Copiii in vacanta, parintii in alerta

Copiii nostri intra in vacanta, iar noi intram in trepidatie. Ce facem intreaga vara cu copiii care stau acasa zi de zi? Unde ii trimitem, cum ii luam cu noi, cand ne facem timp sa le organizam programul de vacanta pe care si-l doresc?

Sunt zilele serbarilor de sfarsit de an, in care copiii isi iau la revedere unii de la altii si toti de la scoli. Iar multi dintre parinti isi iau la revedere de la blanda rutina de peste an sau chiar de la liniste.

Nu am avut nici in copilarie bunici la tara, drept care i-am invidiat mereu pe colegii care, intorsi din vacanta, povesteau cum au petrecut cateva luni de liniste si rasfat in cate-un loc miraculos si plin de tandrete. Copiii mei au bunici si rude in alte orase, dar nu-si doresc sa ii viziteze pentru mai mult de o zi, doua, asa ca ne straduim sa gasim solutii sa ii tinem pe aproape, fara ca, totusi, sa ii oropsim inchizandu-i in casa.

Taberele sunt o solutie, dar una pe termen scurt. In plus, prezinta o multime de factori de risc si trebuie alese cu enorm de multa grija. Scolile de vara sunt o alta varianta, dar destul de costisitoare si nu foarte dorita de catre copii. Exista pana si bone de vacanta, dar, in ultima vreme, sunt tot mai sceptica la ideea de a gasi oameni straini carora sa le incredintez sarcini insemnate ale vietii mele.

Si, atunci, ce vom face cu copiii? Si ce vom face cu slujbele noastre de la care nu ne putem lua concediu decat pe felii inguste de vara? Merg la serbari ducand cu mine ingrijorari de mama cu mai multe treburi decat poate duce. Voi ce faceti cu copiii pe timpul vacantelor? Vine o vara lunga, insorita, uimita… Pe care, de dragul copiilor nostri, trebuie s-o facem fericita.

Fotografie de Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Zi de sarbatoare

Nu stiu cum, nu stiu de ce, in vreme ce alte zile de mare sarbatoare crestina nu primesc blagoslovirea guvernamentala, oferind cate un liber de la slujba pentru cetateni, cea de-a doua zi de Rusalii ne-a fost daruita, totusi, drept sansa la o mica vacanta.

Serbam, asadar pogorarea Sfantului Duh si, deopotriva, instapanirea verii peste asteptarile noastre. Serbam indulcirea cireselor, inflorirea, parfumata, a teilor, dezmortirea pepenilor rosii. Serbam o zi de libertate, un ragaz de tihna, un prilej de intoarcere in noi insine.

Insa mie imi trec ca niste clipe toate zilele de sarbatoare, dupa care ma intorc, mai grabita, mai impovarata de griji, la treburile care s-au adunat intre timp. Si, uneori, imi pare rau de prea adanca odihna, dar…

Voi cum ati petrecut de Rusalii? Cum va treceti si azi mica si binemeritata vacanta – care se apropie de sfarsit? Pentru cei mai multi dintre noi, marea se afla la o apasare prelunga de acceleratie… Pentru ceilalti sunt muntii aproape, ispitindu-i cu splendoarea lor. Dar eu nu am vrut sa plecam nicaieri. Mie mi-e tot mai dor sa stam mai mult acasa, mai mult impreuna. Si, recunosc, mi-e pofta de putina lene, de mult rasfat. Si nu vreau sa imi fie rusine pentru asta…

Petrecerea de ziua mea

Am observat ca exista oameni care isi serbeaza ziua de nastere in fiecare an, indiferent daca au avut un an mai bun sau mai prost. Care n-ar renunta cu niciun chip la petrecerea de ziua lor, la invitati, la tortul cu lumanari.

Presupun ca asa au fost invatati de mici, ca parintii lor i-au serbat cu grija in fiecare an si ca bucuria sarbatorii le-a intrat in sange, in rost, in obisnuinta. Recunosc, cu maxima onestitate, ca ii invidiez.  Eu nu am indraznit sa fac petrecere de ziua mea decat o data la zece ani si nici atunci nu am vrut sa fac mare tambalau. Mi s-a intamplat de doua ori in viata sa mi se organizeze cate o petrecere surpriza, o data la birou si altadata intr-un loc in care nu aveam niciun chef sa merg, si nu m-am putut bucura prea zgomotos, desi m-am straduit sa ma prefac entuziasmata de desfasurarea de forte. In plus, la petrecerea de la birou, colegii mi-au comandat un tort glazurat cu o poza a copiilor mei, pe care a trebuit sa-i macelaresc cu cutitul, in felii inguste, ca sa ajunga pentru toata lumea. La petrecerea de pe coclauri, la miezul noptii am fost impuscata cu o arma cu confetti, de mi-a sarit inima din loc si-abia am reusit, din cauza palpitatiilor, sa adorm, mai tarziu, in casuta de lemn unde nu aveam baie, nici apa, nici draperii…

