Pana la ce varsta?

In jurul meu aud adesea oameni care se uimesc de iubirile intalnite la 40 de ani. Care se crucesc afland de cele gasite la 50 de  ani. Care nu cred ca poti sa iti gasesti jumatatea de suflet la 60, sau la 70, sau la 80 de ani…

Insa povestea de iubire si asteptare din Dragostea in vremea holerei nu este doar o nascocire livresca. Exista si in viata adevarata, aceea asezata in fapte, nu doar in cuvinte, povesti de iubire care au tinut o viata intreaga. Sunt pretutindeni pe pamant femei care si-au asteptat pana la moarte sotul plecat pe front si altele care, dupa ce s-au indragostit in adolescenta, nu si-au mai putut lua gandul de la dragostea dintai. Exista barbati care au avut rabdare ca aleasa inimii lor sa se intoarca la ei. Si exista si oameni care au cunoscut mai multe iubiri trecatoare, insa, candva, in a doua parte a vietii, si-au aflat refugiul inimii pentru eternitate.

Pana la ce varsta se indragostesc oamenii? Exista un liman dincolo de care inima imbatraneste cu adevarat? Sau puterea de a ne indragosti ne este data pentru totdeauna, fara teama de riduri, fara spaima de moarte?

Eu cred ca exista o sansa pentru fiecare dintre cei care nu si-au gasit jumatatea si ca sansa asta nu tine cont de varste. Cred ca inima se poate imblanzi si innobila, prin iubire, la orice varsta. Si mai cred ca unii au noroc sa isi intalneasca marea dragoste de la primul sarut al adolescentei, iar altii sunt nevoiti sa o caute toata viata. Si sa o gaseasca mai tarziu. Insa nu prea tarziu. Pentru marile iubiri nu exista prea tarziu.

Cea mai frumoasa varsta

La una dintre intalnirile mele cu prietenii, am incins o discutie legata de frumusetea varstelor. Eram acolo, in incapere, oameni tineri sau mai putin tineri. Maturi sau mai putin maturi. Si fiecare a avut propriile argumente.

O doamna draguta, trecuta de 50 de ani, ne-a povestit ca, pentru ea, anii cei mai frumosi au fost cand avea doar 20 de ani. Ca parintii ei traiau inca si o iubeau nespus, ca era si indeajuns de mare, cat sa se simta adulta si independenta, dar si suficient de tanara, cat sa isi pastreze intacta toata inocenta copilariei. Apoi viata s-a rostogolit cu repeziciune, si-a pierdut parintii pe neasteptate si, temandu-se de singuratate, s-a azvarlit intr-un mariaj care a chinuit-o alti 20 si ceva de ani. Cand s-a dezmeticit si a decis s-o ia de la capat de una singura, neavand copii, a simtit ca e, totusi, prea tarziu ca sa-si mai recupereze inocenta pierduta sau curajul de a lupta pentru fericirea ei. “Daca as putea da timpul inapoi, as vrea sa am iar 20 de ani”, a spus ea.

Prietena mea care tocmai a implinit 30 de ani a marturisit ca isi traieste, azi, cea mai frumoasa varsta. Ca se simte puternica, implinita, gata sa apere cum se cuvine dragostea mare si profunda pe care tocmai a gasit-o si sa se bucure de ea cu adevarat.

Eu am recunoscut ca, printr-o intamplare sau printr-un mers firesc al evolutiei, fericirea si linistea mi le-am gasit la 40 de ani. Iar o doamna de 60 m-a sustinut, povestind ca si ei i s-a intamplat la fel…

Apoi s-au iscat controversele. “Cei mai in varsta se uita dispretuitor catre tineri, pentru ca le invidiaza fragezimea, frumusetea, inocenta, indrazneala”, au zis cei care nu-si traisea decat vreun sfert de viata. “Cei tineri nu pricep aproape nimic din viata asta, doar fac greseli dupa greseli. Stim, fiindca asa am fost si noi”, au declarat cei trecuti de 40 de ani.

Eu as vrea sa am trupul de la 20 de ani, eleganta de la 30, dragostea de la 40, siguranta de la 50, tihna de la 60, celebritatea de la 70… Da, mi-e dor de anii de mai inainte, pentru ca eram, poate, mai frumoasa, mai agila, mai naiva, insa ma gandesc cu drag si speranta la anii batranetii care-mi vor confirma iubirea si rostul. Iar daca ar fi sa aleg intre trupul fara celulita, dar si fara de iubire, de odinioara, si cel plin de riduri care ma asteapta in viitor, ei, bine, daca a fi batrana inseamna sa-mi confirm ca am ales drumul cel bun, atunci cred ca as alege cu inima usoara.

