Cele mai insemnate lucruri

Din cand in cand, atunci cand viata ne zgaltaie putin si ne face sa ne amintim ca nu suntem chiar nemuritori (cum ni se parea seara trecuta, in club), ne reevaluam lista de valori.

Tine de meteahna noastra omeneasca de a pretui lucrurile pe care le-am avut abia cand le-am pierdut sau atunci cand am fost la un pas de a le pierde. Tine de slabiciunea noastra care ne face sa ne imaginam ca lucrurile despre care nu vorbim sau pe care le ascundem intr-un norisor mincinos nu au cum sa ne dea viata peste cap.

Daca am fi siguri ca, in clipa in care ne-am inselat partenerul de viata, acesta ne-ar parasi irevocabil, probabil ca nu am mai marsa atat de usor la deliciile adulterului. Insa noi ne imaginam mai intai ca vom fi atat de iscusiti, incat el nu o sa afle niciodata, iar daca o sa afle, noi vom nega pana-n panzele albe, drept care nu ne va putea nicicand parasi pentru o simpla banuiala. Iar ca ultim paravan exista gandul ca si daca va afla adevarul, cu dovezi irefutabile, oricum exista sansa sa ne ierte…

Daca atunci cand ne aprindem tigara am sti sigur ca in cativa ani ne vom imbolnavi de cancer, probabil ca nimeni nu ar mai fuma. Exista insa intotdeauna o marja de eroare a predictiilor care ne face sa banuim ca nu vom fi noi aceia care se imbolnavesc si ca, oricum, candva, vom renunta la fumat, categoric, inainte sa ne ajunga din urma vreo consecinta.

Iar daca ne-am putea imagina ca e posibil sa nu mai traim decat inca o zi, cu siguranta ne-am bucura mai mult de frumusetile vietii, am fi mai atenti si mai dragastosi cu cei din jurul nostru si am renunta la graba, la cinism, la rautate.

Cele mai frumoase lucruri din viata ni se arata, insa, de cele mai multe ori, atunci cand este prea tarziu sa le recuperam.

Familia. Sanatatea. Dragostea. E lista adevarurilor sfinte, pe care ma straduiesc sa le constientizez si sa le apar in fiece clipa. Nu stiu daca reusesc, dar incerc din rasputeri, iar stradania imi innobileaza, parca,  trecerea prin univers.

Care sunt valorile de pe lista ta? Reusesti sa le aperi de propriile tale slabiciuni?

Zgarcitii

Ii recunosti de la prima intalnire, dupa felul taraganat in care isi scot portofelul cand vine nota de plata, ca sa-ti lase timp sa te oferi tu s-o platesti. Sunt zgarcitii, de care e plina lumea.

Am cunoscut indeaproape zgarciti care se manifestau in cele mai caraghioase feluri cu putinta. Care plecau intentionat cat mai flamanzi de acasa atunci cand erau invitati undeva, ca sa poata sa manance cat mai mult in vizita. Stiu pe cineva care avea un singur telefon si doua cartele, pentru cele doua retele importante de telefonie. Cand voia sa sune pe cineva, in functie de numar, scotea cartela din telefon si o punea pe cea corespunzatoare, ca sa primeasca facturi cat mai anemice cu putinta. Si, desigur, cu cei cu care isi permitea si cu aceia despre care auzise ca au telefoane de serviciu, platite de un patron care, in opinia lui, nu merita pic de respect, nu dadea decat un bip si astepta sa fie sunat inapoi.

Am avut candva o relatie cu un barbat care nu avea in frigider decat margarina, si cate-o paine in camara, alimente absolut suficiente supravietuirii, in opinia lui. Asta insa nu-l facea sa refuze sa fac eu cumparaturile si sa avem de toate numai atunci cand sunt dispusa sa platesc pentru toate cele ale casei. Pentru ca el economisea banii stransi din chiria celor zece case pe care le detinea in proprietate ca sa si-o construiasca pe a unsprezecea, desigur.

Ma revolta si ma indeparteaza toate manifestarile de zgarcenie. Numai ca, pentru cele venite de la oamenii care au indurat candva saracia, imi gasesc, mai mereu, forme de intelegere. Sfarsesc prin a-mi fi mila de bietii zgarciti si rusine de rusinea lor. Fac eu tertipuri ca sa ma prefac ca nu am bagat de seama tertipurile lor. Si merg mai departe, rugandu-ma sa nu ajung niciodata ca ei. Rugandu-ma sa se curete lumea de vicii si de nimicnicii, ca sa putem trai pentru valorile adevarate, pentru rosturile inalte. Ca sa traim generos, cu demnitate si cu sens. Oare se poate? Oare se mai poate? Eu, cel mai adesea, ma indoiesc…

Dragoste fara granite - Compay Segundo

Grupul Compay Segundo nu foloseste niciunul dintre tertipurile showbizului de astazi. Am vazut aseara o scena plina de barbati deloc aratosi, trecuti bine de a doua tinerete. Dar toti indragostiti, toti mistuiti de patima artei. Si o sala extaziata in fata muzicii lor absolut splendide.

