Zbor de fluturi… aburi de cafea…

Zborul colorat al unui fluture, parfumul unei flori sau aburul aromat al unei cesti cu cafea sunt uneori suficiente pentru a ne risipi tristetea provocata de lupta continua a fiecarei zile. Trebuie doar sa le dam sansa de a ne iesi in cale…

O invitatie la plimbare sau un popas pe o banca din parc o vor binedispune pe prietena mea… Conversatia de acasa sau din cafenea, cu o ceasca cu alintaroma imbatatoare in fata, ne ajuta sa gasim solutii constructive la problemele care se ivesc.

Acasa ne-a ramas doar cina… Mancam ceva pe fuga dimineata sau bem doar o cafea… luam pe rand pranzul… Dar seara o masa usoara, prezentata elegant, care sa ne stranga pe toti in jurul ei, dupa care sa lenevim putin, discutand problemele si gasind solutii, e solutia pentru armonie…

Sa ne oprim o clipa din alergat: sa simtim aroma cafelei, sa mirosim o floare, sa admiram zborul colorat al unui fluture… Asta ne va face mai sensibili… fata de noi insene… fata de ceilalti… si va sfarama grijile, risipindu-le ca aburii de cafea…

Iubire si admiratie

Se poate iubi fara sa admiri? Poti sa iubesti un om pe care, de fapt, il dispretuiesti? Sau dragostea fara admiratie e doar o pacaleala, o minciuna din prea multa singuratate?

Eu am nevoie sa ii admir pe cei care imi insotesc drumurile si rosturile. Ma indrept ca un fluture ispitit de lumina catre acei oameni care imi par mai buni decat mine intr-un fel care nu ma lasa indiferenta.

Da, uneori, ii si invidiez putin, recunosc. Dar, inainte de toate, ii privesc cu drag, cu speranta ca ma vor accepta in inima lor, cu admiratie onesta.

Asa se face ca, in viata mea, nu au ramas decat oameni pe care i-am cunoscut astfel, printr-un exercitiu de admiratie. Pe Simona, prietena mea de-o viata, am remarcat-o, in anii facultatii,  cu un strop de invidie pentru talia ei de sirena, apoi am iubit-o pentru felul sau fabulos de a scrie si de a povesti. Sunt sigura ca daca nu mi-ar fi atras atentia prin frumusetea si talentul ei nu as fi investit atata suflet, atata vesnicie, atata bucurie in relatia noastra. Dar pentru ca am pornit sub auspiciile admiratiei, traim fericite, si acum, in adancile noastre maturitati.

Pe cei alaturi de care lucrez i-am remarcat mai intai pentru bunatate, pentru talent, pentru harnicie. Si apoi i-am invitat sa imi fie parteneri de drum greu. Iar cei fata de care mi-am pastrat admiratia, cei care si-au pastrat admiratia fata de mine, mi-au ramas alaturi pentru totdeauna.

Din admiratie am mers dinspre virtual inspre real, catre oamenii dragi pe care i-am intalnit pe bloguri. Din dorinta de a invata de la ei, de la voi, m-am prins in hora dialogurilor de fiecare zi, de fiecare noapte.

Iar pe barbatul langa care traiesc l-am admirat mai intai pentru puterea lui incredibila de a vedea lumina si de a o aseza in fotografii. Mai tarziu l-am deslusit in frumusetea lui de barbat fara cusur. Si abia apoi l-am iubit, si stiu ca o voi face pentru totdeauna. Fiindca relatiile asezate de la bun inceput sub semn de noroc merita sa fie ocrotite si pastrate, iar langa oamenii pe care ii admiram putem sa crestem si sa ne imbogatim rostul. Si pentru ca ar fi pacat sa risipim miracole care se intampla atat de rar, si sa traim langa cineva care nu are puterea sa ne intinda mana ca sa zburam impreuna.

Zbor

Ironia sortii este ca eu, regina in tara lenesilor, mi-am gasit jumatatea in persoana Domnului Hei-rup. Asa m-am pricopsit anul trecut de ziua mea cu un cadou foarte frumos dar neasteptat de aventuros: o plimbare cu avionul deasupra litoralului, cu plecare din aeroportul Tuzla. De mentionat ca avionul era mai usor decat motocicleta cu care am ajuns acolo (proprietate, bineinteles, a Dl. Hei-Rup).

Instructiuni inainte de zbor: nu maincati, nu beti nimic de dimineata si aduceti o punga cu Dvs. in caz de .. prea multa adrenalina.

Din fericire nu am folosit punga (doar nu mancasem nimic), vremea a tinut cu mine, zborul a fost lin, senzatia de nedescris, privelistea minunata si aterizarea fara probleme.

Am zambit apoi toata ziua ca un copil la care a venit adevaratul Mos Craciun. Seara am fost la o cina romantica unde am primit o superba bratara de argint cu chihlimbar (optiunea nr. 2 in cazul in care refuzam primul cadou – dupa cum se astepta Dl. HR).

Oportunitati de criza

In limba japoneza, ideogramele care desemneaza cuvantul criza ilustreaza un obstacol. Si o oportunitate. Eu nu stiu sa inteleg cu adevarat oportunitatile din crizele business-ului. Dar incerc sa le pricep pe cele ale inimii. Si sa merg mai departe.

Oamenii isi arata adevarata fata in momente de criza. Atunci cand lucrurile nu merg conform programului, intra in panica si totul capata alt ritm, alta randuiala, alt rost. Citesc prin manuale, si oameni mai intelepti decat mine imi spun de asemenea, ca e vreme de schimbari cu folos. Dar mie mi-e frica, prin toate legile firii, de schimbari.
As fi vrut, dintotdeauna, sa am o viata lina, si un drum de la care sa nu ma abat. Sa-mi stiu, inca din primele tresariri ale inimii, cine-mi este ursitul, sa avem copii si sa nu ne gandim niciodata ca ne-am putea desparti. Sa nu cunosc o a doua iubire si sa nu-mi otraveasca sufletul niciun fel de curiozitati ale mintii poftitoare de dragoste, ale trupului care ravneste atingeri. Dar viata este de doua feluri: pe de o parte, viata din visele noastre, viata asa cum ar fi trebuit sa fie dupa o proiectie a dorintelor care pulseaza, dintotdeauna, in noi, iar pe de cealalta parte, viata asa cum ni se da in fiecare ceas, in orisice clipa. Viata traita.
Uneori imi spun ca am trait mai mult decat as fi vrut. Ca dintr-o criza in alta, dintr-o panica in alta, am glisat prin mai multe vieti, si niciuna nu m-a vrut cu adevarat. Sau, pe niciuna n-am stiut s-o pastrez. Am intalnit, tarziu, un om care a alunecat si el printre iubiri si crize, si ne-am intersectat vietile intr-o oportunitate atat de inalta, incat parea sa fie fericirea insasi. Dar prabusirea din piscul splendorii e atat de cumplita, incat seamana chiar cu moartea, cu o criza dincolo de obstacolele careia nu se intrevad niciun fel de oportunitati. Si, totusi, plutesc mai departe, iar panica mea exersata imi da timp sa vad frumusetile lumii, splendoarea iubirilor visate, fragezimea emotiilor oricarei varste. Si-mi spun ca mie mi-au fost date mereu oportunitatile visarii asezate in cuvant. Ca din orice deznadejde se naste o lacrima care spala pacate. Ca din orice cadere se va naste un zbor spre lumina.