Care a fost, pentru voi, cea mai frumoasa varsta de pana acum? Sau care credeti ca va fi?

Iubiri fara varsta

Toate ziarele titreaza o stire legata de divortul lui Nicolae Manolescu. Nimeni nu uita sa precizeze, chiar in titlu, ca celebrul istoric literar divorteaza “la 72 de ani”.

Nu stiam ca exista o limita de varsta pentru divort, asa cum nu stiam si nici nu vreau sa aflu vreodata ca exista vreo limita de varsta pentru iubire. Cred ca oamenii liberi, destepti, cultivati, isi deschid odata cu portile mintii si portile inimii, dandu-si astfel dreptul de a fi vesnic tineri.

Sigur, dreptul de a iubi vine la pachet cu dreptul de a nu mai iubi. Sansa extraordinara de a te indragosti cu nabadai, cu frisoane, cu freamat, cu nadejde, cu deznadejde, la orice etate te-ai afla, vine insotita de posibilitatea de a te trezi pus in situatia de a trece prin sfasieri, prin caderi, prin dezamagiri dincolo de care despartirea sa para inca si mai dureroasa decat aceea din anii mai tineri, care isi permit consolarea trufasa ca vor urma alte si alte iubiri.

Pe masura ce inaintam in varsta, ne traim fiecare dragoste ca pe o ultima iubire, convinsi fiind ca am ajuns la limanul tuturor cautarilor. Insa viata nu e niciodata exact asa cum ti-ai imaginat-o. Si, tocmai pentru ca nu se incadreaza niciodata in reguli, e un continuu miracol, in care iubirile n-au varsta, iar asteptarile nu-s niciodata fara rost. Un miracol de care n-ar trebui sa contenim sa  ne bucuram.

Azi 13, maine 30

Unde fug anii nostri? Cum ne trezim dintr-o data preschimbati din adolescenti rebeli in adulti obositi de atatea griji? Azi 13, maine 30. E titlul unui film american si motto-ul multor revelatii ale noastre.

In adancul inimii mele, sunt tot o adolescenta inocenta, care stie ca vremea marilor miracole urmeaza sa inceapa. De cate ori ma intreaba cineva de unde sunt, daca raspund fara sa ma gandesc, raspund cu voce curata: din Ploiesti. Pentru ca oricat de definitiva si de veche mi-ar fi mutarea intr-un alt oras, intr-o alta viata, in mine a ramas ceva de copil, iar locul in care mi-am petrecut primii ani de viata s-a inradacinat in sufletul meu pentru totdeauna.

Ma uit la fotografiile mele din anii de liceu si, desi stiu ca nu este asa cum mi se pare mie, imi recunosc fiecare trasatura, fiecare gest, fiecare contur. Si chiar daca au trecut atatia ani, am aceleasi vise de odinioara si, in cate un moment de mare indrazneala, ma gandesc ca am inca timp sa schimb drumurile si sa iau totul de la inceput, daca vreau.

Ce visati sa fiti la 13 ani si ce sunteti azi? Cate din planurile de odinioara s-au implinit si cate ati lasat pentru mai tarziu? Alaltaieri aveam 13 ani. Ieri aveam 30. Si parca, totusi, nu s-a schimbat nimic insemnat, intre timp…

Responsabilitatile

Exista un moment, in copilaria noastra, dincolo de care incep responsabilitatile. Exista o zi in care intelegem ca avem griji si obligatii pe care trebuie sa le indeplinim, chiar daca nu vrem sau ni se pare ca nu putem.

Am lacrimat la serbarea de sfarsit de gradinita a baietelului meu nu numai de emotia glasurilor suave impletite in cantece de ramas bun, cat mai ales gandindu-ma ca, odata cu scoala, se termina cea mai senina bucata de copilarie. Am plans si mai demult, in urma cu aproape patru ani, cand Ilona s-a pregatit sa faca aceeasi trecere spre lumea plina de reguli si de obligatii. Pentru ca eu, spre deosebire de copiii mei, stiu deja ca rostogolirea spre viata in care toate poverile sunt pe umerii tai incepe odata cu clasa intai. Si nu se mai termina niciodata.