Ziua mea e vara si toata copilaria am fost nevoita sa accept cu resemnare ca e miezul vacantei, copiii sunt plecati, si nicio petrecere n-ar iesi la fel de reusita precum cele ale colegilor nascuti in alte anotimpuri. La finalul clasei a XII-a, mi-am serbat majoratul, fiindca asa era traditia, si, oricum, vara aceea a fost cu mai putina vacanta si cu mai multe examene. Dar, de atunci incoace, tanjesc dupa o sarbatoare cel putin la fel de grozava, cu muzica buna si dansuri cu imbratisari stranse, voluptuoase, ametitoare. Cu rochie facuta special pentru aniversare, cu mancare delicioasa si povesti care sa ne faca sa radem din tot sufletul. Cu zori care sa ne surprinda vorbind cate-n luna si-n Calea Lactee… Tanjesc dupa o aniversare pentru care nu sunt pregatita, inca, dar o visez si o astept.

Sunteti din categoria celor care au avut cate o petrecere in fiecare an?

Lucruri pe care nici nu le vedem

Copiii mei au facut un rond al Pietei Mari din Sibiu calare pe cate un ponei voinic, pasnic si ascultator. Expeditia lor potcovita a fost si pentru ei, si pentru mine, prilej de emotie si de aducere aminte.

“Aveti locuri de agrement unde copiii pot calari pe ponei si in Bucuresti!”, mi-a spus domnul dragut si amabil care il tinea pe calutul Rocco de capastru, ca sa faca ragazul plimbarii noastre cat mai placut. Si mi-a insirat unde putem sa ne ducem odraslele pentru a-si face moftul indraznelii, mai aproape de casa. Insa eu am ridicat din umeri si am marturisit ca e foarte posibil sa fi auzit sau sau sa fi trecut pe langa asemenea locuri, dar ca, in Bucuresti, mai ales in timpul saptamanii, aproape ca nu vad nimic nici intr-o parte nici in cealalta a drumului.

In plus, agrementul e ultimul pe lista noastra de interese. Aproape fiecare zi are pleiada ei de corvezi extrascolare, petrecute dupa ce expira programul lung de scoala sau gradinita. Luni e ziua de inot, marti de pian si dansuri, miercuri de aikido, joi de engleza si pian, vineri de desen.

M-am gandit ieri, in timp ce ma invarteam in ritm de trap pitic, ca poate ca trec in fiecare zi pe langa cate un ponei sau pe langa cate un dinozaur mic sau pe langa cate o zana buna care imi zambeste si eu nu o vad, fiindca sunt prea grabita. Si cu atat mai mult am fost recunoscatoare pentru zilele de ragaz dulce si lenes in care mi se ingaduie sa vad ca lumea e frumoasa, ca soarele se imprastie splendid in perdelele suspendate ale fantanilor arteziene, ca am dreptul si obligatia sa fac si lucruri numai si numai din placere.

Va spun Hristos a inviat! din miezul vacantei mele dragi, petrecute intr-un Sibiu tihnit, care mi se dezvaluie incet si generos. Va imbratisez dintre minuni pe langa care, probabil, trecem cu totii, fara sa le vedem, in fiecare zi. Ne vom intoarce din vacantele noastre mai buni, mai calmi, mai intelepti? Si, daca da, cat o sa ne tina transformarea?

E frumos si in Romania!

Ca intotdeauna, ne-am planuit mica evadare de Pasti cu doar cateva zile inainte sa inceapa vacanta. Ca mai mereu, pe ultima suta de metri ne-au napadit ideile, indraznelile, dorurile de duca.

Am vrut sa plecam in Creta, dar nu am mai gasit niciun charter, iar zborurile pana acolo ar fi trebuit sa aiba escala si pret enorm. Ne-a venit ideea sa mergem la Istanbul, unde eu n-am ajuns inca, pana acum, dar in orasul celor doua continente si al celor doua mari religii impletite nu am mai gasit niciun loc la vreun hotel decent, desi zboruri ieftine inca mai erau. Am sunat, spasita, la toate agentiile mari de turism, insa doamne amabile au incercat sa ma deturneze catre 1 Mai, 1 iunie sau ziua independentei, fiindca locuri pentru Paste nu mai aveau, oricat de frumos le-as fi rugat.

