, un prilej de intoarcere in noi insine.

Insa mie imi trec ca niste clipe toate zilele de sarbatoare, dupa care ma intorc, mai grabita, mai impovarata de griji, la treburile care s-au adunat intre timp. Si, uneori, imi pare rau de prea adanca odihna, dar…

Voi cum ati petrecut de Rusalii? Cum va treceti si azi mica si binemeritata vacanta - care se apropie de sfarsit? Pentru cei mai multi dintre noi, marea se afla la o apasare prelunga de acceleratie… Pentru ceilalti sunt muntii aproape, ispitindu-i cu splendoarea lor. Dar eu nu am vrut sa plecam nicaieri. Mie mi-e tot mai dor sa stam mai mult acasa, mai mult impreuna. Si, recunosc, mi-e pofta de putina lene, de mult rasfat. Si nu vreau sa imi fie rusine pentru asta…

Pagina urmatoare »