Toti copiii vor sa fie mari mai repede decat le ingaduie timpul. Toti copiii sunt tentati sa isi masluiasca varsta adaugand o jumatate de an, sau un an, sau doi, fara sa fie in stare sa intelega prea bine de ce oamenii ajung sa-si doreasca, mai tarziu, sa spuna ca au ani mai putini decat cei inscrisi in actele lor. Pentru ca, privind de jos in sus, se intrevede doar frumusetea vietii de adult. Libertatea de a lua decizii e vazuta ca un drept, ca o sansa. Iar puterea de a-ti asuma responsabilitatea pentru ceea se intampla cu tine si in jurul tau pare o poarta deschisa catre adevarata bucurie de a trai.

De aproape 20 de ani hotarasc tot ceea ce tine de mine insami, iar de un deceniu incoace decid ce e mai bine sa fac si pentru mine si pentru copiii mei. In acesti ultimi 20 de ani am tanjit, de mii de ori, sa fie cineva mai bun, mai puternic, mai intelept decat mine, care sa imi spuna ce e mai bine sa fac si sa isi asume raspunderea intreaga. In ultimii zece, am cautat pe cineva care sa poata lua cele mai bune hotarari pentru destinul copiilor mei. Am inteles, insa, la timp, ca, dupa ce te faci mare, nu mai beneficiezi de marele privilegiu al lipsei de raspunderi.

Imi spun catodata ca as vrea sa fiu iarasi copil, chiar daca stiu ca nu se mai poate. Sunt mare. Si responsabilitatile au inceput candva, demult, si s-au adunat in noian…

Un partener mai tanar

Ce sorti de izbanda au relatiile femeilor cu un barbat mai tanar? Exista (si functioneaza) sindromul Demi Moore? Cumva, doar atunci cand arati ca Demi Moore?

Recunosc, ridic din umeri cu scepticism atunci cand aud de relatia unei femei de 30 si hat cu un barbat cu 5, 6, 10 ani mai tanar. Nu cred ca o asemenea relatie poate sa dureze, insa eu nu sunt genul de femeie in stare sa judece cu adevarat. Eu sunt ezitanta si neincrezatoare. Daca mi-as gasi un iubit care sa fie mai tanar decat mine, probabil ca as suferi in fiecare clipa gandindu-ma ca oricand ma pandeste pericolul de a fi parasita pentru o juna prima, careia i-ar sedea mai bine la bratul lui musculos si acoperit de tegument fraged. (Sigur, pericolul exista si atunci cand ai un iubit mai in varsta ca tine, dar parca nu atat de iminent…)

Insa, dincolo de nesigurantele mele care ma insotesc pretutindeni, atat cat pot sa ma preschimb in faptura cu capul pe umeri, indraznesc sa nu cred ca o relatie dintre o femeie matura si un barbat mai tanar cu mai mult de  cativa ani decat ea pot fi relatii de cursa lunga.

E adevarat ca sunt femei splendide si celebre care imi contrazic teoria. E tot atat de adevarat si ca nu vom avea in veci noi, muritoarele de rand, banii si curajul sa purcedem la cele cateva zeci de operatii de infrumusetare care le fac pe ele sa arate mai proaspete cu vreo doua decenii decat sunt in realitate. E adevarat si ca sunt femei care au intalnit barbati mai tineri care s-au indragostit lulea de ele. Si, uneori, le-a luat ceva vreme pana sa se dezmeticeasca din indragosteala.

Asa ca poate ca nu am dreptul sa gandesc astfel. Iar daca, totusi, gandesc, poate ca s-ar cuveni sa imi tin gandul invechit la adapost de urechile lumii, ca pe o impolitete. Poate ca  gresesc. Dar, daca gresesc, unde sunt exemplele care sa ma contrazica?

50, 40, 30, 20

Vad, din ce in ce mai des, femei care au inscrisa in actele de stare civila o varsta care le situeaza in a doua parte a vietii, dar care arata ca niste fete de 25-30 de ani.