Mi-a venit un gand sa mergem la Varsovia, pentru ca mi-ar fi fost drag sa ii arat Ilonei un milion de fetite care seamana cu ea. Dar biletele de avion costau atat de mult, cumparate asa, de pe o zi pe alta, incat i-am promis sa mergem alatadata sa ne uitam lung si uimit dupa poloneze. Nici Praga nu ne parea de colea, dar in capitala Cehiei n-am gasit niciun locsor in vreun hotel cu piscina. Iar, intr-un final, cineva ne-a imbiat cu o locatie fabuloasa la un InterContinental din Cipru, insa gandul ca, dupa ce platim o avere pe biletele de avion pana in Larnaca trebuie sa inchiriem o masina sau sa platim un taxi care sa ne duca peste 100 de kilometri pana la hotel ne-a facut sa renuntam, obiditi.

Ideea vacantei noastre la Sibiu a fost un fel de solutie de rezerva, care sa ne salveze de la deznadejde. Si, totusi, am nimerit intr-un paradis pe care nu l-am fi gasit cu usurinta altundeva in lume. Locuim intr-un apartament enorm in splendidul Hilton din Sibiu, chiar vizavi de gradina zoologica pe care, maine, o s-o vizitam negresit. Am ajuns aici cu masina, intr-un drum fermecator pe valea Oltului, un drum care nu ne-a costat mai nimic. Iar aici ne lafaim in incaperi inalte si demne, la acelasi pret la care ne-am fi inghesuit intr-o camera un pic mai evazata decat cele in hotelul din Cipru sau Creta, iar hotelul ne daruieste mic dejunuri savuroase, invitatii la piscina si la spa. Centrul vechi si nobil al orasului ne asteapta cu frumusetile care l-au facut sa isi revendice titlul de capitala a culturii romanesti, iar Paltinisul e aproape, imbiindu-ne cu miraculoasa lui istorie.

Presimt o vacanta plina de lumina si de dragoste. Decojita de snobism, ma uimesc de frumusetea orasului in care m-am refugia pentru sarbatorile pascale si exclam, spasita, ca e frumos, totusi, si in Romania. Poate mai frumos decat oriunde altundeva. Am dreptate?

Week-end-ul perfect

Dupa ce am experimentat toate formulele week-end-ului de succes am descoperit cea mai la indemana reteta a finalului de saptamana perfect. Nu am plecat nicaieri. Nu am imbracat copiii si nu i-am indesat in masina. Nu le-am poruncit “hai mai repede, ca ne grabim”… Nu ne-am impopotonat cu hainele cele noi, nu ne-am parfumat, nu prea ne-am pieptanat…

In week-end-ul care tocmai s-a incheiat am stat acasa, fara sa ticluim vreun program anume. Nu am stabilit intalniri si nici nu am chemat pe nimeni in vizita. Nu ne-am dus la teatru si nici n-am dat o fuga pana la parintii mei, la Ploiesti, cum facem adesea, intr-un periplu care ne tintuieste cateva ore in masina si alte cateva ore in fata unei mese istovite de atatea bunatati. Nu am iesit nici macar sa luam masa la restaurant, asa cum ni se mai intampla in cate o duminica pofticioasa. Am stat, pur si simplu, acasa. Ne-am trezit la ore nesupuse si am trandavit pana tarziu, imbracati in pijamale. Am gatit impreuna, in tihna, si am asezat masa cu totii, aprinzand de fiecare data lumanarea rosie si inalta care ne insoteste mesele cat de cat festive. In intervalurile in care vremea a fost prietenoasa, am iesit in curte si am sarit la trambulina iesita din iarna ca si noi, regasindu-ne bucuria zborului si a jocului in familie.

De ce e nevoie ca, in putinele zile in care nu suntem obligati sa muncim, sa ne dam peste cap si sa ne istovim pana la epuizare? De ce week-end-urile noastre arata ca o imbulzeala ametitoare de distractii care trebuie musai bifate, de ce in vacante trebuie sa calatorim mii de kilometri, sa taram bagaje, sa calarim avioane si sa venim acasa doar in ziua de dinaintea inceperii serviciului, rupti de oboseala si cu buzunarele devastate?