Artistii din grupul Compay Segundo vin din Cuba, si au avut grija sa ne aminteasca de o suta de ori ca tara lor e cea mai frumoasa din lume. Daca ar fi rostit numele unui produs comercial, cu siguranta am fi ridicat cu totii din umeri, a lehamite: si-au luat si ei un ban… Dar sunt convinsa ca tara lui Compay nu-si plateste artistii sa-i promoveze numele. Ca o fac ei, din prea multa iubire, din dragoste fara granite.

“Cati dintre voi au vizitat Cuba?”, a intrebat solistul grupului. In sala, s-au ridicat cateva maini stinghere. “Sa veniti sa o vizitati!”. Si apoi ne-a vorbit despre plajele ei superbe, si ne-a cantat despre Santiago, si despre tangourile care se nasc in visurile cubanezilor. Si ne-a rugat sa ne imaginam cum ar fi daca am putea sa ne urcam cu totii in avion si sa plecam in Cuba…  Intr-o lume in care traitorii in tari comuniste nu stiu cum sa evadeze mai repede catre tarile cu aere democratice, artistii cubanezi, indragostiti onest si iremediabil de tara lor, ar fi vrut sa ne duca acasa la ei.

N-am cunoscut niciun artist roman care sa puna in arta lui atata extaz pentru propria tara. Nu am auzit de niciun concert romanesc din strainatate, la care sa aduca cineva vorba, cu atata ardoare, despre valorile tarii din care se trage. Noua ne e rusine sa fim patrioti. Dragostea de tara a ajuns sa ne stanjeneasca. O purtam in noi ca pe o boala rusinoasa, ascunsa intr-un cotlon la care sa nu ajunga nimeni. Dar artistii cubanezi, descendenti directi ai marelui Compay Segundo, ne-au dat o lectie de onoare si de iubire. Ne-au cantat divin despre dragoste. Despre cum e sa simti ca mori de atata iubire. “Mi vida no tiene valor… morir de amor…” Dar apoi nu au uitat sa ne aminteasca de romul cubanez, cu mandrie, cu indrazneala. “Bea cineva Havana Club? Sa beti, e cel mai bun din lume!”, ne-au indemnat din nou sa ne intoarcem inimile catre tara lor. Si noi ne-am intors sufletul catre ei, si catre muzica lor fara egal. Si, obligati de emotia unei asemenea frumuseti, ne-am intors si catre noi insine, si valorile noastre, cate ne-au mai ramas.

Ordinea prioritatilor

Ne ducem la coafor in loc sa alegem sa mergem la fitness. Iar copiii ni-i inscriem la scrima inainte sa ii invatam sa manance corect.

In fiecare dimineata aleg sa-mi ondulez parul, fiindca sunt convinsa ca, daca ies in lume fluturand cateva bucle, nimeni n-o sa mai bage de seama ca stau destul de rau cu conditia fizica. Mi-ar fi mai greu sa merg la sala, asa ca aleg, in locul unui trup sanatos si frumos, un chip pavoazat cu o pulbere de pudra si-un pic de mascara. Ma preocup mai intai de cata engleza a invatat Ilona la scoala, si abia apoi de cat de frumos s-a purtat cu colegii ei, cat de politicos a raspuns bunicilor. Le cumpar copiilor jocuri complicate, pentru ca pe-acelea le cer mai insistent, desi stiu ca doua palete de badminton le-ar aduce si mai multa bucurie, si mai multa sanatate. Pun berea la frigider ca s-o gaseasca iubitul meu racoroasa si buna, desi stiu ca n-ar trebui sa bea bere deloc, si i-ar fi mai de folos sa-l intreb la ce se gandeste si sa-l eliberez din hatisul de ganduri.

Ne stabilim planuri de actiune fara sa avem in minte o ordine a prioritatilor. Nu mai tinem seama de scara valorilor, pentru ca, de fapt, nici nu avem o scara a valorilor. Actionam pe seama impulsului de moment, si-atunci traim haotic, de pe-o zi pe alta. Suntem tentati sa gasim mereu vinovati in afara noastra, dar nu suntem in stare sa recunoastem cat de mult gresim noi insine, si sa incercam sa ne indreptam. Si degeaba imi propun in fiecare dimineata sa gandesc temeinic inainte sa pornesc la drumul fiecarei zile, cand, de fiecare data, intru in fibrilatia grabei si-a intarzierilor inlantuite, si-mi propun sa devin mai buna, mai inteleapta, mai organizata, incepand de maine. Sau poate chiar de lunea viitoare, ca sa am o saptamana intreaga in care sa ma pregatesc pentru noua mea viata, pentru noua ordine a prioritatilor mele.