Adoptand stilul americanesc care nu se jeneaza de formulele usurele gen “rosul e noul roz”, “griul e noul negru”, “forty is the new thirty”, ma minunez tot mai adesea de infatisarea femeilor trecute de 40 sau de 50 de ani care, in zilele noastre, arata toate cu macar 10 ani mai putin. Multe dintre ele isi reconfirma noua varsta, afisandu-se la bratul unor barbati cu tot atatia ani mai fragezi decat ele. (Le admir profund pentru investitia in frumusete, dar, personal, nu sunt de acord cu relatiile cu barbati semnificativ mai tineri. Eu sunt tentata sa cred ca, inevitabil, vor sfarsi prost. Cu doar cateva exceptii care sa confirme regula, la un moment dat barbatii isi vor alege partenere mai tinere, lasandu-le pe doamnele lor in etate sa isi traiasca singure anii cei mai grei ai destinului. Dar poate ca este doar o parere gresita, datorata firii mele neincrezatoare si triste…)

Nu doar femeile foarte instarite, ci si cele care au reusit sa se documenteze corect si la timp, apeleaza la tot felul de tehnici menite sa le pastreze frumusetea mai mult decat si-ar fi imaginat bunicile noastre. Botoxul e o delicatesa pentru toti. Acidul hialuronic face minuni, laserul e unealta care inlatura orice imperfectiune, injectarile cu silicon sunt gaselnite iscusite, iar, mai nou, am inteles ca exista un aparat fabulos, care scoate de pe piele petele capatate din pricina soarelui, a sarcinilor sau a varstei, lasandu-ti obrazul sau decolteul atat de proaspat, incat toti vor crede ca ti-ai petrecut viata numai sub umbreluta.

Facem copii pana la 60 de ani, ne imbracam super sexy pana la 55, mergem la discoteca pana la 50, avem amanti pana la 45 si credem in dragoste pana la moarte. Varstele s-au dat peste cap. Bunicile bulversate se crucesc de noul mers al lumii, iar noi, femeile zilelor de azi ne bucuram ca am gasit tineretea fara batraneste si frumusetea fara de moarte. Si ca, astazi, 50 inseamna 40, 40 inseamna 30, 30 inseamna 20.

P.S. Abia astept sa ne terminam curele de slabire, ca s-o invit pe prietena mea la un botox-party:)

Complimente

Simtim nevoia sa ne facem unii altora complimente, numai ca, de foarte multe ori, rezultatul este exact pe dos. Reusim sa il facem pe cel gratulat cu vorbe de lauda sa se simta stanjenit sau chiar nefericit.

Pe mine ma ingrozeste intotdeauna avantul celor dornici sa faca remarci referitoare la varsta. “Nu-ti arati varsta” spun unii, iar interlocutorii lor spun un “multumesc” strepezit, pentru ca se gandesc ca remarca asa-zis amabila inseamna ca, desi sunt in varsta, uite, se tin bine, totusi. “Nu ti-as fi dat varsta asta” e iarasi o afirmatie cu doua taisuri care, desi are aproape intotdeauna intentii bune are, in tot atatea cazuri, rezultate proaste.

Formula “Vai ce ai slabit” poate suna, si ea, neplacut, unui om care nu s-a considerat niciodata prea gras, ca sa nu pomenesc despre cat de rau te poate lovi in moalele orgoliului orice referire la faptul ca te-ai ingrasat si esti, desigur, “grasa si frumoasa”.

De mai multe ori am auzit formula pe care, categoric, oameni cu mult mai vizibili decat mine, o indura si mai frecvent: “aratati mai bine in realitate decat la televizor”, care te face sa te intrebi, automat, cat de rau trebuie sa fi aratat la televizor daca asa, nemachiata si in rochie de strada, arati mai bine decat atunci cand erai data cu smacuri speciale si purtai haina de sarbatoare.

“Te plac asa cum esti” e tot o formula cu doua taisuri, care te arunca, pe loc, in abisul interogatiei legate de cum esti, de fapt, daca admiratia celuilalt vine in ciuda trasaturilor tale.

Ma abtin sa fac complimente atunci cand nu sunt sigura ca nimeresc pe un taram propice si, recunosc, sunt destul de circumspecta cu amabilitatile altora. Dar imi plac complimentele. Visez sa traiesc intr-o lume in care sa ne vorbim unii altora numai despre ce avem frumos si sa ne aducem bucurie, prin doar cateva cuvinte, bine alese. Care, insa, ar putea fi acelea care sa mearga la sigur?…

Cu cine ai vrea sa semeni?

M-am gandit mereu cu ce femeie de pe lumea asta as vrea sa seman, daca mi-ar fi dat sa pot alege un model demn de urmat.