Din ultimele week-end-uri petrecute departe de casa m-am intors cu migrene si cu datorii. Din ultimele vacante petrecute in refugii ale marilor, zgomotoaselor distractii am revenit acasa cu gleznele stalcite si tanjind dupa macar inca doua zile de odihna- pe care nu mi le-a mai daruit nimeni niciodata. Astazi, la capatul week-end-ului meu pufos si perfect, imi propun sa-mi astept, de-acum inainte, sarbatorile, fie mici, fie marete, cu planuri banale, domestice, aromate, lenese, odihnitoare. Oropsita de alergaturile zilnice, n-am fost in stare sa-nteleg ca, de fapt, mi-e foarte dor de casa mea, de viata mea…

Cum ne pregatim de Pasti?

Ce alte aranjamente in afara de cele legate de masa festiva din dimineata de Pasti ar trebui sa intre in recuzita gesturilor care sa ne faca sarbatoarea mai frumoasa? Cum ne pregatim pentru cea mai emotionanta si mai inaltatoare zi a credintei si a primaverii?

Am intrat deja in febra pregatirilor de Pasti, parca uitand, insa, de semnificatia zilelor sfinte. Batalia turistica pe locuri bune de cazare si distractie e aproape pe sfarsite, iar cei prevazatori si-au arvunit deja locuri in pensiuni la munte sau in cate un hotel care are oferte speciale pentru sarbatoarea de Pasti, pe litoralul Marii Negre. Cei care nu au gasit locuri inauntrul hartii romanesti se imbulzesc in excursii catre Grecia, unde sarbatoarea, la fel de ortodoxa ca si la noi, are in plus savoare de tsatsiki si sirtaki.

Astimp, nu am intalnit pe nimeni care sa tina postul in intregime, iar eu sunt cea dintai care m-am declarat neinstare sa fac efortul care, in anii din urma, mi se parea absolut obligatoriu. Ma pregatesc pentru sarbatoare, asteptand veselia festiva din zilele sfinte. Ma bucur gandindu-ma de pe acum la bucuria copiilor si la emotia darurilor aduse de iepuras, dar am renuntat la piosenia care ar fi trebuit sa insoteasca asteptarile mele. Doar din cand in cand ma las antrenata in faptele nobile initiate de cei mai buni ca noi si particip la campaniile pline de suflet ale celor care se straduiesc sa pregateasca o sarbatoare frumoasa pentru toti. “Vreau sa il ajut pe iepuras”, campania Zurli care si-a propus sa stranga jucarii pentru copiii nevoiasi, este un demers plin de suflet la care eu si copiii mei ne-am bucurat sa fim partasi. Am primit in schimbul gestului nostru marunt, de a oferi cateva jucarii frumoase pentru micutii saraci, un spectacol minunat, Tiribam- tiribum, si sansa de a ne simti mai impacati cu noi insine, in urma unei fapte bune. Iar cei care nu au putut fi prezenti la cea dintai intalnire cu Zurli, mai au sansa sa iasa in calea Iepurasului cel darnic.

Pluteste in aer parfum de sarbatoare, iar noi anticipam bucuria zilelor pline de dragoste, in care ne vom face unii altora urari incarcate de bunatate. Indesam in dulapuri vopseluri sidefate si in suflet sperante pentru o vacanta voioasa, de care sa ne aducem aminte mereu. Cum va pregatiti pentru Pasti? Unde veti pleca?

Cum reinvatam dragostea

Suntem plecati pe drumuri lungi si petrecem impreuna timp lung de vorbit, de lamurit, de zambit… Fiecare plecare dintr-un loc in altul inseamna cateva ore de stat in masina. Doar noi cu noi.

Ce facem ca sa ne fie concediile pline de bucurie? Cum reusim sa nu ne plictisim, sa ii facem pe copii sa fie veseli, sa se bucure de lucrurile de care ne bucuram si noi, adultii, si cum ne descurcam ca sa nu ne plictisim nici noi atunci cand ei se distreaza? Cum facem sa ii deturnam de la dorinta lor de a cere peste tot jucarii noi, cum ii tinem din fata ispitelor si cum ne pastram si noi departe de shoppingul impulsiv la care te indeamna vitrinele splendide ale strainatatii?

Avem multe intrebari, iar raspunsuri de doua ori pe atat. Triem cu grija CD-urile pe care sa le ascultam impreuna in masina, hotaram ce cantece cantam si noi, stabilim popasurile consultandu-ne cu copiii si nu facem cumparaturi decat atunci cand avem ceva insemnat- sau minunat- de cumparat. Cat stam in masina, jucam Fazan si recitam poezii, dam note peisajelor, iar seara, inainte de a cadea zambitori si adormiti cu capul pe perna vorbim despre cele mai frumoase intamplari ale zilei.