Cea mai frumoasa doamna a planetei mie mi se pare ca ar fi Nicole Kidman. Din perspectiva mea, ea e chiar desavarsit de frumoasa, dar pentru ca modelul ei difera atat de radical de al meu, n-am indraznit niciodata sa merg cu gandul atat de departe, incat sa vreau sa seman cu ea. Nici Charlize Theron nu mi se pare urata deloc, dar, tot asa, mi-e prea departe de posibilitati. In schimb ma gandesc ca, daca as fi avut putin noroc, as fi putut sa imi modulez si eu vocea ca o pisica, asa cum face, cu timbrul ei inconfundabil, Melanie Griffith, despre care pun pariu ca, astfel, cu glasciorul ei, l-a imbrobodit pentru totdeauna pe Banderas.

O vreme m-am gandit sa renunt la fanteziile legate de schimbul de infatisari. Mi-a ramas insa puterea de a ma gandi cu ce fel de femeie mi-as dori sa seman cand voi fi mai putin tanara, apoi batrana, si apoi foarte batrana. Cum as vrea sa arat la 60 de ani, apoi la 80? Si mi-am gasit cel mai bun model cu putinta. O doamna rafinata si eleganta, plina de gratie si sex-appeal si acum, la 66 de ani: Catherine Deneuve.  Imi plac si Charlotte Rempling. Si Vanessa Redgrave. Dar, categoric, daca e sa imi aleg un model de femeie careia as vrea sa ii seman peste ani, o aleg pe Catherine Deneuve.

Tu ce model de persoana mai in varsta ca tine ai? Cu cine ai vrea sa semeni peste 20, sau peste 40, sau peste 60 de ani?

Sunt tanar, doamna, tanar…

Am vazut multi oameni stanjeniti de varsta lor sau de a partenerilor lor. Am auzit, de mai multe ori, explicatii - inutile - adaugate dupa ce isi marturiseau varsta. “Am 40 de ani, dar ma simt inca tanar”. “Sotul meu a implinit 50, dar nu-si arata varsta”.

E o impolitete sa intrebi pe cineva cati ani are. Intrebarea e permisa doar daca esti functionar si completezi o fisa, in care rubrica legata de data nasterii are steluta, deci e obligatorie. Asta pentru ca, de cele mai multe ori, nu ne simtim impacati cu anii pe care ii purtam, iar glumele facute pe seama varstei sunt considerate, intotdeauna, glume proaste. Mi-am amintit de curand de o emisiune a Mihaelei Radulescu in care moderatoarea a paruit-o in direct pe Andreea Antonescu dupa un dialog neinspirat. “Ideal e sa arati ca de douazeci de ani” a spus Mihaela, iar Andreea a completat “tu arati ca de douazeci de ani de cand ai terminat liceul”. Si mana Mihaelei a tasnit catre coditele impletite ale invitatei sale adolescente.

Am fost eu insami stanjenita de mai multe ori, cand mi se parea ca sunt ratacita intr-o mare de oameni care parca s-au inteles sa fie, toti, mai tineri ca mine. Mai demult mi s-a intamplat de cateva ori sa ma atinga cate o declaratie trufasa a vreunui tanar sau vreo gluma mai nesarata facuta pe seama oamenilor avand etati mai inaintate decat ale lor- pentru ca, stiti, stim, tineretea are trufia ei de nedomolit, si am avut-o noi toti, la randul nostru.

Dar, intre timp, am cunoscut oameni mari si admirabili, care mi-au marturisit varsta lor cu mandrie, iar despre dragostea lor, venita fara sa tina seama de riduri, mi-au vorbit cu lumina in glas. Si am invatat ca e absurd sa iti negi varsta, si e ridicol sa ti-o mistifici, asa cum am vazut ca fac destul de multi sau, mai degraba, multe. E inutil si dureros sa incerci sa schimbi ceva ce nu se poate schimba, mai ales ca impacarea cu noi insine e doar o chestiune de alegere. In fiecare dimineata imi aleg varsta pe care o am, viata pe care o duc, dragostea pe care o port in suflet. Le aleg eu, si le transform in cele mai frumoase optiuni cu putinta. Si ma bucur de miracolele care mi-au fost date si de fericirile de care am parte. Si ma inalt peste prejudecati din iubirea pe care mi-o tin treaza si tanara, mai presus de varste, sau de ere, sau de generatii.