Reinvatam impreuna dragostea adevarata, aceea linistita, tihnita. Uitam de pupaturile grabite din timpul anului, nu mai avem voie sa spunem “hai mai repede, ca ne grabim”, interzicem tristetea si imbufnarile fara rost. Jocul nostru de-a vacanta e joc de mare iubire si de bucurie  fara frontiere. Si, totusi, culmea, nu-i deloc usor…

Vacanta mea de vara

Ma pregatesc sa plec in vacanta mea de (sfarsit de) vara si nu mai prididesc asezand pe liste argumente pro si contra cate unei locatii.

Mai intai am taiat de pe liste toate destinatiile unde se poate ajunge doar in zbor. La prima vedere, sa pleci in vacanta cu avionul intr-o formula de minim 5 suflete e o indrazneala care  iti goleste grav buzunarele de dinainte de-a ajunge macar la aeroportul de plecare. Apoi am descoperit ca ar mai fi, totusi, o posibilitate, daca ma limitez la destinatiile pentru care agentiile de turism au inchiriat curse- charter, care sunt mai ieftine. Dar nu intr-atat de ieftine cat sa le alegi fara sa cracnesti…

M-am uitat pe toate hartile de o mie de ori sa vad unde as putea ajunge cu masina, dar, in asa fel, incat sa putem parcurge distantele lungi pe timp de noapte, fiindca, altfel, copiii se plictisesc ingrozitor. N-am gasit decat varianta Bulgariei si, cu destule ezitari, a Greciei.

M-as bucura si daca as gasi o pensiune sau un hotel elegant, cu piscina, aici in tara, insa marturisesc ca adun mereu experiente neplacute legate de turismul romanesc. De exemplu, la ultima noastra iesire la munte, fiind cazati intr-o pensiune eleganta pe Valea Rasnoavei, am constatat cat de greu ii convingi pe chelneri sa iti dea ceva de mancare. “E prea tarziu si suntem obositi, am avut multi clienti azi”, mi-a spus un ospatar la cina din seara zilei de Sfanta Maria, iar un coleg de-al lui mi-a trantit, a doua zi dimineata, ca nu ne pot servi la micul dejun decat gustari reci. “De ce?” am intrebat contrariata, mai ales ca mofturosii mei copii erau cam flamanzi, iar eu ma bucuram sa-i aud cate au de gand sa comande. “Facem curatenie, e inventar, ce mai conteaza?…”. mi-a raspuns, cu zambetul lui nepoliticos pe bot, angajatul unui patron fara noroc.

Am auzit ca in Turcia e raiul pe pamant pentru familiile cu copii, dar acolo se ajunge, in conditii decente, numai cu avionul.  In Grecia am fost de doua ori si marturisesc ca m-am simtit ca intr-o Romanie mai indepartata de casa. In Bulgaria e frumos, dar am mai fost de multe ori si, parca, as fi ales altceva. Altceva… ce? Voi unde ati fost in vacantele cele mai reusite?

Unde te ascunzi de caldura?

E atat de insuportabil de cald, incat vara s-a preschimbat intr-un anotimp dusmanos si nesuferit. Urmaresc siderata foiala oamenilor prin caldura si caut, deopotriva cu semenii mei toropiti de lumina fierbinte, cate un petec de umbra, cate o bucata de vis in care sa ma refugiez…

In timp ce asfaltul se preschimba in ceara, dorul meu tanjeste dupa aerul tare si parfumat al muntelui. Visez, indaratnic, sa deschid fereastra si sa primesc in loc de salut o unda de racoare, parfum de fan cosit, mangaiere de aripi coborate din zbor indraznet. Imi amintesc de vacantele din copilarie, cand, cu bani putini, ne ingaduiam plecari memorabile, in care strabateam intreaga tara. Cortul incapator asezat in portbagajul masinii se preschimba in adapost bun si racoros in fiecare seara, iar noi adormeam, dupa o cina delicioasa pregatita la flacara aragazului portabil, cu sufletul plin de atatea frumuseti frunzarite peste zi, cu auzul rasfatat de sipot de parau sau de fosnet de padure.

Intre timp, ne-am dedulcit la confortul camerelor scumpe de hotel. Intre timp, vietile s-au complicat si nu mai putem pleca fara sa fi premeditat indelung plecarea de acasa. Insa acum e cumplit de cald, iar noi ne revendicam cu totii dreptul de a ne intreba: unde fugim de acasa ca sa ne aparam de canicula? Ce locuri ferite de arsita ne sunt la indemna, asta daca ne permitem sa fugim fara sa fi randuit din timp evadarea? Iar daca, totusi, suntem legati de slujbe si de planificarile concediilor, cum ne racorim casele si inimile oropsite de prea multa caldura?…

« Pagina precedenta — Pagina urmatoare »